-Pai... 12:30, spuse cu un fel de oftat adanc!Dar nu aveti telefon?
-Ba da, dar nu am setata ora! Multumesc mult!
*
Parea un om calm.Totul parea trist in jur, ca intr-un vagon din zilele noastre. Canapeaua de plus parea muscata de sobolani mizeri scaldati in umbrele boschetarilor care trecusera pe acolo. Zic boschetari pentru ca era un tren de asa natura incat in fiecare dimineata la ora aceea gaseai numai oameeni cu sticlele in mana cautandu-si biletul pe care nu il cumparase, dand ultimii bani pe o bautura de cea mai slaba calitate,pe care daduse maxim 2 lei.In ultimele zile nu am mai mers cu trenul. Nu am mai simtit nevoia sa plec, insa ultimele discutii din casa m-au facut sa imi doresc sa evadez. Curand aveam sa evadez din nou.
-Cum te numesti?
Il priveam cu un gol imens. Amandoi stateam la fereastra sa privim mondenul desirandu-se in spatiul dintre noi. Buzele i se miscau iar eu imi gaseam neuronii dansand in ritmul muzicii.
-Poftim? Ma scuzati aveam castile si nu v-am auzit.Tonul vocii mele ingheta orice firmitura de caldura.
-Cum te numesti? Si tu ai un nume, nu?
- Da...Casiana. Pe scurt Sia!''
-Incantat.Damian!
