Narcis

Cateodata imi suradea si alerga ca un nebun de mare si ma prindea pe marginea prapastiei. In fiecare zi imi ingropam tipatul in miezul marii pentru ca era locul lui preferat. Si se uita adanc in apa cu gandul ca poate sa se revada cu fiinta gingasa din ochii lui. Eu eram navodul folosit pentru a prinde valurile bune. Ma bucuram de atentia lui ca si cun copil cand primea o acadea. Era indragostit de oglinda sufletului lui. Adesea imi inchidea sarutul cu un ultim cuvant: copilule!
O ultima dimineata petrecuta in preajma marii a fost cand, la ora 3 am fost chemata pe plaja sa stam la o cafea. Blestemata cafea!M-am imbatat cu splendoarea ochilor lui. Un albastru clar ca cerul, cu mici modele de spuma alba. Sarutul a fost doar un alt gest de politete.Vantul obosise si se asezase pe parul meu lung. Tarmul nu-l mai accepta, il durea pasul lui cum ma durea pe mine sarutul si atingerea lui.

*

Ultimele cuvinte spuse pe taram l-au durut

"Azi nu esti ca mine... esti mai frumoasa ca marea.Si asta...ma doare... Frumusetea doare atunci cand nu e a ta...Azi nu mai sunt Narcis al tau. Azi sunt doar un alt om... Azi imi sunt strain de suflet, strain de inima, strain de mare si marea imi esti tu si tu imi esti... imi esti..Narcis cazut in pacatul meu. Am cazut in el si inca mai cad dar azi sunt in abisul inimii tale. Cred ca ma indragostesc."

Ramasa muta pe tarm si sarutand marea cu gandul, puterea ramanea in nisipul pietrificat de spusele lui, care ma dureau. Imi  placea de zambetul lui trist de Narcis cazut in pacat.

"Eu am plecat. Narcis...am ramas un om cu un pian cantand marii sufletului meu."

Plangand  am plecat cu vantul care ma ducea spre casa lui sa imi adun hainele, sa ii sarut inima casei lui, sa mai simt o data aroma cafelei de dimineata si a tigarii stinse in scruumiera, sa mai simt parfumul lui Narcis al meu. A fost al meu.Acum e al marii..Adio

"Frumusetea este promisiunea fericirii" 

(Stendhal)