-Ai venit?De ce ai revenit?
Nici nu am intrebat-o bine ca ea a inceput sa ma sarute. Cu ochii ei mici si negri inchisi, ma saruta nebuna de iubire, nebuna de mine! Era prima oara cand o vedeam ca ma saruta cu ochii inchisi! De asemena, era prima data cand ma suna sa ma intrebe daca sunt acasa, daca am ceva mancare si daca sunt singur De obicei mai vin niste prieteni, Mihai sau Raul!Vocea de la capatul firului tremura si suspina. Desi ma anuntase ca vine, crezusem ca e doar o alta minciuna, doar ca sa scape de intrebarile mele. Dar acum nu!
Cand a intrat pe usa, am vazut-o cu parul desprins de un rosu solar, cu un zambet spart in cioburi de lacrimi, niste ochi negri si mici aproape cu stropi de ploaie, cu o furtuna ce parea ca rasare!S-a aruncat in bratele mele iar primul meu impuls a fost sa ii raspund la gesturi. Faceau mai mult decat 10000 de cuvinte la un loc, dar am vrut sa par indiferent. Nu am putut.
Peretii ce pareau infiniti se strangeau cu fiecare suras!Camera era mai mica dar devenea spatiu deschis pentru ultimele noastre vibrari, pentru ultimele noastre clipe impreuna! Aveam sa plec departe dar nu ii zisesem. Cat timp am facut dragoste din ochii ei inchisi ieseau siroaie de lacrimi . Oare stia?
Dimineata cearceaful urla dupa ceaiul varsat de mii de ori! Stiu ca nu a dormit deloc dar eu, ca un porc, am lenevit fara sa o bag in seama! Era singura intr-o camera rece din cate vedeam iar eu desi stateam langa ea parea ca ne desparte cerul si pamantul. In clipa aceea m-am simtit si eu singur si parca incepeam sa gust din neliniste, sa gust nefericirea ei, ce se scurgea in camera mea!
Deasupra camerei mele, o doamna canta la pian. Doamna Popescu era o femeie cam de 30 de ani, singura, care avea doar o pisica Zizi, pe care o pierdea mereu. Canta foarte bine la pian , asta pentru ca era profesoara de pian. In fiecare zi la ora 10 dimineata canta la pian diferite partituri, iar notele ei strangeau in mine toate sentimentele de uitare, strangeau trecutul in viitor si il faceau sa reapara in prezent cu un minim de efort dar cu un maxim efect!
In dimineata aceea canta o partitura, creatie proprie, care se potrivea perfect cu situatia in care eram. Ea cu pielea de portelan statea cu spatele la mine, si fara sa simt nici un cuvant priveam un apus de lacrimi scaldat in roua diminetii!
Dimineata, sarutul ei a parut amar!
Nici nu am intrebat-o bine ca ea a inceput sa ma sarute. Cu ochii ei mici si negri inchisi, ma saruta nebuna de iubire, nebuna de mine! Era prima oara cand o vedeam ca ma saruta cu ochii inchisi! De asemena, era prima data cand ma suna sa ma intrebe daca sunt acasa, daca am ceva mancare si daca sunt singur De obicei mai vin niste prieteni, Mihai sau Raul!Vocea de la capatul firului tremura si suspina. Desi ma anuntase ca vine, crezusem ca e doar o alta minciuna, doar ca sa scape de intrebarile mele. Dar acum nu!
Cand a intrat pe usa, am vazut-o cu parul desprins de un rosu solar, cu un zambet spart in cioburi de lacrimi, niste ochi negri si mici aproape cu stropi de ploaie, cu o furtuna ce parea ca rasare!S-a aruncat in bratele mele iar primul meu impuls a fost sa ii raspund la gesturi. Faceau mai mult decat 10000 de cuvinte la un loc, dar am vrut sa par indiferent. Nu am putut.
Peretii ce pareau infiniti se strangeau cu fiecare suras!Camera era mai mica dar devenea spatiu deschis pentru ultimele noastre vibrari, pentru ultimele noastre clipe impreuna! Aveam sa plec departe dar nu ii zisesem. Cat timp am facut dragoste din ochii ei inchisi ieseau siroaie de lacrimi . Oare stia?
Dimineata cearceaful urla dupa ceaiul varsat de mii de ori! Stiu ca nu a dormit deloc dar eu, ca un porc, am lenevit fara sa o bag in seama! Era singura intr-o camera rece din cate vedeam iar eu desi stateam langa ea parea ca ne desparte cerul si pamantul. In clipa aceea m-am simtit si eu singur si parca incepeam sa gust din neliniste, sa gust nefericirea ei, ce se scurgea in camera mea!
Deasupra camerei mele, o doamna canta la pian. Doamna Popescu era o femeie cam de 30 de ani, singura, care avea doar o pisica Zizi, pe care o pierdea mereu. Canta foarte bine la pian , asta pentru ca era profesoara de pian. In fiecare zi la ora 10 dimineata canta la pian diferite partituri, iar notele ei strangeau in mine toate sentimentele de uitare, strangeau trecutul in viitor si il faceau sa reapara in prezent cu un minim de efort dar cu un maxim efect!
In dimineata aceea canta o partitura, creatie proprie, care se potrivea perfect cu situatia in care eram. Ea cu pielea de portelan statea cu spatele la mine, si fara sa simt nici un cuvant priveam un apus de lacrimi scaldat in roua diminetii!
Dimineata, sarutul ei a parut amar!
