adam

Incercam din rasputeri sa ma abtin din plans cand am urcat in autobuzul ce ma ducea la facultate. Zi de zi, aceleasi activitati destul de banale dupa un timp.Intr-un fel sau altul simteam lipsa ta din ce in ce mai tare. Clipele treceau prea greu iar inima imi tresarea ori de cate ori iti auzeam numele sau la orice zgomot ce semana cu vocea ta. Nu mai e nevoie sa caut cuvinte stricate ca sa iti exprim lipsa. Drumul se pierdea in picaturile vremii de alta data, in care imi sarutai parul, ma alergai ca un pierde-vara  si imi daruiai amintiri bogate in sare...Straine, tu esti cel care mi-a copt sarutul si m-a facut  sa pierd noptile in ceasca de cafea a timpului. Tigarile s-au dus si astept un inger sa mi te trimita...sa te fumez pana la filtru si sa te savurez prin fumul inhalat, sa te las in ultimul strop de cofeina ramasa pe buza mea superioara si sa te chinui cu dintii de moarte. Autobuzul parea somnoros. Melcul adulmeca urmele lui, singura umbra a sa fiind cerul . Usor, usor imi cad norii pe geam si ma intorc cu privirea tacuta.

"-Mesaj de la mine pentru Eva: cand te vad iti rup capul!... Si da, am luat banii. Pai ce sa fac frate... marea nu ma mai vrea... acea ea m-a parasit ...cum, frate, cum?Trebuie sa ma cobor. Te sun mai tarziu."

Adam al timpului meu. Cateodata credeam ca ma va uita dar se pare ca nu. Eu voi fii mereu Eva lui,dar el nu va mai fi Adam al meu.Narcis a plecat cu gandul la mare, la mine doar soarele mai apune.Eva ta sunt eu si stiu asta... Patul tau a ramas neatins de la ultima mea vizita iar dulapul tau geme dupa saruturile hainelor mele. Mi-am uitat blugii cu franturi din suflet. Straine... cand te intorci?

Prolog

*

De cele mai multe ori ajungeam sa imi aud tatal tipand ca o vede pe mama prin casa! Ma inchideam singura intr-un colt cu castile pe urechi si imi cantam bataia pernii calde ce suferea de hipotermie pe pat!Mama murise iar tatal schizofrenic imi juca adeseori teatrul ieftin al zilei de luni.Ceea ce ma amuza erau momentele sihastre in care tata vorbea cu personaje fictive si turna in 2 cani ceai insa in una mai mult decat in cealalta. Dar linistea nu domnea prea mult pentru ca se enerva la fel de repede pentru ca ceasca ramanea stearsa de buzele fantomei ce il bantuia si atunci ceaiul i se spulbera in fata ochilor senili! Tipa cand televizorul pornea- vedea orasul cazand in ruinele timpului si incepea sa creada ca ceaiul se va termina fix in ultima secunda a zilei! Era o tragedie patetica!
Imi scurgeam ultimele picaturi de putere din ultima foaie rupta din cartea ce se ascundea pe raftul prafuit.Imi chinuiam gandul sarat cu dulcele amar al cafelei mizere scaldate in razele soarelui ce apareau pe o umbra de sticla! 

Narcis

Cateodata imi suradea si alerga ca un nebun de mare si ma prindea pe marginea prapastiei. In fiecare zi imi ingropam tipatul in miezul marii pentru ca era locul lui preferat. Si se uita adanc in apa cu gandul ca poate sa se revada cu fiinta gingasa din ochii lui. Eu eram navodul folosit pentru a prinde valurile bune. Ma bucuram de atentia lui ca si cun copil cand primea o acadea. Era indragostit de oglinda sufletului lui. Adesea imi inchidea sarutul cu un ultim cuvant: copilule!
O ultima dimineata petrecuta in preajma marii a fost cand, la ora 3 am fost chemata pe plaja sa stam la o cafea. Blestemata cafea!M-am imbatat cu splendoarea ochilor lui. Un albastru clar ca cerul, cu mici modele de spuma alba. Sarutul a fost doar un alt gest de politete.Vantul obosise si se asezase pe parul meu lung. Tarmul nu-l mai accepta, il durea pasul lui cum ma durea pe mine sarutul si atingerea lui.

*

Ultimele cuvinte spuse pe taram l-au durut

"Azi nu esti ca mine... esti mai frumoasa ca marea.Si asta...ma doare... Frumusetea doare atunci cand nu e a ta...Azi nu mai sunt Narcis al tau. Azi sunt doar un alt om... Azi imi sunt strain de suflet, strain de inima, strain de mare si marea imi esti tu si tu imi esti... imi esti..Narcis cazut in pacatul meu. Am cazut in el si inca mai cad dar azi sunt in abisul inimii tale. Cred ca ma indragostesc."

Ramasa muta pe tarm si sarutand marea cu gandul, puterea ramanea in nisipul pietrificat de spusele lui, care ma dureau. Imi  placea de zambetul lui trist de Narcis cazut in pacat.

"Eu am plecat. Narcis...am ramas un om cu un pian cantand marii sufletului meu."

Plangand  am plecat cu vantul care ma ducea spre casa lui sa imi adun hainele, sa ii sarut inima casei lui, sa mai simt o data aroma cafelei de dimineata si a tigarii stinse in scruumiera, sa mai simt parfumul lui Narcis al meu. A fost al meu.Acum e al marii..Adio

"Frumusetea este promisiunea fericirii" 

(Stendhal)