perfect

                  Perfect fara tine...fara NOI

Plaja....si sarutul- sedinta 4

"Sarutul marii nu o mai imbia de mult timp si parca ii simtea racoarea pe pielea ei adormita. Nu mi-a raspuns asa cum ma asteptam si poate ca am fost un pic dezamagit. Poate putin mai mult. Stiam unde vroiam sa o duc, unde sa ne sarutam ca pentru prima oara, era planuit si nu prea. Detaliile nu contau... eram doar noi si marea asa cum i-a placut dintotdeauna...Stiam ca daca o duc sa isi revada prietena voi fi privit ca un erou si nicidecum precum un criminal. Inca nu apucasem sa ii ucid visele iar dupa ultimele revederi... am spus ca nu mai am nevoie sa o vad si uite ca... am vazut cat de greu e sa traiesti fara ea... E ca aerul sau ca nisipul. Fiecare fir de nisip e altfel dar totusi ea e peste tot. Am vrut sa ii fiu prieten... sa ii ating inima si tototdata sa ii fiu aproape de suflet... sa o inteleg. O perioada nu ne-am vorbit... si ma bucuram ca prostul de orice din jurul meu crezand ca e mai bine fara ea. Ca nu ea e universul meu ci ca eu am fost universul ei si imi placea sa ma gandesc daca ea se gandeste la mine si cum se gandeste si de ce. Raspunsurile nu le voi afla niciodata, poate!Aveam o placere sadica in a ma gandi ca ea sufera pe urma mea dar eu sufeream mai mult ca ea. Mereu ea, ea ,ea, ea,ea...ma saturasem sa aud de ea, sa vad si sa miros a ea... uneori parfumul ei imi inundau narile si ma speriam crezand ca e acolo dar nu era si ma intorceam trist si posomorat. Ramasesem straini intr-un timp si, cum am zis, ii duceam lipsa... zambetul, mainile, oja intinsa pe degete nu numai pe unghii, teribilismul ei cu creionul negru de la ochi... ii duceam dorul si nu imi inchipuiam cat de tare. Dar nu mai era ea... insa nebunia ramasese aceeasi. Acelasi zambet, ochii inabusiti intr-un machiaj decent si dragut. Matura? Poate... dar asteptam sa iasa copilul din ea...sa o vad pe acea ea de care eram indragostit pana peste cap...era somnoroasa si se misca taras, mai mult impinsa de mine."

"Si cand ati ajuns pe plaja?"

"Cand am ajuns pe plaja? Isi revenise complet. Alerga de colo colo ca un nebun schizofrenic in nebunia lui. Iubea si se vedea lucrul asta... dar nu stiu pe cine.. poate pe mine, poate marea..poate cerul sau poate ce era intre noi... Pretuia mai mult ce era intre noi asta era sigur... pozele erau facute instant, nu ma gandeam cum iese in poze iar ea uneori era morocanoasa.Ma doare si acum memoria pentru ca ea ma raneste..cu gandul la ea... o invinui dar nu e ea cea care ma face sa sufar ci memoria... memoria care nu o lasa , nu ii lasa amintirea...ma zbuciuma...tin minte ca a atins apa marii si parca o sarutase... ramasese blocata un pic apoi s-a intors cu zambetul spre mine... acel zambet.. strain de toate, m-am simtit coplesit pentru ca era ea.. de care aveam atat nevoie sa traiesc, sa imi simt venele pulsand.Personalitatea ei nu s-a degradat in suferinta, in goana dupa eul meu narcisic...s-a maturizat si a crescut frumos iar eu o priveam in toata splendoarea ei de adolescenta, de om matur si de copil. Pozele au ramas pe vecie insa ele nu ii arata decat ce zi minunata a fost... Pacat ca nu ii arata ce am simtit eu.. Nisipul ma indura insa pe ea abia o astepta... imi punea piedica, sa o scap din privire si sa o pierd in mare. Marea mi-o luase prima data... a doua oara a fost o incercare.. o ezitare si se ducea...dar a preferat sa alerge mai departe... drumul il stia destul de bine.Era cel obsnuit cu mici opriri ca cea din fata bisericii...a fumat o tigara insa focul o parasise la un moment dat. Sarutul a fost o clipire care a aprut eternitatea invelita in infinit. Am simtit infinitul pe pielea mea. Oare sunt nebun sau ea iubeste mare?"

Se terminase timpul... A revenit dupa cateva luni de repaos si sincer nu ma asteptam la o revenire... Ma gandesc cu groaza daca va veni si maine...