iubite...

Ingandurati in amestecul de mar amar cu dulcele-i miros de scortisoara simteam cum acoperisul inzapezit incerca sa fuga de sub asfintitul lamaii din cana noastra! Si lamaia noastra era de un rosu limpeziu... ca si ultima noapte de dragoste in care cerul imi cersea ura iar pamantul iubire. In ultima seara ma trezisem si vroiam sa imi faci poze cu fiecare fibra din irisul tau pentru ca in seara aia iti calatoream prin ochi... iti deschideam rasaritul si iti inchideam apusul intr-o poza. Dar acum... cand zapada a adormit iar tu imi chemi sarutul plin de nicotina iti ard doar vodka dulce intr-un dulap singuratic din camera ta palida!
Afara a inceput sa ninga, iubite!

inexplicabil

Imi lasam sufletul la usa...sa doarma pe acel mizer pres calcat de timp. Cateodata ma opream in scara blocului si ma gandeam, uitandu-ma la pres ce repede trec anii si ma intrebam dece ai plecat. Ultima clipa pe care mi-ai lasat-o in paharul cu apa a fost clipa fericirii sinistre si langa pahar o tigara pe jumatate arsa de lacrimile tale din noaptea aceeaa cand eu visam sa desenez umbre ale oamenilor fericiti de pe strada. Tu nu ai stiut sa iubesti... tu ai stiu doar sa imi calci amarul ochilor in mare si apoi sa mi-l ascunzi in nisip. Nu il mai caut, nu imi calc sarutul, nu mi-l arunc, nu mi-l caut. Eu mi-l regasesc in fiecare dimineata in cafeaua buzelor lui nu buzele tale... el e doar un fir de praf aruncat pe pres... tu ai fost mai mult decat dulce-amarui.

-de ce ma iubesti?

-e inexplicabi...

dimineti...

In fiecare dimineata ma trezeai in urma pasilor tai pierduti spre bucatarie. Imi placea sa imi desfac tigara si sa o sting in ochii tai iasr scrumul sa imi alunece pe gatul tau in sensul invers al acelor de ceasornic. Imi stingeai sarutul cu buzele tale roase de frunzele timpului.

*vrei sa alergam pe plaja?*

sarut la malul patului

Patul statea nemiscat in coltul umed de gandaci iar noi, ascunsi intr-o privire de cer, ne cautam peticul de perdea rupta in mii de ganduri sticloase.
Imi alergai sarutul pe mijlocul palmii cearceafului. Era alb cu pasari ce migrau catre somnul amar al sarutului tau; innebunitor de amar-dulceag ca vinul varsat in noaptea in care ma alergai pe strazile pustii si imi sarutai gatul inimii mele si ma prindeai de mana cazatoare!Imi asterneai urmele pasilor tai  ca mantia lui Poseidon , plina de melcii valurilor din vara trecuta. Scoicile imi desenau chipul tau in spuma iar eu imi ghiceam destinul in tridentul soarelui.
Patul se transforma usor usor in mare iar pernele noastre cazande erau norii...

In seara asta pleci?

Nu... in seara asta imi alint gandul in bratele tale...

minute...

Imi placea ca in fiecare seara sa ii cotrobai prin buzunarele goale ca mai apoi sa il sarut si sa ma sarute. Obisnuiam sa stam la un camin darapanat, cu patul care scartaie si cu aerul sarat de la mucegai. Obisnuiam sa iesim pe coridor si sa fumam tigari ieftine doar ca sa ne ajunga banii. Obisnuiam sa ascultam in fiecare seara vama veche si sa radem ca nebunii la o portocala, zicand ca e colorata ca un melc bronzat!
Obisnuiam ca dupa un sarut sau mai multe sa adormim separat dar totusi impreuna si sa cadem prada himerelor noptii. Imi doream sa nu se sfarseasca acest cosmar de dulce si sa nu trebuiasca sa fug de mine insami. Imi doream sa duram ca si frunze uscate batute in cuiele cerului.



Si trecusera minute...

intamplare

*

-Stiti cumva cat e ceasul?
-Pai... 12:30, spuse cu un fel de oftat adanc!Dar nu aveti telefon?
-Ba da, dar nu am setata ora! Multumesc mult!

                                                                                 *

Parea un om calm.Totul parea trist in jur, ca intr-un vagon din zilele noastre. Canapeaua de plus parea muscata de sobolani mizeri scaldati in umbrele boschetarilor care trecusera pe acolo. Zic boschetari pentru ca era un tren de asa natura incat in fiecare dimineata la ora aceea gaseai numai oameeni cu sticlele in mana cautandu-si biletul pe care nu il cumparase, dand ultimii bani pe o bautura de cea mai slaba calitate,pe  care daduse maxim 2 lei.
In ultimele zile nu am mai mers cu trenul. Nu am mai simtit nevoia sa plec, insa ultimele discutii  din casa m-au facut sa imi doresc sa evadez. Curand aveam sa evadez din nou.

-Cum te numesti?
Il priveam cu un gol imens. Amandoi stateam la fereastra sa privim mondenul desirandu-se in spatiul dintre noi. Buzele i se miscau iar eu imi gaseam neuronii dansand in ritmul muzicii.
-Poftim? Ma scuzati aveam castile si nu v-am auzit.Tonul vocii mele ingheta orice firmitura de caldura.
-Cum te numesti? Si tu ai un nume, nu?
- Da...Casiana. Pe scurt Sia!''
-Incantat.Damian!

momente

Ii era rau si i-am stat alaturi.

Era mai galbena ca patura pe care a varsat o lamaie decojita , ramasa acum doar zeama stinsa in cana ei cu o broasca testoasa!

Ii era frica pentru ca mereu a fost lasata singura si acum... ma avea pe mine!

"...imi e rau! Si totusi te iubesc!"

ultima data

-E ultima oara cand facem dragoste!

-Da! Si ultima data cand ma vezi!

****************************

studentie

Facultatea de Istorie si Stiinte Politice "Ovidius", Constanta!
2012-2015!

Sunt studenta!

renovare

Blog in renovare.
Va rugam sa lasati visele intr-un sfert de luna

p.s. in asteptarea rezultatelor de la facultatea de istorie

seara

Imi citeai etichete rupte pe sticlele de Coca-cola care erau aruncate in parc. Imi citeai zambetul si stelele. Cerul se numara in ochii tai drogati de lumina si de fumul ascuns in umbra ta! Te-ai asezat cu capul pe genunchii mei si ti-ai aprins o tigara. Mi-ai dat-o ca si cand ar fi cadoul tau destinat mie pentru simplul fapt ca stau si te ascult aberand. Aberatia de cuvinte moarte imi stralucea in paradoxul bancii scaldata in raze de tigara. Ti-ai rupt maioul in mii se franjuri si ai inceput sa razi. Am ras. M-am oprit si mi-am pus capul pe sanii tai, ascultandu-ti inima galopand in nesfarsitul drum al drogului tau! In cele din urma ti-am luat tigara si am inceput sa fumez. Ochii tai imi repezeau zambetul spre un nesfarsit glas al tacerii. Ai inceput sa canti. Vocea ta parea ragusita ca intr-o sticla!M-ai intrebat daca iti place iar eu ti-am raspuns ca da! Asteptam sa obosesti ca sa adormi pe genunchii mei ca atunci cand erai mica iar eu, ca un frate mai mare pe care nu l-ai avut niciodata, sa te tin in brate si sa te privesc, asa drogat cum eram. Imi sarutai obrazul cum nimeni nu mai facea dar te-am orpit pentur ca in seara aia iti simteam limba mai ceva  ca un cuvant de sabie. Imi strapungeai orice durere de vis si orice alunecare spre eternitate. Ma opreai si nu vroiam lucrul asta. Te opream si imi dadeai mana sa te cuprind si apoi sa ma ridic si sa te iau in brate. Cuvintele isi pierdusea de mult sensul iar acum tot ce cautam era linistea... dar nu orice liniste...ci cea de dinaintea furtunii. Imi spuneai ca ai de gand sa mai bei un pahar de vin si daca te trezesti la spital nu iti pasa pentru ca ai ceea ce ti-ai dorit intotdeauna: eu, cer, stele, luna, tu, banca, parc, drog! EU! Imi venea sa plang si ca intr-o eroare de tristete te-am sarutat prelung. Te-am lasat pe banca si am plecat. Cat de banal!

Cat de amara a  fost acea plecare, Eliza?
Cat de nenorocit am fost, Eliza?
M-ai regretat, Eliza?


Eliza, Eliza ai fost comarul meu iubit!

super gandacul

Imi ploua a tine, cu sangele tau ce arde in vene de cristal! Cand am plecat definitiv mi-ai spus ca o sa revin si o sa imi ingenunchez inima ca tu sa ma primesti inapoi. Am plecat si nu m-am mai uitat inapoi. Nici o lacrima, nici un singur zambet nu am schitat si m-am pornit in ploaia ce imi cadea in par a plumb. Incepuse mai tare ploaia si am inceput sa alerg catre un copac unde stropii de ploaie pareau roua! M-am ascuns in pietre... si am inceput sa plang cu ultimele puteri de gandac!Super-gandacelul!

Shit!

Tu mi-ai rapit parul de migdala in adiere sufletului tamaduit de ochii tai caprui! Mi se scurgea spranceana sarutului pe limba palmii!
Te urasc!

Tu si iar tu

Intr-o camera goala sarutul tau parea gheata focului ce se incetosa!
Nu am nevoie de un paracetamol ca sa pot sa iti cant durerea in ultima adiere a  acelui ventilator stricat! Naste mici franturi de cafea si miros de portocala stricata. Imi zgarii pielea cand aud respiratia ta! Ma ridic apoi incerc sa ajung in baia mica din garsoniera ta! In  baia mica imi desfac suvitele de haine, franturile de suflet si mi le las sa alunece usor pe pielea scurta si raman goala in fata apei. Cu pielea alba, sapunul imi confunda inima cu cicatricile cadei in care imi scald si ultimul sarut. Ochii mei de ambra se pierd in palmele mele! Dupa o jumatate de ora in care mi-am cerut scuze oglinzii si dusului, am iesit pacatoasa!
Ma asteptai ca si cand nu as fi plecat, cu aceasi privire stramta, ai observat bataile inimii mele care avea frisoane de anotimpuri. Mi-ai luat ventricolul stang si mi l-ai infasurat in jurul pernei tale si am inceput sa pompez ura! Te-ai ridicat apoi si mi-ai adus ceasca de cafea cu un gust puternic de cearneala!M-ai lasat goala acoperita doar de praful atingerilor tale. Am gustat din nou cafeaua si imi suna a sare! In namolul dusumelii tale ai ingenuncheat si patul carunt al sufletului curgea spre tine cerand indurare. Lacrimi de uitare mi s-au prelins si ti-am luat tigara de pe noptiera. M-am ridicat in fund sa iti citesc ochii dar atunci te-ai aplecat spre cerul tavanului.

"Pielea ta are gustul varului ars cazut de pe tavan"

Sarutul lui avea gustul salvarii iadului! Si raiul cazut imi implora ultimul ticait al ultimei secunde de dragoste!

"O sa imi fie dor de tine"

"NU are de cine!"

...

Imi alergi gustul pe mirajele vederii palmii tale. Ma adulmeci precum o floare care isi deschise petalele ofilite in ultima zi de trait! Imi acunzi ochii in mainile alea grele ale tale si apoi ma saruti pe frunte ca un semn e adio tacut!




Te iubesc!

confesiune

*parte din viata de zi cu zi*

Mesaj: Frate... as vrea ca intr-o zi sa te indragostesti la fel de mult de o persoana cum sunt eu indragostita de tine si acea persoana sa fie ca tine. Imi vine sa iti zic ca esti un bou! Ma prefac aproape in fiecare zi ca iti sunt cea mai buna prietena si tot nu imi zici adevarul, dar imi spui ca ma iubesti si alte lucruri. Nu e frumos sa te joci cu mine asa! Ma ranesti, ma doare, sufar, plang. Imi trimiti un mesaj: zambesc, uit de suferinta, rad, ma suni, rad si mai tare. M-am saturat. Mereu te plangi ca tu cazi fraier in diferite situatii. Te-ai gandit vreodata la mine cum cad mereu cand imi povestesti de altele?Nu! Esti ocupat. La distanta si totusi m-am indragostit de tine, anormal de mult:(.Imi zici ca e mai bine sa imi gasesc pe cineva aici, ca ne vom vedea la un moment dat si ca vom fi impreuna. Cand, unde, de ce? Te iubesc, prostule. Te rog, fii bland cu sentimentele mele!

Mesaj: Te iubesc!

Mesaj: ---------------------------------------------------------------

cer

Da-mi o scara si tatuaza-mi cerul pe mana.

Dor de....

mi-e dor de cer si de mare... mi-e dor sa fiu pamant in timp ce alerg pe margini de cer....

mi-e dor sa fiu orizont

pereti goi

Imi cersea pielea de pe mine pentru ca incepuse sa strige. Cand mi-a cerut-o m-am ascuns in patul care scartaia de la atata lumina. In camera era intuneric. Imi cerea apoi sa zambesc ca sa imi fure lacrimile si sa ma lase gol de-a binelea. Stiam ca imi iubea inima iar sufletul cerea atentia ochilor ei. In orasul ala imaginar, acoperit de albul inocentei, imi desena pe peretii diavolul ce nu o lasa sa evadeze.Stiu ca ii e dor sa muste cu piciorul ei fraged iarba, sa imi cada pe pamantul gol, sa simta aroma asfintitului cazut in pacat, sa imi atinga mana si sa ma doboare.
O vizitam mereu, sa nu se simta singurasi mereu era la fel. Se uita la mine, imi zambea trist, si nu scotea niciun sunet. Privirea ei turbata de atata tristete, incetul cu incetul mi se intiparea in mine. La un moment dat am ajuns sa nu mai pot visa la ea pentru ca ochii ei erau tristi si imi urmareau mirajul. Am ajuns sa ma ascund in spatele mastilor de cuvinte, sa fug de teama sarutului amar. Dar azi am luat-o dintre peretii albi si acum am sfarsit intre 4 pereti negrii.

confesiune

Intre patru pereti imi scriu memoria timpului ars de lacrimi. Intre patru pereti albi imi contemplu orice urma de parfum lasata de un ultim vizitator. Un pat alb cu nicio silaba de-a ta! O podea rece pe care stau si inca nu simt mirosul putred al tigarii tale lasata sa arda in van. Zi de zi privesc aceiasi pereti si aceasi masa, ma asez pe aceasi podea insa amintirea ta e mereu diferita. Intr-o zi esti soare, in alta esti luna. Si tot asa..

haiku

Cand ma lua de mana

Soarele stralucea

in cochilia lui.

02:35

Azi vreau sa taci si sa imi acoperi fata cu fluturi de culaorea mobilei pe care am ars-o de craciun. Vreau sa aud doar pasii tai in antenele lor si sa imi bazaie o melodioe Pink Floyd. Vreau sa imi prind aripile de ceara pierdute in parcarea de pietre din labirintul sufletului tau si sa zbor odata cu ei. Azi vreau sa citesc o carte lasata pe tarana, inflorita intr-un om de catifea.

nebunie

As fi nebun in nebunia mea daca nu as fi avut nebunia ta . A fi fost mai nebun decat nebunul care nu te-a avut. Prefer sa fiu nebun, mai nebun decat sa nu te am

p.s. Nebunia e doar o stare in timp ce tu imi esti timp.

violet

mi-am zugravit pielea in urma sarutului tau

dragule, ai un gust un pic violet.

:|

Si saruta al naibii de bine...

In parcul cimitirului am lasat ultimii trandafiri. Mda, cimitirul era locul in care ne intalneam mai mereu. Eu veneam la mormantul unui fost colonel. Privirea lui imi inspira un fel de melancolie amestecata cu ura si, totodata, cu iubire si pasiune. Il iubeam pentru ca era un mort care imi suporta zilele negre si zilele bune, momentele in care ma simteam singura si cele in care erau pline de el, un anume el, schimbat mereu, pentru ca acestui colonel nu ii placea obisnuinta.El venea la mormantul fratelui lui. Se aruncase de la un etaj cand a aflat ca parintii lui divorteaza.Nu l-am compatimit nicio clipa. Oamenii vin si oamenii pleaca iar noi vom ramane niste farame in calea lor.
Intr-o noapte tarzie de mai ma plimbam intr-o secunda sfarsita . Ajunsesem in acel cimitir unde , fara sa vreau, m-am asezat pe o banca. In fata bancii era un morman de flori. In seara aia, totul s-a dus. A fost  ca un fel de majordom al sufletului meu, l-a calauzit . Ii explicam cum m-am pierdut apoi m-am regasit prin cautarea cerului, care avea culoarea ochilor meu. I-am povestit cum un ultim prost mi-a trantit usa si, inainte de asta, a tipat la mine cum ca nu as fi in stare sa sterg o lacrima de pe fata lui.I-am zis ca un zambet e mai greu de adus si sa -si aduca aminte ca l-am facut sa rada atunci cand il murdaream cu rujul meu rosu ca un camp de maci sangerii.I-am zis colonelului ca sunt obsedata de stele, cer, luna si, ca nu il vazusem de doua saptamani si ca am renuntat sa il mai sun ca sa vada ca nu imi pasa. Vroiam sa imi ghiceasca urma palmii mele, sa imi simta pasul taras, sa imi arunce privirile acelea cand ma impiedic pentru ca sunt o impiedicata notorie, sa imi spuna privindu-ma in ochi ca de fapt nu ma iubeste. Nu are timp!am pus o data cerul sa te caute si sa imi cumepre de la magazinul de la benzinarie o ciocolata cu gust a el si o cafea cu mirosul lui si sa imi inchirieze un film cu noi doi de cand eram fericiti. Doi oameni din plastic amestecandu-se intr-o lume plina de dezastre.nu mi-a trebuit decat un zambet sa cobor in iadul fericitii si un ocean de lacrimi sa cobor in sufletul lui si cu toate astea... intr-o noapte de mai s-a sfarsit.
Din acea seara, un alt el ma privea si ma asculta in umbra ca un copil ce isi asculta mama in timp ce ii spune povestea de " noapte buna".Dupa doua saptamani, imi lasa cate un trandafir pe banca si imi placea. Era ca si cum presara cu soare de trandafiri fiecare drum se banca, doar ca sa il recunosc de departe. Prima intalnire cu ochii lui verzi a fost sub fumul colonelului, de la tigarile galbene ce atarnau pe jos, pentru ca atunci m-a sarutat.

Si saruta al naibii de bine...

Dies!

"Cand imi zambea era ca soarele. Si ma simteam al naibii de singur, intr-o pustietate plina de ea. Era ca lumina ce se topea in intunericul norilor.Era intunericul din lumina mea. Candva te uram, acum te urasc in iubire si pacat. Te vroiam morta, iar acum... te vreau vie in moartea mea. Atunci nu stiam cum e sa traiesti prin cineva. Acum stiu cum e sa mori in fiecare zi cate un pic pentru cineva si sa iti lasi moartea sa traiasca in ea. Atunci am stiut ca e doar a mea... De ce sa mai cauti cand gasesti ceea ce vrei?Eu nu am vrut nimic si totusi am gasit!Si in fiecare miunt regret ca nu a fost mai devreme. A fost o minune intr-o secunda de amar."

Asta isi scria in jurnal. Acum...imi scrie pe fiecare raza cum e sa mori la propriu pentru cineva.

...

This is my story!

buna dimineata!

Dimineata imi ascundea tricoul sub pat. Nu il gaseam niciodata dar in dimineata accea l-am gasit!

Vagon

Era un vagon execrabil.Geamurile pastrau inca adierea usoara a ultimelor respiratii  a vechilor localnici. Obisnuiau sa mearga des cu trenul si mereu spuneau ca cel mai potrivit anotimp este toamna. In fiecare an cei mai multi morti erau toamna. Nu imi gasisem locul, iar eu ca o adolescenta pierduta mi-am gasit egoul sezand intr-o balta de  material infect. Ma simteam singura desi vagonul era atat de plin. Toata lumea venea la mare ca sa isi manifeste ultimele regrete in fata marii, sa isi indeplineasca destinul, ruginit parca de ultimele sperante. Totul era un vis, eram in delir iar tigarile mi se terminasera. Cafeaua in care imi inecam ultimele ganduri era amara . La fel de amara ca si clipele petrecute cu un anume el, intr-un anume spatiu.Si tin minte cum tot acel el imi desena ganduri pe aripi de perdea CFR. Am mers si noi de cateva ori cu trenul pentru ca acea gara era casa mea. Puteam fi sociabila dar si ciudata. Puteam sa fiu orice inclusiv calea ferata, roata care se stricase si trebuia schimbata, tonomat de cafea dar atunci ar fi insemnat sa devin un dozator de lumina. Ar fi putut fi microfonul ars de la atatea vorbe, atatea ore in care minutul se pierde si incepe sa danseze cu secunda. Imi amintesc ca trebuie sa raman muta acum! Orice cuvant poate lesina in umbra unor oameni si nu vreau sa imi pierd demnitatea. Visam sa scriu o carte in care personajul sa arda in propria-i cenusa ca mai tarziu sa revina si sa franga sentimentele zidurilor. S-a ales praful.Ies pe holul infernului si imi caut repede niste bani.La dracu,s-au terminat!Vroiam o tigara ca sa uit de gandurile ce ma napadisera in vagon.Intr-o maniera destul de tacuta, am fost atrasa spre un anume compartiment. Era un barbat ciudat ce isi cauta ceva in bagaj. Parea speriat. Alaturi de el erau doua fete: una avea culoarea soarelui ce apunea in mare iar cealalta purta in parul ei impletit culoarea mortii. Oprindu-se din cautat, barbatul iese din compartiment si isi aprinde o tigara iar eu, uimita il privesc insistent. Gandurile brusc se sterg din minte.

" Vrei o tigara?Doamne, de as gasi acel vaccin"

" Da, vreau, dar doar daca vreti sa imi dati..."

"Nu te-a invatat nimeni ca nu e bine sa fumezi?"

"Atunci dumneavoastra de ce fumati?Eu nu am pe nimeni..D
+e sfaturi nu prea am avut parte"

"Eu.. fumez pentru ca doar asa imi pot stapani frica.Cati ani ai?"

" Eu? Cat imi dati?"

" 16 ani!"

"Nu. am 20 de ani. Ce se mai aude de tigara?"

"Acum.!"

Dupa dialogul scurt mi-am coborat privirea spre podeaua plina de mizerii si am lasat mainile sa imi zboare pe geam ca un porumbel abia iesit din colivie. Ma simteam ca intr-una.

" Hai cu noi in compartiment.Sunt cu cele doua fete ale mele. Salomeea si Mavet."

Am acceptat dar picioarele nu mi se miscau. M-am urnit incet sa nu imi ranesc zambetul cu mii se ganduri scapate din tarcul lor amar.Si aici geamul imi canta sonete triste din ariile vechilor ani ce atarnau in perdelele de acolo.Aici erau negre si cerul incepuse sa se intunece.
Mavet zacea. Imi inchipuiam ca doarme. Avea o piele alba smulsa parca din rai, iar buzele ei tremurau de rosii ce erau si asteptau ora in care sa reinvie si sa guste taria oxigenului revarsat in compartiment. Salomeea canta note ce sunau a moarte. Doctorul, caci aflasem mai tarziu ca e medic, deschidea ultimul bagaj dar nici acolo nu gasise ce vroia. Disperarea i se scurgea in palmele transpirate;cuvintele lingeau rana surda a durerii lui. Eram rupta dintr-un cadru imatur, neinlocuit, nesters.Un portret in care pictorul a uitat sa isi stearga urmele crescute pe panza.Trenul deraia in mii de scantei iar noi eram blocati intr-un scenariu taiat la montajul unui film de groaza. Mavet, deodata, se ridica si incepe sa tipe. Era un dulce, armonios strigat care ma imbata si ma facea euforica. Sarutul ei nu mai valora nimic acum.

" E moarta! Salomeea e moarta!Tati... tatii... o sa mor si eu?"

"Nu am gasit vaccinul!"

Eram dresata sa tac dar in momentul ala, in furia secundei am luat-o de mana pe Mavet si am iesi de acolo.
" Mai avem 5 minute de trait. E un virus. Te mananca in interior pana ajunge la inima! Pana ajunge sa iti devoreze orice amintire pastrata in suflet. Se hraneste cu ingeri, cu lacrimi, cu suferinta.Mai bine ai pleca..."
Mi-a dat drumul la mana si am simti cum se prabuseste. Doctorul privea prin zoaiele ce atarnau pe geamul CFR cum ultima fata ii moare. Nu am suportat durerea ce ma cuprinsese si am alerga catre iesire. Trenul se oprise in mijlocul nimanui, in cautare de nimic in nimeni dar totusi isi zarea umbra in orice catun.
Am sarit si am inceput sa alerg, sa imi caut disperata leacul, cand o femeie de vreo 30 de ani ma opreste si ma saruta pe frunte. Inghetata, imi las sufletul sa respire si sa imi ascunda orice urma de putere. Frica ma manca, ma strangea prea tare in orice sunet ce iesea din tren. Imaginea lui Mavet imi aparea in fata iar lacrimile incepusera sa curga mai des. A trecut pe langa mine si s-a intors. M-a privit dar eu nu. In schimb am inceptu sa alerg din nou.
Un camp rosu imi umpleau zambetul, pentru ca macii din locul acela erau  veniti din iad. Prapastia si macul imi erau salvare si moarte. Nu putem alege. Alegi intre viata si moarte si tot ce distrugi e moartea in ascensiunea vietii!


Mavet, adio!




p.s.: Mavet-In ebraica inseamna "moarte"
Salomeea- In ebraica inseamna " viata"

uita-ma

In seara asta, uita-ma!

Inchide-mi sarutul intr-o camera albastra

si leaga-mi-l intr-o funda crem.

In seara asta nu incerca sa dai de mine

Lasa-ma sa dansez in palmele marii

si dimineata sa ma trezesc in jurul

lunii albastre.

te rog saruta-ma acum

si uita-ma ...

in seara asta ies sa ma distrez!

p.s. Banchet!

Va iubim si punct!

Ne-ati fost atat timp profesoara dar, in acelasi timp mama, prietena si umarul pe care am putut plange atunci cand am avut nevoie. Ne-ati invatat cum sa ascultam( de altii), cum sa avem rabdare, cum sa ii ascultam pe cei din jurul nostru, cum sa fim persoanele de care societatea are nevoie si nu in ultimul rand cum sa fim sinceri cu noi insine. Ne-ati facut sa devenim un colectiv mai unit si probabil ca nu vom uita niciodata caldura cu care ne-ati primit la prima ora de Limba si Literatura Romana in clasa a IX. De asemenea nu vom uita ziua de Sfantul Andrei petrecuta in fiecare an in cabinetul de romana alaturi de profesoara pe care o adoram. Ati fost si veti ramane imaginea materna a clasei indiferent de ce se va intampla de acum inainte.V-ati suparat de atatea ori pe noi pentru ca suntem galagiosi dar ne-ati iertat la fel de repede, acest lucru insemnand ca v-ati atasat de noi. Va iubim enorm si va multumim pentru ce ati facut pentru noi in toti acesti ani!Si chiar daca o sa pasim in alta etapa a vietii noastre, facultatea,ne vom intoarce cu drag sa va vedem, sa va ascultam, dar de data asta ca prieteni de suflet pentru ca mereu in inimile noastre veti avea un loc special! V-am intrebat de atatea ori cum va fi liceul fara noi, fara baietii care sa va complimenteze ( :)) ), fara cei flamanzi care cer voie la baie dar de fapt se duc sa isi cumpere suc si alte prostii de la magazinul liceului.Cum va fi? Va spunem noi: TRIST! Va fi extrem de trist pentru ca noi o sa va simtim dorul enorm de mult.O sa simtit lipsa orelor petrecute in "parc". O sa ducem lipsa de un zambet care vine din inima. O sa ducem lipsa zilelor de predare( presimt ca o sa ma bantuie Morometii:))). O sa simtim lipsa orelor in care stateam de vorba.O sa va simtim lipsa!dumneavoastra stiti mai bine ce vrem sa spunem sau, mai bine zis, ce vrem sa va aratam prin acest mesaj de ramas bun. Dar de fapt nu e un ramas bun, ci inceputul unei prietenii de suflet. Sunt doar cateva cuvinte din oceanul de sentimente pe care putem sa vi-l oferim! Cu drag 12 D! Va iubim!

Liceu!~emotii~

A iubi, a respecta, a aprecia atat munca altora cat si ceea ce avem, a munci, a respira litere, a manca rabdare pe paine, a indura critici, a dormi pe bancile liceului din cauza faptului ca am stat treji nopti la rand pentru a termina proiecte sau pur si simplu pentru a invata. Sunt doar niste verbe care ne-au construit viata de licean intr-un fel pe care noi, pana in acest moment, nu l-am inteles.
Am calatorit si am ajuns la margini de orase, am cantat ca nebunii pe holuri melodii interminabile de la Vama Veche, am dansat portativele limbii franceze  alaturi de doamna diriginta. Am invatat ca spaghetti nu e doar un fel de mancare italienesc ci si amestecul informativ din capul nostru. Am alergat la orele de sport pana au iesit plamanii din noi. Am invatat accentul britanic! De asemenea, am descoperit ca in cabinetul de romana cresc plante nerabdatoare de cunoastere pe care le-am studiat la ora de biologie.
Am fost editori ai proprei noastre vieti de liceeni si cred cu tarie ca am ales ce e bine, inclusiv momentele de stat la barfa. Desigur, pe teme filozofice( e roz sau crem?)

Ne va fi dor de nebunia celorlalti colegi cu care am impartasit aceasi viata, pentru 4 ani! Imi e greu sa admit faptul  ca acum, tocmai acum cand devenim un colectiv unit trebuie sa ne despartim. la inceput poate nu m-ati crezut. Am fost copii iar acum suntem adulti. Uitati-va la noi cum pasim in maturitate, fara frica pentru ca am fost instruiti  cum sa facem fata greutatilor ce vor urma. au existat si vor exista momente cand ne vom simti pusi la pamant si o sa avem impresia ca nimeni nu ne poate ajuta.Atunci ar fi momentul sa ne aducem aminte de viata petrecuta in liceu, alaturide a doua familie a noastra, alaturi de 12 D!Atunci ne vom da seama ca viata nu e viata daca nu ajungem sa ne confruntam cu viata!Noi, asa cum am fost, devenim un altfel de noi!Ne maturizam, si lucrul asta se intampla intr-un stil clasic! O sa imi fie dor...O sa ne fie dor!

.

umeri goi

umerii tacuti erau goi
iar lacusta a sarit iar
in alt vis unde campiile
zambeau curgatoare...
iar ea , o biata fiinta, le mangaie
in betia nebuna a timpului.

16.04.2010

3 in 1

Ma inec ori de cat ori ma chinui sa imi fac un 3 in 1. Doamne ce gust de patima sarata are sarutul tau Cafeaua-ultimele nostalgii ale momentului trecut. Simteam cum imi canta florile din stomac in incercarea de a zbura, atunci cand inghiteam in sec ultima risipa de cafea acidulata. Puteam fi o pasare alba ascunsa intr-o scoica de frica sa nu fie napastuita cu dulcele tarm. Cafeaua e ca o mare neagra. Marea Neagra, un zambet in valuri, o adiere. Pasarea alba poate eram eu cand imi era frica sa iti ating buzele cu degetele mele ca doua lacrimi de gheata. Intre timp gheata s-a transformat in ura si totul a devenit iubire. Simultan cafeaua era mai putina si tremuram din inima, pentru ca imi pompa suferinta in vene si in gene si ochi! Daca as zbura mi-ar fi dor de pamant. Poate lui Icar ii e dor de cer asa cum mie imi e dor sa-ti gust sufletul de om murdar si prost si sarat de dulce. Poate daca m-as mai risipi in vant, as redeveni om. Dar...cafeaua s-a terminat si azi am ascult cuvintele in spatele punctelor. Azi nu am scris cu diacritice cand trebuie de frica sa nu le pierd in 3 in 1 facut pe fuga!

Paris

Du-ma la Paris ca apoi sa ma saruti si sa imi spui adieu!

Mor

In fiecare zi mor.

Azi am murit definitiv!

p.s Adio si ramai cu bine! Te iubesc dar voi inceta!Despartire....

trecut

Cand aveam 16 ani, totul s-a naruit. Farama cu farama, zambet cu zambet si frunza cu frunza, totul a disparut!Mama a inebunit odata cu vestea .Scriam despre acel anotimp plin de iubire si plin de fericire la trecut acum. Un suras era acum o mana cereasca, un zambet era cat un an de ploi triste cazute in pamantul gol. Cand m-am hotarat sa plec si sa imi continui viata, mama s-a sinucis. Si asa am ramas un alt om, cazut in pacatul de a-si petrece singuratatea in oceanul de oameni, langa o cale ferata, intr-o gara veche in care trenurile nu mai opreau dar placutele pe care era scris programul trenurilor inca era afisat. Erau automate, la fel ca miscarile mele.

El.

Cateodata ma pierd in detalii. El a fost cel mai mic detaliu din viata mea. Mi-am pierdut clipe scapate din licoarea lunii,mi-am pierdut ani in ultima luna ..si totul...pentru el!


Daca citesti... imi e dor de tine si de clipele in care mergeam la cumparaturi si nu ne puteam decide ce sa luam!

Shhhht!

Imi maresc pasul doar ca sa nu ma prinzi din urma. Incep sa plang si tu te panichezi mai tare. Suntem pe un pod. Stiu, suna telegrafic dar de asta sunt in stare. E ca un paradis negru in care incet, incet ma inec. E ca un absurd ce nu isi are forma stabilita. Imi spui sa ma opresc,sa raman cu el in brate pe pod, sa ne uitam la apa si sa ne calmam. M-am impiedicat si am cazut.Mi-a alunecat piciorul si am scapat un balerin in canal. Ma uitam dupa el si mai aveam putin si cadeam si eu. Dar tu, prostut m-ai prins de mana. Am inceput sa plang ca un copil de 4 ani. Te rog lasa-ma sa fiu un balerin ce moare si sa gust apa sarata din canal, care se imprastie in mare. Vreau sa fiu marea. Lasa-ma sa fiu eu ...intr-o noapte in care umbrele imi saruta pieptul si eu, ca un refuz, ma intorc la moarte. Dar nu. Tu ma prinzi de mana gingas, ma strangi la pieptul tau ma saruti pe frunte, iar eu ca un dezertor ascult, plang si expir. Apoi...shhhh!!!

am trecut

Ratacire

Candva sarutam cestile ce atarnau in copacii infloriti. Altadata ascultam sunetul lor intr-un hamac facut din ganduri. Alteori ne pierdeam in cestile alea .Iti ascutam adeseori zambetul si parea atata de aproape incat simteam fericire.Si totusi.. fericirea era atat de departe, ca si tine, ca si zambetul tau colorat in griuri terminate in paste de nuante.

" Tu nu esti mort, tu esti in ratacire"

                                             Dante

spot publicitar

Caut un zambet care sa imi tina companie intr-o gara lipsita de caldura, cu marea incorporata in buzunar.

Cineva?

Verb

Se pare ca verbul saptamanii este: "a ineca".

te iubesc

Inecata de o mie de ori in acelasi pat, cu o aceasi fata ascunsa in perna deja facuta plata de la atata dormit pe ea, ma privea si ma pierdea in lacrimile ei. Cate lacrimi o fi varsat pentru mine? Cate ceruri o fi rugat ca sa ma ierte si sa revin la ea? Tin minte, dar si tinutul asta e cu mici scapari de negura, cum am incercat de atatea ori sa ii spun doua cuvinte care ratacea prin mintea mea de cand am vazut-o. Imperfectiunile ei se scaldau intr-o patura perfecta ce se mira ori de cate ori taceam in fata ei. Taceam si in gand imi repetam acele doua cuvinte, lua-le-ar dracu de cuvinte.Am crezut ce citeam in milioanele de semne pe care mi le dadea, fara sa clipeasca.Desi intr-o zi ea mi le-a spus, eu am ramas mut din nou. Apoi m-am intors si am continuat sa merg.

Nu am vrut sa o ranesc, dar placerea mea sadica de a o lasa ingandurata si trista prima. te-am iubit, te iubesc dar nu te voi mai iubi mult timp de acum inainte. Acum.. recunosc! Atunci....nu!

Nu ti-am zis niciun cuvant dulce, nici amar. Potrivit de acrisor, poate! Dar stiam ca daca iti voi spune, vei vrea sa fugi departe. Si asa s-a si intamplat.In noaptea aia, doar luna nu era ascunsa. Eram in mijlocul strazii, pustie la ora aia.Lumea normala dormea, in timp ce noi alergam sarutand asfaltul si sfasiind noaptea cu imbratisarile din mijlocul soselei. Mirosul imi ardea inima si imi facea ca sufletul sa se strige in mii de bucatele.Stiu doar ca te-ai oprit, mi-ai zambit si ai inchis ochii. M-am apropiat si ti-am spus acele cuvinte. Blestemate cuvinte!Una cu noaptea te-ai facut si eu am ramas singur in ziua de intuneric. Dulce intuneric!

Totusi, a trecut ceva timp de atunci si nu stiu cat iti mai aduci aminte de mine, insa in fiecare zi ti-am scris pe colturile servetelelor un " te iubesc". Azi, ca prin minune, mi-am adus aminte de sarutul tau de fildes, ce aducea a miere de ambrozie. 

Azi, ti-am scris "te iubesc" pe o petala de floare "nu-ma-uita" desi m-ai uitat.

omagiu

Cum adesea stam in pat, iti vad trupul alb invelindu-se cu ultimul sarut al ploii. Iti astern o ultima privire pe coapsele tale si te las dormind. Adio!

Momente ratacite

Un ultim dans pe o ultima rascucruce.Vreau sa durez, dar cu amintirea asta calauzita de intuneric imi pierd cumpatul si te caut in pat, in cerceaf, in perna, in tricoul de pe mine, mazgalit cu acele culori de ulei pe care le-am folosit sa ne pictam sufletele in chipuri de oameni straini si apoi sa ne cautam o viata, un secol, un veac si sa cladim alte vieti care sa fie zidite intr-o ceasca de cafea arsa de amar. Sau dulce.Oasele idilice asculta si acum cum injura ultimele stele pamantul.Nisipul s-a scurs in mare iar valurile vor sa atinga absolutul. Asa cum vroiam si noi. Am scris despre mine, despre tine..despre noi de cel putin 1000 de ori dar nu ma pot satura sa te descriu, sa te astern intr-o coperta unsa cu nori negri de ploaie ce imprastie orice gand de fericire.

Vreau sa durez, dar ultimele cuvinte se prefac mereu in primele iar televizorul monocrom prinde viata si ma transforma intr-un telespectator fidel ce vede aceasi reluare, acelasi film pe care il stie ad litteram. 

Iubire, apa, sarat, dulce, amar, acru, pierdut, cer, pamant,camasa, carouri, fericire, ura, uitare,dans, ultim sarut, adio, plecare, lasare, abandonare, pierdut, pierdere, incapatanare, lacrimi, camasa de noapte, pat, perna, cuvertura, gogosi, shaorma, rame, ploaie, tigri, geam.

Cuvintele acestea ma definesc!Filmul meu cuprindea literele astea.Zic litere pentru ca ele formeaza propozitia sufletului meu. 

Un ultim dans, pe o ultima rascruce si o ultima privire !

Amintiri

Ma lua de mana si a ducea langa pian ca sa ii simt ritmul. Sarutam clapele doar ca sa scoata sunetele scartaiete de atata vreme, doar ca sa fie fericit!Prafuit, paseam intr-un drum de tabla scaldat in lacrimi de note!

*

Mai are rost sa vorbim de fericire? Fericirea am pierdut-o in urma cu 4 ani. Cuvintele incep sa ma doboare si deja incep sa vad cum noaptea curge in noaptea de dinainte ca sa isi scurga pacatul.

*

Iesise din spital in urma cu 3 ani si se simtea a nimanui. De obicei statea in gara dar am luat-o la mine acasa. Ma chema "papa", sau cel putin asta a facut dupa o luna de cand am avut grija de ea. Nu era o fire care sa stea intr-un singur loc. Ii placeau calatoriile, ii placeau garile. A stat un an la un baiat acasa dar simteam cum se departeaza din ce in ce mai mult de sfera calatoriilor. O vedeam sihastra de lume si plina de cer si luna. Fara stele. Acelasi trup si totusi un suflet diferit, scaldat in vise scurse in copaci infloriti. Ii placeau ciresii inflorit si sa cojeasca toamna din nucile verzi. Se murdarea si  se supara ca verdele rezista doar 2 saptamani.

Dupa plecarea ei lumea a luat o intorsatura ciudata. Adesea venea la mine dar doar ca sa asculte iar tacerea. Pe mine, unul, tacerea ma taia fasie cu fasie, dar pe ea o linistea. Nu puteam sa scot un sunet, pentru ca o ranea. Era ca si copilul meu.

*

-Am facut o supa geniala azi! 

-Ma bucur, papa! ma bucur!

Zambea ca dracu!Zambetul ei trebuia reparat.

-Iti pun si usturoi in supa? Asa, de gust?

-Daca vrei... oricum dupa ce mancam eu plec. 

-Unde pleci? 

-Trebuie sa stii tot?

-Pai... nu. Asa e. Hai, mananca pana nu se raceste!

-Bine...

Dupa cateva minute de tacere, ma simteam inutil in viata ei.

-Am auzit ca are cineva un pian. Vreau sa ma uit la el sa vad daca este intr-o stare buna. Am strans niste bani si vreau sa il cumpar.

-Unde vrei sa il tinem?

-In mijlocul noptii, acolo unde tinem si vantul.In cutia aia sparta de cristal.

-Ayda, eu nu glumesc.Unde crezi ca il tinem? Avem un biet de apartament 2/2. Un pian ne-ar mai lipsi.

-Cine a spus ca o sa il aduc aici?

-O sa pleci cu pianul la el?

-Ma mai gandesc.Ai avut dreptate. Geniala supa! Acum am plecat. 

-Ayda...

S-a intors cu parul ei in zbor. 

-Da?

-Papa te iubeste!

-Si Ayda il iubeste pe Papa. Am plecat!

*

Un sunet dulce si o lacrima din clapa. Un semiton si imaginea ei rasare in privirea mea. Ayda- copil al sunetului pierdut in noapte.

Ayda- fata mea....

Singuratate

Ma asez cu o cana de ceai de lamaie verde in care am ratacit soarele si luna, in care am ars o ultima imagine a lui si a mea.Mi-am pedepsit sufletul sa se uite pe fereastra si sa se bucure de timpul frumos. Ciudat, inca plangea. Plec. Ma asez tacuta in pat cu mainile pe langa corp si privesc tavanul.. De azi sunt singura.

Rosu

Cateodata imi spunea ca vrea sa alerge si mereu ma facea sa rad in hohte in parc. In fiecare minut vroia sa isi culeaga buzele rosii  din fiecare floare si sa poata zambi a cer senin cu un nor. Si totusi am ramas niste straini in urma rujului rosu!

p.s.Imi e dor de tine A.!( sper ca ti-ai dat seama!)

Mai nebun decat nebunia!

*

Stand in cada asta aproape goala de apa si cu sfuletul plin de ea imi aduc aminte cum obisnuiam sa facem amandoi baie. Singuri, cu sarutul zburand prin parul nostru ud, cu ultimele picaturi ce se scurgeau din robinetul care era stricat, cu ultima licarire a becului ars, cu buzele vinete de la frig dar incalziti de zambetul nostru devenit recent doar scrum intr-un ziar ponosit, eram fericiti!

De obicei adormea goala si o acopeream cu un prosop din panza de paianjen a unei carti pe care o lasa deschisa pe veranda. Se mai auzea cate un tramvai cum zbura deasupra ceasului si isi uita mereu secunda in perna, ca un ultim minut amintit in istorie! Ii placea sa citeasca, in special dramele! Lasa in tot apartamentul cartile deschise si imi spunea ca doar asa se simte acasa!

Credeam ca e nebuna, ca lumea devine din ce in ce mai nebuna, dar am realizat, in ultimul timp, ca mai nebun sunt eu daca te iubesc si nebun de moarte daca nu o fac!

*

Prefer sa fiu nebun mai nebun decat sa nu te am!

Pentru cineva!

~Asta e pentru tine, domnule!Poate asa iti vei da seama de existenta mea si cat de putin insemni tu pentru mine!~
 Ayda

Dimineata 2

-Ai venit?De ce ai revenit?
Nici nu am intrebat-o bine ca ea a inceput sa ma sarute. Cu ochii ei mici si negri inchisi, ma saruta nebuna de iubire, nebuna de mine! Era prima oara cand o vedeam ca ma saruta cu ochii inchisi! De asemena, era prima data cand ma suna sa ma intrebe daca sunt acasa, daca am ceva mancare si daca sunt singur De obicei mai vin niste prieteni, Mihai sau Raul!Vocea de la capatul firului tremura si suspina. Desi ma anuntase ca vine, crezusem ca e doar o alta minciuna, doar ca sa scape de intrebarile mele. Dar acum nu!
Cand a intrat pe usa, am vazut-o cu parul desprins de un rosu solar, cu un zambet spart in cioburi de lacrimi, niste ochi negri si mici aproape cu stropi de ploaie, cu o furtuna ce parea ca rasare!S-a aruncat in bratele mele iar primul meu impuls a fost sa ii raspund la gesturi. Faceau mai mult decat 10000 de cuvinte la un loc, dar am vrut sa par indiferent. Nu am putut.
Peretii ce pareau infiniti se strangeau cu fiecare suras!Camera era mai mica dar devenea spatiu deschis pentru ultimele noastre vibrari, pentru ultimele noastre clipe impreuna! Aveam sa plec departe dar nu ii zisesem. Cat timp am facut dragoste din ochii ei inchisi ieseau siroaie de lacrimi . Oare stia?
Dimineata cearceaful urla dupa ceaiul varsat de mii de ori! Stiu ca nu a dormit deloc dar eu, ca un porc, am lenevit fara sa o bag in seama! Era singura intr-o camera rece din cate vedeam iar eu desi stateam langa ea parea ca ne desparte cerul si pamantul. In clipa aceea m-am simtit si eu singur si parca incepeam sa gust din neliniste, sa gust nefericirea ei, ce se scurgea in camera mea!
Deasupra camerei mele, o doamna canta la pian. Doamna Popescu era o femeie cam de 30 de ani, singura, care avea doar o pisica Zizi, pe care o pierdea mereu. Canta foarte bine la pian , asta pentru ca era profesoara de pian. In fiecare zi la ora 10 dimineata canta la pian diferite partituri, iar notele ei strangeau in mine toate sentimentele de uitare, strangeau trecutul in viitor si il faceau sa reapara in prezent cu un minim de efort dar cu un maxim efect!
In dimineata aceea canta o partitura, creatie proprie, care se potrivea perfect cu situatia in care eram. Ea cu pielea de portelan statea cu spatele la mine, si fara sa simt nici un cuvant priveam un apus de lacrimi scaldat in roua diminetii!
Dimineata, sarutul ei a parut amar!

seara tarzie- 4 dimineata

"Nu pot sa dorm, iar stelele stralucesc prea tare in umbra ta!"

Atat am apucat sa-i spun in acea noapte.Apoi a urmat o noapte trista de liniste in care ea statea cu tricoul alb gaurit de atatea vise, cu picioarele dezgolite, cu parul ciufulit.
Doamne , si ce buze avea!Privea pe geam dar se vedea ca de fapt gandul ei era in alta parte. Ultima oara cand am incercat sa aflu ce gandea mi-a zis ca are nevoie de liniste iar aici nu o poate avea si s-a imbracat si a plecat. Imi placea cand statea acolo neclintita si acum, stiind cum a fost data trecuta am preferat sa tac precum un caine pedepsit, care nu schelalaie , care nu plange, care nu cerseste mila. Mi-am invatat lectia!
Tricoul alb era imprimat cu o fata ce isi tinea mainile in fata. Nu era masura ei dar eram sigur ca ii vine perfect. Cu un umar gol , pe care i se vedea urma sarutului meu infantil, se odihnea breteaua sutienului negru, usor dantelat cu panza de paianjen adunat din lacrimi. A plans mult aici, dar cred ca a fost cu adevarat fericita! Amintirile nu mor. Ele secatuiesc intr-un sertar aruncat, intr-o odaie goala, pustie de atatea idealuri smulse din radacina ca sa nu mai creasca altele. Speranta moare prima iar ce ramane in urma ei e doar praf!
Ultimul sarut al ei din acea noapte a fost acrisor cu fire de amar scurse in vene.Buzele ei  dulci erau date cu rosu carmin. Acel rosu puternic a sters orice urma de zambet pe chipul ei palid, cu tenul de portelan. Era o papusa in globul camerei mele! Si nici macar nu ningea. Globul era stricat datorita mie! Pervazul acoperit cu paturi era alinat de atingerea pielii ei. Incercam sa inteleg licarirea ochilor ei verzi. Un verde atat de limpede!Intr-un moment de nebunie am apucat sa scot un sunet. Nu l-a auzit iar eu am tacut in continuare din gura.Inca ii simteam sarutul.

"E ca un sarut al mortii dar poate mai rece!"

Ea

Uneori mi se pare ca nu e femeie. Mă sărută tandru, mă alintă grozav de iubitor și mă alungă într-o clipă, inexplicabil, cuminte. Mă supun ca un animal, tac și îndur. Mă aruncă apoi în osmoza celestă unde mă contopește cu stelele.
Uneori mi se pare că nu e femeie. Mă privește și apoi pleacă. Se închide în deriva gesturilor și mă lasă  într-un tablou dezacordat." Dragule, 2 zile nu mă căuta!"
Uneori uit că mi se pare că nu e femeie.  Ba e femeie! Pielea i se prăbușește în cuvintele mele ce au pactizat să o prindă. Voiam doar să îmi ciobesc ochii în sărutul ei!
Uneori vreau doar să fiu singur să mă gândesc la ea....

Dimineata

Ora 5 dimineata.Ma simt treaza si totusi sunt atat de moarta.Stand pe mal, vad cum ingerii se dezbraca in rasarit. Un ultim moment de glorie, un ultim sarut al marii. Incep sa ma simt ca un anotimp  incheiat, in care ingerii si-au luat mantia de aripi si au plecat in iad.S-au intors acasa!

Dimineata ...un ultim regret al timpului!

Banal!

Daca ai avea timp...ai alege inca odata viata ta? Ai alege sa fii iar si iar cu persoana cunoscuta pe o cale ferata, care astepta un tren surd sa apara si sa ii curme tacerea?Ai alege sa pleci iar ca un orb ce isi cauta lumina in intuneric? Ai fi cuprins de aceasi pasiune pentru cearceafuri? Ai alege sa ai deja vu-uri scaldate in clipe de soare in parc?Ai alege ploaia din aprilie, atunci cand am plecat desculta pe faleza?Ai alege sa ma iubesti?

Intrebari banale!

silence!

Liniste!

Ura!

-De ce ai stat cu mine ieri?
-Termini cu intrebarile?
-Nu!!Spune-mi!
-Pentru ca te iubesc!
-Si azi.. de ce stai cu mine?
-Pentru ca te iubesc!
-Si maine de ce o sa stai cu mine?
-Pentru ca te voi iubi poate mai mult ca azi!
-Nu stii sa minti...Vrei doar bani.. deci imi iubesti banii...
Mi-am aprins o tigara ca un ultim lucru pe care il faceam in camera aia arsa de atata ura!ura scursa din scrumiera in ultima bucata de pana scoasa din perna!
Maine imi fac un bagaj... adica imi iau ghiozdanul si plec!

Eticheta!

Banal! Azi am alergat pe o strada dupa umbra ta ...dar ai disparut ca fumul din tigara s m-am oprit. Incepusem sa iti fredonez melodia...ti-ai uitat mp3 la mine...te astept, ca reincepem melodia noastra!

Ayda- calatoarea!

In ultimul minut s-a hotarat sa isi aprinda o tigara. Se pare ca era ultima, daca imi amintesc eu bine. Venea in fiecare seara doar ca sa observe trenurile insa niciodata nu am vazut-o plecand cu vreunul. O simteam trista, epuizata iar cand pleca de acolo, era o adolescenta pierduta.Initial vroiam sa o vad si sa ma duc la ea sa o intreb daca are nevoie de ceva. Apoi am inteles ca ea e prietena cu trenurile, cu vagoanele , cu marfarurile, cu zambetul rontait al cailor ferate. Sunt un biet controlor ce sta taota ziua pe acel peron scarbos. Acel peron plin de mirosuri insuportabile, de momente pe care nu as fi vrut sa le traiesc. Cateodata ma intreb de ce ii place gara? Nu a putu alege si ea un loc mai placut ca un parc?Dupa cateva zile in care am vazut-o mi-am zis in gand ca paote e orfana si nu are unde sa mearga. Sau poate asteapta pe cineva. Dar totul se schimbase in dimineata aceea. Cand am vazut-o cu un ghiozdan in spate mi-am zis ca pleaca!Avea niste blugi stramti ca orice adolescent care suporta moda asta de doi bani. Niste basketi in picioare si un tricou larg alb. Deasupr tricoului avea o bluza gri. Parul, ca de obicei, era ciufulit. S-a asezat cuminte pe banca si privea trenurile. Terminandu-mi treaba la ultimul tren sosit, m-am asezat langa ea.Buzele ei rosii iti sareau imediat in ochi. M-am abtinut sa nu ma uit la ea,nici macar o privire cu coada ochilor.

" Probabil ca acum te intrebi de ce sunt aici si de ce vin in fiecare dimineata aici. Iata raspunsul meu: sa privesc trenurile.Mereu te vad cum ma privesti si cum te framanti in interior ca si cand ai vrea sa ma intrebi cine sunt, de ce privesc trenurile cu atata pasiune, de ce vin sa admir calea ferata? Ele sunt casa mea! Ai un foc?"
" Nu.. nu fumez!"
"Arati ca un fumator ...deci nu fumezi...trist. Fumul se imrapstie mult mai repede ca viteza luminii si asa visul nu se stinge niciodata. El alearga si alearga si la un moment dat il prinzi."
Facea gesturi cu mana prin aer doar ca sa imi arate acele infleziuni ale mainii ei!Ascultam ca un copil ce isi asculta parintele atunci cand e mustruluit.
" ce se intampla cand prinzi visul?" Am intrebat doar ca sa mentin un dialog.
"Mori!" -un raspuns dat cu gheata, scos in ultimul fum. Fata ei nici macar nu zambea... se uita intr-un punct fix, in care sarutul trist al ierbii nu ar fi putut atinge-o.S-a ridicat si a plecat in partea ghiseului de unde se iau biletele.
"Eu plec cu trenul asta."
" Calatorie placuta, doomnisoara!Dar unde plecati?"
"intr-un loc in care pot sa adorm pe un vis si sa devina realitate.Intr-un loc in care cineva imi va spuen ca seman cu un marfar care se opreste ca sa fie taiat de povara sufletelor noastre."
Un asemenea raspuns nu mai primisem niciodata.
" dar v-ati uitat ghiozdanul"
" Nu am nevoie de el. Ayda e numele meu, apropo!"
S-a urcat in tren si a iesit la geam. Probabil isi mai gasesise vreo tigara aruncata in buzunar si si-o aprinsese. Pe geam parea o zeitate, un zeu rupt din mitologie. Ea- Ayda- regina trenurrilor~!

Ceai

Am varsat ultimele note pe spate si mi s-au printat in adancul cerului din coloana mea.Melodia s-a sters si a disparut odata cu ziua ce aluneca intr-o unda de tine. M-am ingropat in ceasca de cafea cu un ultim tipat de regret. Nu te regret pe tine, regret cerul care se va innegri odata cu spuma marii care va disparea in lumina.Doua cuburi de zahar si un ultim sarut fac reteta perfecta de o despartire neindurerata, in care cuvintele sunt pionii sentimentelor.Acum.. am un sentiment de ura pe portativul inimii mele.Fericire?Durere!Am simtiti cum zburam intr-un cer plin de umilinta. Durere din nou. Te vedeam  cum strangeai ultimele clipe din mine. Durea al dracului de mult. Durere infinita stearsa in mormantul din cafea. O ultima scrisoare sculptata intr-un cub de zahar ars crescut in umbra din oglinda. Atat a mai ramas...

tratat al degradarii

Din cateogria "zidurile stiu ca ne-am iubit"- tratat al degradarii


Azi la unul dintre colocvii am fost intrebata ce este fericirea. M-am uitat indelung si tot ce aveam in cap era mirosul tau. Aroma ta ma facea fericita. Ne-a dat cate o foaie acel diavol al cunoasterii.Nu am putut scrie decat  cateva cuvinte:

" Fericirea ...el..noi..intr-o zi de iarna!"

Dupa doua ore de stat si de gandit intens la clipe de fericire si de tristete am iesit pe hol si mi-am aprins o tigara.Fericirea mea a murit in fum. A murit si inmormantarea i-am facut prin acel tratat in care mi-am scris ramasitele vremii. M-am degradat in cuvinte si in frunze de litere smulse parca din adancul creierului meu.M-am degradat odata cu fulgii de zapada.Ma degradez in ultimele randuri scrise de tigara in cartea fumatorilor vesniciei.Ma voi degrada intr-un sicriu ars de ploaie si voi inchide ochii intr-o lingura de cafea amara. Dragule, ma degradez visand .

Omagiu trenurilor!

Niciun adio.Niciun somn usor sau alte texte de dimineata. Nici macar un "pa!" azvarlit in cearceafuri arse de cefeaua varsata pe ele. Nici macar atat.Nu iti sunt amanta si nici nu iti sunt iubita. Iti sunt o oarecare. Azi poate mai mult ca niciodata, m-am simtit ca o oarecare, o privitoare de afara, care priveste un ambalaj pustiu ingropat intr-o panza ca de giugliu. Nu renasti , tu doar mori definitiv. Eu pot renaste de cate ori vreau, fara sa fii afectat.


Seara trecuta am renascut in fata ta, dar tu, un prost, nu ai vazut. Stateai linistit pe canapea si deodata ai amutit. Nici fum tigara ta nu mai scotea. Nici macar atat!Am orbit cu soarele in urechi si cu zgomotul tipatului tau in ochi.Am adormit cu un ultim freamat de perna schimbata pe cealalta parte doar pentru ca era mai rece.Iti place tot ce e rece!Ma intreb de ce!In ghetoul in care stai, azi a fost mai mult vant decat singuratate. Dar maine... va fi singuratate atata cat vantul poate cuprinde. Privirea mea a ramas pictata in zidul pe care copiii needucati scriau tot felul de prostii. E 00:10. Mai astept pana la 00:15 ca sa iti aud rasuflarea inultimul mers al trenurilor. Inca te astept in gara ca sa imi auzi respiratia trosnind pe sinele cerului tau!.

Mimo

Azi Mimo mi-a soptit ca un tren a zburat cu 20km/h si ca zbura atat de repede incat norii s-au taiat in viteza lui. Mimo viseaza cu ochii deschisi. Mimo e un copil al strazii, ratacit in lume in cautarea familiei lui. Ne-am intalnit prima data intr-un magazin cand mi-a zambit prima data. Nu m-am mai simtiti deloc singura, ba din contra, simteam ca ins farsit e cineva acolo pentru mine.I-am cumparat o ciocolatica si l-am intrebat cum il cheama.
A sfarsit prin a- mi zice ca numele lui nu o sa mi-l spuna niciodata si ca prietenii il striga Mimo pentru ca mereu se stramba cand oamenii trec pe langa el si nici nu se uita pe unde merg si dau peste el. mimo nu e un oarecare pusti de  pe strada care sa cerseasca mila oamenilor. Mimo este copilul meu, facut cu stelele. mimo viseaza la o lume in care soarele sa apuna de 3 ori pe zi si sa rasara de 4 ori pe noapte. Mimo viseaza la o lume a tramvaielor care sa alunece pe zebre de aluminiu.Mimo, copilul care e imbracat mereu in haine subtiri, care mereu se uita adanc in ochii tai, copilul care mereu iti cauta adevarul si bunatatea in adancul sufletului...a plecat!Mimo, care intotdeauna te va intreba dece ploua sau de ce ninge, te va linisti cu un zambet. Mimo te va intelege daca vrei sa iti savurezi o ultima tigara inainte sa dormi .Mimo, copil cuminte ce este, a ales sa plece si asta doare!

*

" Ayda, tu esti sora mea!"
"Mda, ca sora mai mare ce iti sunt , iti zic sa te culci!"
" vreau sa numaram stelele, putem?
"Nu, ca ploua! Hai lasa-ma sa imi termin tigara si apoi ma culc langa tine"

*

Si tu, Mimo,copilul meu drag si uituc si prostut pe care il iubesc din tot sufletul, pacat ca ai ales un alt drum, cel al ingerilor.





P.s. Am scris acest post cu multe lacrimi in ochi. Multumesc micutului meu Mimo, pe care o sa il iubesc toata viata!Multumesc al meu pui care a plecat prea devreme dintre noi

Anotimp

Inca dormeam dar aroma ta de dimineata scaldata in morfina imi statea in hainele putrezite de noapte. Inca vroiam sa simt ca visez. Inca te vroiam doar vis, real poate doar mort!Nu mi-a mai curs sange albastru ceea ce inseamna ca ma vindec de tine.Imi curge sange de soare spalat cu Wash&Go, samponul cumaprat din benzinarie. Inca miroase a benzina. Nu te-am inteles desi te-am pipait ca o pagina alba, ca un orb ce isi canta sufletul pe foi. Aveam impresia ca totul se invarte intr-un fel de clepsidra. Atunci cand nisipul se termina o intorci si o iei de la capat, prin aceleasi tampenii. De data asta se pare ca nimeni nu a mai intors clepsidra si eu incepeam sa imi recapat viitorul pe care l-am pierdut in trecut, fragmentandu-l in mii de bucati de prezent.Am adormit  in tot vartejul ala. M-am trezit ametita de clipele sarate ale cafelei varsate pe pat. Un buna dimineata si o cafea varstata imi faceau dimineata o tampenie de care m-as fi grabit sa scap. M-am ridicat din pat si m-am dus la oglinda

"Dragule, a mai trecut un anotimp"

dream!

Inca alerg pe o sarma imaginara. Si alerg...ma impiedic, cad si vad cu rochia de matase imi place a sange. M-am lovit cu o piatra de suflet si acum imi curge a rochie de cires!M-a hipnotizat marul la umbra caruia am stat. Marele Domn Mar!Copac al iluziilor trecute- am vorbit cu el si inca isi mai amintea ticul lui, de care, probabil nu a scapat nici in ziua de azi.Merele nu mi-au inspirat niciodata incredere pentru ca erau ca nsite fii risipitori. Plecau in lume sa o cunoasca apoi reveneau acasa, unde cresteau si se faceau prea dulci si prea zemoase. Oribil de zemoase!Azi nu am scris despre el pentru ca nu am chef! azi am devenit o pasare cu aripi lungi crescute in interior.Cum pot sa zbor?!Simplu!Imi iau sarutul, divina respiratie a marii, frunzele ponosite ale marului si... un ultim regret! Azi am scris cu buzele!

Plecare

Pe vitraliul din sufletul tau, un sarpe boa se incolaceste si stocheaza sangele in vasul veninului sau. Ti-am luat cutitul din ochi si ti l-am infipt intre noapte si zi.Am vrut sa ramai in orizont ca o icoana arsa de amintiri.Paharul gol se reumple cu scrumul ochilor tau. Sangele ramas iti fac o aura gaurita de cuvinte precum "da" sau "nu". 

Te rog, acum ca plec, nu ma cauta.dar..daca totusi o sa o faci...de ce m-ai cauta?

Ploaie

*

Statea intinsa pe pat si nu vroia nici macar sa se uite la mine. Ma simteam abandonat. ma ridicasem de pe jos si luasem cutiuta muzica. Am deschis-o. Cantecul nu parea sa o linisteasca, parca era o alta fiinta.Aceleasi gesturi din mana in care avea tigara, aceasi privire ce aluneca pe tavanul alb, acelasi zambet care ar fi putut sa te omoare. Deseori imi spunea ca isi simte sufletul lungit pe moarte. O spunea razand si asta ma speria. Era ciudata. Special de ciudata. Nu indrazneam sa o intreb ce simte.

Inainte de a se termina totul, statea intinsa in pat ca intr-un sicriu de pian cu fragmente zgariate de vioara.Nu s-a sinchisit sa se uite la mine.Simteam cum ea reincepe sa fie un "eu" deformat de atata suferinta. Suferinta ei era ca asteptarea, ca ploaia ce lovea si ultimul atom, ultima particula smulsa din trupul meu.Atunci a fost prima data cand mi-a soptit cu o voce tulburata sa deschid cutiuta. Desigur, am facut ce a zis dar eram prea tanar ca sa cresc gol in ea, in imaginea ei pierduta si am intrebat-o de ce m-a rugat tocmai acum.Putea sa o faca de fiecare data. Mi-a raspuns, cu privirea nemiscata din tavan:

" Am sufletul prea greu de la ploaia asta.Simteam sa iti zic sa dai drumul la dracia aia de cutie si sa ascultam."

M-am ridicat, am deschis-o, am lasat-o si m-am asezat cuminte pe jos.Am lasat capul pe spate si decorul deveanea din ce in ce mai sinistru in care melodia cutiei se rotea in tandem cu ploaia.Brusc ea s-a ridicat si, fara  sa ma priveasca, mi-a luat mana si m-a ridicat de joc.

"Hai sa dansam.te rog..Nu spune nimic..doar ia-mi mana si danseaza."

Nu am apucat sa zic nimic.M-am ridicat si ne miscam in tacere. Dar imi era imposibil sa nu observ faptul ca avea ochii in lacrimi. Am tacut!Era un vals al groazei, in care miscarile gratioase facute cu tigara in mana imi ardeau constiinta ca va fi ultimul din viata noastra, viata in doi.

*

Imi amintesc scena asta mereu cand ploua.

Ayda-19 ani!

-Aydaaaa!!!
Parca o vad pe Mimo cum alearga si se impiedica. Ce copil prost!

*

Nici nu auzeam. Plecam undeva, intr-un loc unde sa imi pot aprinde tigara si sa fumez si sa uit de lume. Azi Ayda implineste 19 ani- poate ca acum e vremea sa plec si sa nu ma mai intorc aici.

*

-Ayda, tu nu auzi?
-Ce vrei?
-La multi ani!
Trageam din tigara aia mai ceva ca cerul cand isi alearga norii dupa apa!
-Ce vrei Mimo?
-Pai e ziua ta si ti-am adus cadoul  meu!
-Multumesc!Acum poti pleca!
-Ayda!De ce stai singura aici?Tacerea nu te loveste cu pietre?
-Mimo, copil prost! Lasa-ma sa ascult linistea marii.
-Mereu ma pui sa tac! Mereu!Nici bine nu ai 18 ani ca deja te crezi mai importanta!
M-am ridicat de langa Mimo. M-am intors si i-am zambit amar! Copil prost!I-as repeta asta intr-una pana s-ar gandi ca asa e si ca ar trebui sa faca ceva cu asta. Dar un copil de 5 ani nu poate mai mult.
-Ayda, de ce pleci?Iti ingropi tipatul mereu in nisip, si ma lasi aici singura.si incepuse sa planga.m-am dus la Mimo si am luat-o in brate. Era mai ceva ca o maimutica.se legase de mine ca intr-un cocon. Seva ii eram si cand se desprinsese avea mai multa gratie.
-Mimo, esti ca un fluture.
-Cum te simti la 18 ani?
-Draga mea Mimo, pai... sunt multe lucruri. Nu realizezi cum e la o varsta decat daca treci prin ea. i-am intors un zambet si a inteles ca nu mai trebuie sa ma bata la cap cu intrebarile. Si-a ridicat genunchii si se aseza cu capul pe ei.


Poate anul asta o sa incoltesc in lumina.Poate ca anul asta o sa plec in tandem cu vantul.

*

Anul asta imi promisese ca va purta o rochie ca o cochilie in abastrul reflectat al marii! Cerul e destul de mare si se putea ineca!La multi ani Ayda, oriunde ai fi!Eu..inca te iubesc.
am temrinat tigara si am asteptat inca o clipa sa adun sarea ochilor ei. Amintirea ochilor ei, dar s-au ascuns in mare.Cu drag, al tau C!

*

Azi fac 19 ani si ma reintorc de unde am plecat, pe malul marii unde ne-am intalnit cand aveam 17 ani. Azi sunt goala de cuvinte si goala de metafore prin care sa exprim ce simt Azi sunt doar eu cea plina de speranta ca va fi aici.Ultima tigara din pachet imi da fiori. Stiu ca nu va dura mult. Ne vom privi, ne vom zambi, vom incepe sa radem pentru ca e singura scapare de monotonie. Ajung la tarm si nu vad decat un pescarus pierdut. Ma simt abandonata brusc si mi-as fi dorit ca Mimo, copilul ala mic de pe strada sa vina aici, sa ma ia in brate si sa imi zica la multi ani.el nu e aici, marea parca nu ma mai vrea iar cerul e ascuns sub patura de nori.Azi fac 19 ani!

19 ani

Si ma simt goala de tine. Patul jeleste a frunze picate din tavan Lustra te saruta in umbra iar eu astept ca soarele sa isi plece capul asupra mea si sa facem dragoste.Poate asa voi renaste in lumina.
Poate o sa vi tu si o sa stai cum stateai odata. intins pe jos, cu tigara in intre  degete si cu privirea spre mine.Apoi te ridicai sa imi spui un la multi ani.

Azi ma simt ca la 19 ani! De azi am 19 ani!:)
La multi ani mie ^_^

Play.Stop.Pause

Pune-mi stop pe vene

 si lasa-mi surasul sa curga.

Da-mi pe repeat glasul sangelui 

ce alearga nebun de stele in cautarea mirosului tau de padure.

 Sterge-mi repede inapoi

 si alearga-ma pe repede inainte prin leaganul ratacit al serii.

 Pune pauza ca sa devin o piatra, 

pe care sa o arunci in mare.

 Apoi ma voi metamorfoza

 si voi deveni pamantul care deseanaza cerul.

 Ma vei scoate apoi ca  un pescar ce isi pandeste

pestele care il salveaza de la inecul cu apa amaruie.

Ma vei pune iar, apoi, doar ca sa imi asculti

glasul  de tablou dezacordat.

Vei ajunge pe o plaja goala si apoi..

vei alunga melodia ce ne lega.

Vei incepe sa plangi cu lacrimi de sare

si vei spune ca doar ti-a intrat nisip 

ce suna a mine in ochi. De fapt

eu ti-am intrat in fiinta si nu plec!

Te vei preface ca ai surzit de la cantec

si vei pleca. Vei lasa glasul sa alunece iar

si iar, apoi sa se metamorfozeze din nou

intr-un sunet pe care il vei amesteca

cu celelalte scoici!

Imi vei lasa doar:

play, stop, pause!

Infantil

Un noi rupt in tu si eu. Un "te iubesc" spus in vant!Un noi amagit de plecarea ta, cea care mi-a lasat sufletul cald rupt dintr-un nor de furtuna.Ai plecat pentru ca eu te-am trimis sa trezesti iarba din mare. Si ai plecat definitiv. Nici o urma de regret. 

Cam infantil!

Ayda- suflet de pian si chitara

Mi-am luat chitara si am uitat notele de pian!Domnea un cer intunecat in bagajele de pergamente patate de iarna, lasate imprastiate peste tot in toamna tarzie.Ultima data el mi-a zis ca notele se vor aduna intr-o patura si ca ma vor prinde. Nu m-au prins, desi cand am incercat sa cant am ramas rupta in fasii de puf. Stiu ca atunci incepusem sa plang cu lacrimi de sol si fa diez. Bemolul ramanea aproape neatins iar el canta la chitara pe care eu inca o am, pe care o ador pur si simplu.Poate sa se supere pianul dar imi iau chitara si plec. Ii las in grija camera in care fumam de obicei . Ii las perdelele care se abureau de la atatea cuvinte nerostite prin saruturile timpurii. Ii las cana de ceai, in care a mai ramas putin ceai de afine, dulce de amar si acru de sarat. Ii las pozele in care eram eu si el fericiti . Atat de fericiti incat pamantul era devorat de cer, iar vantul nu mai raspundea la apel. Ii las aparatul de fotografiat. Mai am unul si, in plus, pianul are nevoie de el sa imortalizeze clipele de gol in care isi canta propria-i moarte. Ii las cearceaful rupt de asteptarea lui. Ii las iubirea mea ca sa ramana pe veci in camera aia! Ii las ultima clipa de dragoste, lipita de frigider.

Daca vreodata se va intoarce, va vedea cate lcururi minunate s-au intamplat in cei 12 pereti!Va striga "Ayda" si un pian mort va canta intreaga partitura a plecarii mele!

Marin Preda

"Între viitorul şi trecutul meu e un joc... Mă simt liniştit şi împăcat, dar îmi dau seama că viaţa mea înseamnă chiar acest joc între trecut şi viitor, care e anormal la vârsta mea... Nu vreau eu să mă gândesc la viitor, dar atunci apare în mine, Pretimpuriul, trecutul, ca un mare semn de întrebare, pe care eu mă prefac că nu-l văd."

Marin Preda- "Marele singuratic"

Ayda- alta haina...

Cuvintele imi zboara dincolo de noi. Am ajuns sa imi caut lacrimile in pietrele prabusite din cer. L-am rugat sa nu ma lase singura pentru ca nu ma descurc cu atatea departari de sine- cu atatea rani ale gandului!
M-am ratacit intr-un loc in care veneam de obicei sa vedem transporturile heruvimice.De obicei duceau mortii calzi in locurile libere ale iadului- un fel de crematoriu al lumii. Am vrut sa fiu in rai de cele mai multe ori.
Am un mers ciudat. Uneori il botezam si ii ziceam : "stangaciul mers al pasarilor". Sunt gratioasa mai ceva ca o lebada prinda in plasa pescarului de vise.Sunt stangace si imi place sa nasc iluzii pe care apoi le abandonez intr-o ghena inculta, alaturi de un ac cusut cu rosu de mac- semn de  ramas bun!
Inca de cand eram mica, lumea imi spunea ca o sa devin cineva. Si am devenit cineva-ul lui, intr-o noapte inghetata de februarie. 21 mai exact. Incepeam sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt si ca la un moment dat nu voi mai fi! Dar cand a venit el, acea amintire s-a sters in umbra.Seman cu mama la aspect. Am parul negru ca ultimul scrum de tigara cazut pe gresie.Buzele sangerii.multi ar fi dat orice sa le sarute, dar numai el a avut ocazia sa le cunoasca povestea, sa le iubeasca, sa le faca sa se muste de atata sare ce curgea in camera noastra. Sunt mai slaba ca un caine vagabond- asta pentru ca ma consum mult in interior si nu pe exterior. De cand a plecat numai pot sa ma hranesc cu umbre si in locul lor prefer aerul!Ah..si o tigara . Poate si o cana de ceai.ma imbrac de cand ma stiu in culori arse de stele si lasate sa se usuce in lumina intunericului. Voi fi mereu un calator asa cum imi este predestinat iar acum scriu pe orice petic de frunze. Parca traiesc intr-un telivizor scaldat in culori de monocrom.
Acum cerul isi cauta pamantul. Acum eu il caut pe el, intr-o mare de albastru ascunsa in negrul tarmului.


Ayda

Ayda

Eu..sunt doar un alt eu. Un eu gol care fumeaza orice fel de tigari, care bea cafea doar noaptea, care danseaza in mijlocul pustietatii, care plange cand toata lumea rade. Eu sunt eu si atat. Tatal meu a murit cand aveam 7 ani iar mama sta cu nebunii pentru ca acolo e singurul colt de rai pentru ea. Eu sunt doar o fata de 19 ani care viseaza cu zapada la un loc. Viseaza la pamantul  liber, la cerul ascuns de ploi.
Eu sunt cea care a alergat dupa un el intr-o ploaie de vara dar nu s-a intors inapoi. Tot eu sunt cea care a plans cu lacrimi de suflete cand a pierdut ultima cheie a sufletului acelui om nesuferit de placut pe care l-am iubit. In momentul ala, acel eu te ura mai mult si te iubesc si mai mult.
Eu sunt cea care de obicei adoarme pe o perna plina de puf, intr-un cearceaf scufundat in iluzii si dezamagiri.
Sunt acel eu care bea ceai din aceasi cana, care de obicei este lasata sa adoarma langa scrumiera. Le spal odata pe saptamana, atunci cand imi resetez inima.
Pe acest eu uitat de lume il cheama Ayda.
Ma cheama Ayda. ..

Pleaca

Pleci,
si spui ca nu o sa mai vi!
Spui ca o sa ma arunci in mare,
ca o sa lasi timpul
sa treaca peste tine
ca un gand ce ramane mut.
Ma arunc in sarea clipelor
si te implor sa stai!
Dar tu faci un pas
te intorci si taci.
tacere dureroasa...
Mai faci un pas si pleci...


De ce nu mai stai?
Am inghetat timpul
!Lasa-ma sa plec!

e ars!

Desi azi am plecat de acasa si ti-am lasat cheia prinsa in cuierul in care de obicei ne prindeam sufletele, m-am uitat in urma si am zarit cearceaful racit de ceaiul varsat. Stiu ca nu ai nevoie de chei. Tu ai vorbe si altceva nu iti mai trebuie. Eu am doar bucati rupte dintr-o oglinda si trebuie sa deschid iar si iar aceleasi usi.
Am zis ca nu iti voi lasa nici o urma din praful zambetului meu. Daca iti las, vei deveni drogat de noptile pierdute in camera aia albastra si vei sterge umbrele noptii de pe tavan cu lumina veiozei.

Apropo..schimba becul.S-a ars!

Dor

E dimineata iar.Poate ca azi e ziua in care voi muri si voi lasa totul mostenire patului.El poate sa mestece genele, sa imi asculte inimile taiate in patru si unite intr-o singura bataie, sa imi ciobeasca buzele fara sa simt durere, ci doar pasiune pentru el.Cand alergam spre nevazut calcam pe petice de sange ..sangele meu nu se varsa in mare, se varsa in camera mea abstracta, lasata goala in urma sarutului rece, in patul anotimpului tau.

Momentan stau la capatul minutului si astept sa ninga. Afara e alunecus iar eu alunec in aerul ars de gheata.

Ti-e dor de mine?Patul s-a saturat de mirosul sangelui meu...!
.