Imi lasam sufletul la usa...sa doarma pe acel mizer pres calcat de timp. Cateodata ma opream in scara blocului si ma gandeam, uitandu-ma la pres ce repede trec anii si ma intrebam dece ai plecat. Ultima clipa pe care mi-ai lasat-o in paharul cu apa a fost clipa fericirii sinistre si langa pahar o tigara pe jumatate arsa de lacrimile tale din noaptea aceeaa cand eu visam sa desenez umbre ale oamenilor fericiti de pe strada. Tu nu ai stiut sa iubesti... tu ai stiu doar sa imi calci amarul ochilor in mare si apoi sa mi-l ascunzi in nisip. Nu il mai caut, nu imi calc sarutul, nu mi-l arunc, nu mi-l caut. Eu mi-l regasesc in fiecare dimineata in cafeaua buzelor lui nu buzele tale... el e doar un fir de praf aruncat pe pres... tu ai fost mai mult decat dulce-amarui.
-de ce ma iubesti?
-e inexplicabi...
