miercuri, 18 ianuarie 2017

David...1

Cuvintele de cele mai multe imi incurca gandurile.. Nu ma pricep sa vorbesc..Ma descurc cu gandurile si totusi..cateodata simt ca nu mai pot nici cu ele... Dar uneori e bine sa mi le exprim pentru ca tu oricum ai plecat... Si nu pot spune ca imi este dor de tine...Ci doar gandurilot pentru ca uneori cand stau in pat ma gandesc la cum a fost si la ce putea fii!
Imi aminteam aseara de cum ai alergat in ploaie dupa mine doar sa imi spui " ne vedem maine!" desi eu iti spusesem ca nu vreau sa te mai vad vreodata! Ai pierdut si autobuzul, prostutul de tine! Tu cu atitudinea ta de invingator  prostut ce credea ca ma va vedea zilnic alaturi el... Ei bine eu ti-am scurs ultimele picaturi din dragostea oarba pentru mine. Desi ma cautai in fiecare colt al lumii si ma iubeai eu ma simteam pierduta in toata dragostea ta pentru mine. Ma imbratisai iar eu eram patrunsa de o lume nebuna in care eu te iubeam si nu prea. Si totusi ai reusit sa ma faci sa iubesc dar din pacate eu adoram nebunia si marea si cafeaua si trenul si tigarile stopate la jumatate. Da, inca fumez, si inca mai fac treaba aia cu fumul.
David, numele tau a fost iubirea mea si te-am pierdut pentru ca nu am reusit sa imi astampar pofta asta de singuratate. Si te-am pierdut... Iar acum tot ce pot sa fac e sa trec iar prin locurile alea ale noastre si sa imia duc aminte cum a fost.. si ce ai facut tu pentru mine. TIn minte cum ma tineai de mana mandru ca eu sunt langa tine si eu pierdeam ganduri prin nori si deveam rece ca gheata fata de tine. Dar te-am iubit ... Si eu eram intunericul ce iti acapara inima iar tu imi era soare ce imi intuneca sufletul pentru ca deveneam constienta ca te voi ranii... Si te-am ranit si te-am pierdut si acum au ramas doar ganduri.. Ultima oara cand ne-am vazut eram in fata marii si ai strigat ca ma vei iubi cat marea va fii acolo! "O vesnicie daca trebuie!" Eu am inceput sa plang in timp ce marea isi lovea cu putere sufletul cu valuri de vise si speranta. Plangeam in hohote pentru ca tu ma vroiai o vesnicie iar eu eram netrebnica si marea o stia! Mi-am aprins o tigara in momentul ala si tu ai zambit. Stiai ca ala era raspunsul meu pentru tine. O tigara aprinsa in timp ce nisipul imi era adapost. Ai venit m-ai luat in brate si m-ai sarutat pe frunte. Am avut senzatia nimicului pierdut intr-o cafea amara. Mi-ai spus ca o sa ma inveti sa lupt cu singuratatea si ca o sa fie bine pentru noi...Noi- un cuvant atat  de mare pentru mine, invatata ca mereu sa fie doar Eu.Am stat pe tarm fara sa scoatem apoi nici macar un cuvant ..Am stat asa ore intregi si tu  te uitai la mine. Nu stiu ce era in capul tau...dar eu nu ma puteam oprii din analizatul vorbelor tale. In momentul ala aveam toate amintirile puse cap la cap asemeni unui film prost. O romanta prosteasca. Din momentul in care ne-am intalnit pana in momentul in care ai spus ca ma vei iubii o vesnicie.. Ciudat nu? Cum marea uneste sufletele si tot ea le desparte... David... povestea va continua..dar nu cu mine... Ci cu o ea mai buna care nu iti va intuneca sufletul ci va fii cutitul ce iti va despartii noaptea de zi si iti va face viata o calatorie prin rai!

sâmbătă, 16 iulie 2016

Moment!

Cândva imi spuneai ca tigarile sunt rele, sunt muguri pierduti in neant si ca tu nu iubesti rămăsitele...am inteles asta de atatea ori... Imi aruncau pachetul si ma sarutai ca sa te iert. Dar tu nu stiai ca am un alt pachet ascuns in haina... Nu m-ai intrebat niciodată de ce fumez...
De drag! Pentru ca asa imi stiu sufletul curat. Mi-l purific pentru a putea fii împăcată cu mine însămi. Nu iti cer sa întelegi... Iti cer sa mă lasi sa imi sărut si spiritul. Dar eu pe tine te iubesc. Nu iti e frica de mine atunci cand fac asta... Nici cand plâng, nici cand alerg , nici cand iti cânt.



Agap, ce gluma buna!

Candva...orice apus parea un rasarit si tot atunci tu ma luai in brate si imi sarutai fruntea copilareste crezand ca asta te va face un adult responsabil pentru viata mea.
Candva... imi spuneai ca nu o sa pleci de langa mine si nici nu o sa imi lasi amintiri dureroase cu noi...dar tu stiai ca nu a existat niciodata noi.
Tu credeai in noi desi timpul ne dadea mereu peste nas si ne arata ca nu suntem suflete pereche asa cum spuneam in fiecare seara, ca o rugaciune. Desi numele tau, vindecarea mea, a fost o secunda alinarea mea, tu ai fost distrugerea mea ca si persoana. Agap, nu cred ca iti mai amintesti cum alergai dupa mine in ploaie dupa o cearta minora. Adesea veneam la tine acasa, ma duceam in balcon si imi aprindeam o tigara. Philip Morris pentru ca erau mai ieftine. Mereu te asezai langa mine si imi spuneai sa nu mai fumez iar eu iti radeam ca si cand spuneai cea mai buna gluma posibila. In timp ce imi savuram tigara ma studiai atent ca nu cumva sa imi pierzi sirul, si ma descopereai mereu alta. Timpul nu ne-a fost prieten nici cand ne-am mutat impreuna. Tu nu dormeai noptile de frica sa nu adormi si sa ma lasi nedescoperita. Ma studiai atent. Orice miscare o premeditai pentru ca tu ma cunoasteai dar nu mi-ai studiat niciodata sufletul, sa ma cunosti cu adevarat.
Ai fost ca un cutit ce imi taia ratiunea si imi lasa doar particele ca un puzzle, nevoita apoi ca eu sa le pun cap la cap...Niciodata nu am reusit asta.Vroiai sa ma faci fericita...stiu asta...cu toate ca fericirea ta era diferita de a mea. Tin minte cum ai fugit la o farmacie pentru ca aveam febra si m-ai vegheat zi si noapte . In momentul ala ti-ai dat seama ca tu nu imi esti iubit..ci mai mult. 
Iti iubeam particele din tine ceea ce in mine nastea un sentiment incomplet. NU am reusit niciodata sa te iubec intreg iar asta ma facea sa ma urasc pentru ca stiam ca tu ma iubesti diferit.
Ma sarutai parinteste pe frunte iar mie imi placea pentr ca ma simteam ca un copil rasfatat dar in realitate iti eram un strain. Culorile apusului mereu te facecau sa fii agitat si te linisteai tinandu-ma de mana. Iti eram drog iar tu mie... imi erai linistea si pacea. Toate astea s-au dus cand tu mi-ai spus ca nu ma mai poti iubi! Rasetele si zambetele si apusurile si rasariturile au disparut in acea noapte. Am asteptat dimineata intr-un colt plangand si asta doar pentru ca tu nu ma mai iubeai ci ma adorai dar ti-ai dat seama ca sentimentul de adorare poate duce la autodistrugere si atunci ai preferat sa spui stop. Nu stiu daca ai mai iubit pe cineva dar sa stii ca eu nu . Nu am uitat nici acum saruturile, imbratisarile tale care ma faceau sa ma simt inca un copil prostut ce are nevoie de protectie. Erai intunericul meu transformat in lumina. Dar intunericul te poate face sa urasti lumina... Asta s-a intamplat cu noi. Noptile au devenit un mister fara tine.Si am murit putin cate putin in mine... Desi nu te iubeam intreg te puteam iubi altfel decat o fac ceilalti. Ce ar fii daca ti-as scrie o scrisoare in care sa imi innec oarecum amarul iubirii noastre si sa iti las sarutul meu si o imbratisare intr-un plic gol? T
Mereu m-am intrebat daca tu acum te simti singur pentru ca eu o fac. Niciodata nu am sa te regret pentru ca intr-un fel tu ai fost calea mea spre maturizare. Inca imi este dor de casa ta, de patul tau si de tine. Agap, iti aduci aminte cand am venit la tine prima data?Iti aduci aminte cat de fericiti am fost cand ne intindeam pe canapeaua din bucatarie si radeai de mine ca ma alint? Ma alintam pentru ca stiam lipsa ta. 

Am plecat de la tine in seara aia plangand  si lovindu-ma de toata fericirea celor din jur. Intr-un moment inexplicabil ti-am vazut umbra in urma mea. Te-am simtit cum alergai dupa mine. Ti-ai dat seama ca totusi nu poti trai fara mine? 


"Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face intunericul e sa te faca sa urasti lumina" 
 Valeriu Dragan



p.s. Mi-a fost dor sa scriu!









duminică, 17 mai 2015

Scrisoare catre Nadia -Aminon-




*"Eu nu te iubesc...Eu iti ador intunericul ce imi devine lumina...Esti ingerul ce isi cunoaste caderea si isi acopera pacatul cu urme din sufletul meu..".*


Candva imi spuneai ca numele tau inseamna Speranta...Ai fost speranta mea iar eu ti-am fost fidel si am cautat lumina in intunericul tau. Iti ascultam orice soapta, orice scrancet scos in tacere, iti stiam urmele pasilor tai in casa...Nu aveam cu ce sa platim chiria...Iti amintesti? Atunci ai venit la mine simi-ai zambit cu ochii plini de lacrimi ca ne vom descurca, asa cum am facut-o si pana acum. Iti mai amintesti?Iti scriu acum dupa cateva luni bune in care nu am stiut de mine pentru ca te-am lasat pierduta in eternitate, pe un drum ploios in care nu ai vrut sa cauti decat disperarea.

Urmele saruturilor tale mi-au ramas lipite de piele si surasul tau care ma fascina sima facea sa ma gandesc la viitor.Nadia, credeam ca noi nu avem un viitor dar m-am inselat. Ti-am spus lucruri care m-au tulburat  lunile astea si stiu ca am gresit dar acum e prea tarziu, nu? E prea tarziu pentru noi. Ti-am lasat in dulap camasa mea verde... Nu mai am tricoul cu Pink Floyd. Imi amintea de serile in care cumparam suc si ne imbatam cu vorbe dulci, poate prea mari pentru noi. Nu am fost ingerul din viata ta dar tu pentru mine ai fost mai mult decat un inger...Ai fost tu,Nadia! Tu!

Cand am plecat si te-am lasat in ploaie m-am urat si toata ura mi-am indreptat-o spre mine.Imi gasisem un loc de munca destul de bun insa lipsa ta era tot mai acuta.

Diminetile au fost tot mai pustii fara tine. Ma obisnuisem sa imi faci cafeaua ( a ta era mai buna!) si sa imi arati cum te-ai machiat...Ma intrebai de 10 ori  daca imi place apoi imi puneai cafeaua in cana si eu ma pierdeam in zat. Nadia, aveam ochii in lacrimi nu pentru ca as fii facut ceva gresit ci pentru ca ma simteam neputincios. Aveam multe pe cap si cel mai important lucru pentru mine era sa te fac fericita. Am plecat cu gandul ca va fii altcineva care te va face mai fericita.Ai plecat de acasa pentru mine si am apreciat asta... Din cauza lucrului astuia  am realizat ca nu sunt cel care sa merite sacrificiile tale. Stiu cate simteai rau si te duceai in baie sa plangi si ti se ducea machiajul. Cand te linisteai ti-l refaceai dar...niciodata nu iesea la fel...Nu ti-am zis niciodata lucrul asta... Apoi stingeam tigara si plecam.Eram obosit de atata umblat dar cand iti vedeam chipul stiam ca nu pot sa iti indeplinesc dorintele...si ma durea. Plangea inima cu lacrimi de durere. De obicei plecam in gara unde vedeam oameni fericiti, oameni tristi,oameni debusolati.Ca mine.

Nadia...nu uita! Te voi iubi mereu! De fapt... eu nu te iubesc. Demonii nu iubesc niciodata ingerii cazuti in pacati. Ei devin lumina lor in intuneric. Speranta moare ultima...nu-i asa Nadia?

Al tau
Suflet ratacit pe veci,
Aminon!

sâmbătă, 16 mai 2015

Om

*"Nu am vrut sa ma nasc om... Nici macar nu am vrut sa ma nasc...Singuratate, iubire pierduta, lacrimi...durere."*



Asta imi spunea de fiecare data cand ne certam dintr-un lucru prostesc. In ultima perioada saruturile ii erau reci ca ale unui mort. Sarutul  lui ma ingheta. Trupul lui devenea unul cu gheata din inima lui iar caldura ochilor  se transforma in intuneric. Lumina nu mai exista si sufletul cauta cersind iubirea de mult avuta.Intr-o zi mi-am imbracat sufletul in matase neagra si am pus doliu la usa. A murit sufletul lui, ce lumina, ce radia intr-un trecut indepartat. Tigara dupa tigara, fum de il tai sa vezi inainte si cafea. Viata? Nu..Moarte. Inca imi e dor de sarutul lui rece ce imi ingheta dimineata dar..era aici!Era cu mine... Acum au ramas doar zgrieturi pe suflet, o groaza de cicatrici pe mainile ce odinioara ii atingeau trupul alb si niste buze muscate pana la sange de durere. Nu a vrut sa se nasca om. Era prea mare durerea lui si imi spunea ca incearca sa fie bine, sa fie cineva care sa conteze pentru cineva...Cauta mereu persoana care sa se ascunda il el, sa devina lacasul sfant al cuiva in  care sa se intoarca si sa nu il paraseasca niciodata. Vroia sa traiasca prin cineva iar acel cineva sa devina lumina lui.
Nu a vrut niciodata sa se nasca om...Nu si-a dorit. Iar eu,incapatanata, il faceam sa ramana om. Il caut intr-una pentru ca patul e gol, lacrimile nu sunt inca uscate iar pernele sunt pline de durerea ce ma sfasie. Imi tot respira in creier ,ii simt mangaierile reci din ultimile dimineti iar apoi imi pregatea cafeaua cu o singura pastila de zaharina. Zaharul face doar rau. Nu am reusit niciodata sa ii spun te iubesc, nu am reusit niciodata sa ii spun ca eu sunt persoana care se intoarce mereu la el dar i-am simtit mana rece atunci cand a plecat definitiv. A fost suparat ca a trait pe lumea asta... A fost suparat caci i s-a parut ca nimeni nu este langa el...dar eu am fost...si nu i-am spus niciodata!
Mestec guma,imi pun castile si plec... Niciodata nu m-am intors undeva zambind si nici nu o voi face...Acasa e...acolo unde el a vrut sa nu se nasca om!Acasa e acolo unde cerul  nu e alergat de oameni si timpul pierdut prin coridoare saracacioase de un alb cu umbre negre!. Acasa este el!

vineri, 27 martie 2015

Ce am fost!

Nu aveam rost...
Sfarsitul mi-l preconizasem intr-un bar linistit, cu un pahar de vin rosu de calitate superioara, imbracat in blugi mulati si cu o bluza albastra, culoarea marii. Nu am vazut-o niciodata...O visam mereu cu apa curata, sfarsita de un nisip galben auriu si un miros divin de ocean. Nu am avut sansa sa o vad. Imi terminasem orice socoteala pe pamantul asta plin de oameni nenorociti care isi vand sufletul iubirii. Ce dracu i-a apucat pe toti? Iubirea?! O prostie eterna care e contagioasa si fara leac. Cunosti persoana. Te atrage fizic apoi psihic. Realizezi ca ''ea'' e ca Neverland si o vrei doar pentru tine... Sa fi langa ea, sa o rasfeti, sa o alinti..apoi realizezi ca nu mai poti trai fara ea. O pastrezi in mintea ta zi de zi si iti inchipui ca poti sa o faci cea mai fericita. Pur si simplu o iubesti desi nu vrei asta. E nefiresc de bun sentimentul asta...crezi ca poti face orice, oricum, oriunde!! Si dintr-o data...totul ia sfarsit. Ca un turn care se prabuseste. Si cazi in melancolia iubirii...nu stii daca te mai trezesti din ea viu, intreg. Devii un om neom. Un vampir viu si totusi mort.
Mi-am impus sa nu mai iubesc. Zilele treceau, eu ma jucam cu viata mea crezand ca asa e cel mai bine. Terminam ziua cu o fata si o incepeam cu alta. " Ea" parea departe si ma bantuia amintirea ei. Ma sfasia complet si tot ce vroiam e sa fug dupa ea dar degeaba fugeam.
Si apoi a aparut "EA"... Mi-a dat lumea peste cap, Sfarsitul devenea inceput iar eu ma gandeam cat de minunata poate fi lumea cu ea. Redescopeream minunile vietii cu ea si nu imi dadeam seama cand timpul trece, cum trece insa stiam de ce. Ca sa ma schimb! Nu ne-am vazut niciodata dar parca o cunosteam de o viata. Era un "Eu" devenit "Ea". Ma indragostisem de la primul buna. Asteptam mesajele ei precum un copil cadoul de craciun. Stiu ca si ea era la fel. Eram doua jucarii stricate asteptand pe cineva sa ne repare dar am descoperit ca noi putem sa ne reparam intre noi. Ea m-a reparat pe mine dar eu pe ea inca incerc. O iubesc si acum mi-am preconizat sfarsitul intr-o casa mare cu ea alaturi, imbracata intr-o rochie albastra ca marea pe care o voi vedea de atatea ori!

*

Nu aveam rost...
Mi-am dorit intotdeauna ca "El" sa nu plece nicaieri, sa ramana mereu cu mine. Despartirea a fost dureroasa. Durerea mortii lui a fost insuportabila iar scopul meu fusese distrus speranta cu speranta. Nu am iesit din casa, nu am mancat , nu am baut, iar la sfarsit am incetat sa mai plang. Eram un om  neom. Mi-am visat sfarsitul la malul marii, singura doar eu si ea. Nu mi-am inchipuit ca dupa 8 luni o sa mai simt ceva. Ma transformasem intr-un robot care era setat sa se distreze sau, mai bine zis,  sa isi bata joc de propriul trup, de propria-mi persoana. Amintirea lui inca ma bantuia. M-am gandit sa ma apuc de un joc, reusind asa sa uit de problemele vietii lumesti. De la un simplu mesaj am nceput sa radem sa plangem impreuna zile si nopti intregi la telefon. Cuvintele curgeau din noi iar sarutul lui il simteam in fiecare seara pe fruntea mea. Dragostea exista in fiecare din noi, depinde cum o cautam. Adesea gandeam la fel iar sfarsitul nu era aproape. Il iubesc si ma iubeste...Dar...pana cand?Amintirea "Lui" aparea din cand in cand si asta imi tulbura gandirea, simtirea si asta a fost apasator. trecand usor, usor peste asta. Intr-un final mi-am vazut sfarsitul alaturi el, eu imbracata intr-o rochie albastra ca marea pe care el a vazut-o de atatea ori!!







joi, 12 februarie 2015

Eva

Isi cauta umbra in baia alba...O priveam din oglinda holului, eu ramanand nemiscat pe canapeaua din sufragerie. Eram certatati dar gandul ca ar putea cadea ma infiora si o priveam gata-gata sa ma ridic si sa o ajut. Da drumul la apa sa curga in cada putin murdara. Se uita in oglinda si incepe sa planga.Eu nu stiu ce sa fac asa ca ma ridic si pornesc spre bucatarie. Ea aude pasii mei cum ating podeaua ce scartaie din ce in ce mai tare si incepe sa se opreasca din plans. Incepe sa se dezbrace, stiind ca eu o privesc. Isi da jos maioul ala ieftin luat din gara cu 10 lei si ramane doar in sutienul mov. Culoarea mov e preferata ei. Nu dureaza mult si isi da jos si pantaloni. Ramane in sutien si chiloti. Eu raman mut la jumatatea drumului spre bucatarie si o surprind razand si alergand spre dormitor. Isi ia trusa de machiaj si ajunge iar in baie unde incepe sa se machieze. Cad in genunchi si continui sa o privesc. E atat de alba si de pura iar eu nu pot sa o ajut nici macar cu un sarut. Se da cu un ruj rosu, cu tus, cu rimel...si se intoarce la mine. Ma vede cazut si imi zambeste.Ma ia de mana si pornim amandoi intr-un dans nebun pe hol. Inchide lumina si imi pune mana stanga pe soldul ei. Imi zambeste dar trist si parca ma doare zambetul ei. Ma saruta in intunericul noptii iar mie imi rasar primele lacrimi. Ea mi le sterge
" Te iubesc, Teodor! Sa nu uiti asta niciodata!"
"Si eu, Eva!"

Era un mars nuptial de inmormantare in care mainile noastre se impreunau, Niciodata un dans nu a putut fii mai trist decat acesta. Isi lua ramas bun in cel mai dramatic mod iar eu inca visam la o dragoste efemera. Imi cere o tigara iar eu incep sa ma controlez sa vad unde am pus pachetul. Il gasesc ca printr-o minune si observ ca mai sunt doar doua tigari. Ea se aseaza in cada si eu langa  ea si fumam. Niciodata fumul de tigara nu a fost mai amar. Tacerea ei ma face sa vreau sa o sarut, sa facem dragoste, sa ne alungim sarutul pana la luna...dar...terminam tigarile si fumul se risipeste.
"Teodor! Nu te duci sa mai cumperi un pachet?"
" Pai..o sa ma duc dar mai tarziu."
"Teodor... du-te acum!"
"Eva..bine, Eva, ma duc!"

Am coborat scarile si m-am oprit o clipa in fata scarii. Am simtit cum mi se pune un nod in gat. Am cumparat pachetul de tigari si am alergat sa ajung cat mai repede la Eva. Cand am intrat in casa Eva adormise in cada. Pe oglinda aburita scrisese "Iarta-ma" cu rujul ei rosu. M-am apropiat de ea si ni-am aprins tigara.
" Eva, eu nu iert! Eu doar iubesc"

marți, 20 mai 2014

With love!

Sarutul diminetilor ne trezea buimaciti de sunetul iubirii... Chipul ei dimineata era ca un inger cazut din iad. Frumos si in acelasi timp  orbit de durere si ura. Pana intr-un punct nu am stiut asta dar intr-o dimineata  dansul din pat s-a transformat in lacrimi. Plangea in somn cautandu-mi orice urma de sarut si orice urma de regret. Am fost visul ei de 3 ani si niciodata o privire nu a durut atat de tare precum a ei din fiecare dimineata.
Dimineata... cafea, croissant cu unt si o tacere trista de care ma simteam vinovat. Avea obiceiul ei sa se trezeasca sa imi ia camasa, sa ma sarute scurt si sa se duca la baie. Ii placeau camasile mele in special cea cu mici carouri verzi si negre. Ma simteam adesea ca un noi la singular si asta ma facea ca la un moment dat sa renunt si apoi aparea ea goala din baie cu camasa mea in mana iar eu...eu, irelevant, incepeam sa plang sau sa rad! Ca prostul!!
Pregateam cafea iar ea isi facea tabietul de dimineata. Se parfuma si imi inunda toata camera cu  mirosul pielii ei, imi colora camera cu fardurile ei si imi lasa amprenta sarutului ei in obrajii peretilor. Perdeaua ii facea loc la geamul casei si lumina o invelea in durere si suspine. Apoi ea se intorcea cuminte in bucatarie, se intindea frumos si se aseza la masa... isi lua cana de cafea in mana si se uita la mine. Ma asezam si eu ma holbam la ea ca un nebun la un perete alb.

" Ce te uiti asa?"
"Te admiram...in dimineata asta esti mai frumoasa"
"..esti mai frumoasa...si Diana cum e dimineata?"- vorbelea astea au fost ca un nor rupt de ploi
"Ti-am mai zis... nu mai am treaba cu Diana.. a fost doar.. ceva trecator"
"au fost 3 ani dragul meu...3 ani in care eu nu am stiut nici de Diana nici de altcineva...credeam ca suntem doar noi doi si lumea...apoi am aflat ca eram doar noi doi, ea si lumea. Cata ironie din partea ta sa ma lasi sa beau din cana asta..."With love" si o inima in carouri. Ti-ai dat seama ca inima mea are gaurele ca o plasa din aia pe care le poarta femeile carora timpul le saruta moartea?"
"O sa imi reprosezi mereu o greseala? Am greit...mi-am cerut iertare.. in fiecare dimineata iti fac cafeaua te astept sa te trezesti..Te iubesc, femeie!"
" Si eu te iubesc dar m-am saturat de gandul ca ai fost al alteia si timpul trece iar eu...eu raman in casa asta...Tu pleci unde Dumnezeu pleci tu si vii cand numai tu stii ... iar eu iti sunt datoare sa stau aici? Ieri cand ai fost plecat am gasit un cadou de la Diana... Stii cana aialalta cu flori si un te iubesc pe ea? Am spart-o... Si am sperat ca daca o sa fac asta si sufletul ei se va sparge... si se va sparge asa de rau incat nu va ma putea fii lipit niciodata pentru ca nici eu nu ma voi repara usor.."- lacrimile i se scurgeau din ochi iar ea, cand vorbea, nici macar nu clipea. Ochii ei ii erau ura si un cocon de durere pentru mine.
" Atunci pleaca...pleaca si gata.. sa uiti de durere,de suferinta pe care ti-am provocat-o."
" Pot sa iti iau tigarile si camasa cu carorui verzi? "
" Tu... t-t-tu chiar pleci?"
"Voi pleca... Doar dupa ce te voi saruta lung si amar cu gust de cafea..Amar...Apoi vom sta in pat sa privim tavanul pentru ca e singurul alb care ma linisteste..Vom vorbi de viitor si te voi saruta iar..De data asta cu durere. O vei simti altfel decat pana acum...Vei adormi iar eu te voi veghea. Iti voi saruta ca prin vis buzele, fruntea, ochii, te voi contempla cum nu am mai facut-o pana acum. Iti voi lua sufletul cu mine in bagaj si voi pleca apoi. Te vei trezi buimac si vei crede ca a trecut durerea si ca sufletul meu s-a dezgehtat de durere si a ramas iubirea in cea mai pura stare dar eu nu voi mai fii langa tine. Perna de langa tine va avea mirosul meu si iti vei baga nasul in ea sa ma mai simti inca o data. O vei face in fiecare seara pana cand mirosul va disparea. O vei saruta in fiecare seara si vei inebuni de durere iar ochii tai vor devenii de un albastru pur.O sa iti las un bilet...Asa vei stii ca am plecat.."
" cand ai de gand sa faci asta?"- nelinistit si plangand am intrebat asta si ca un surd nu mai auzeam nimic pentru ca in minte imi rasuna monologul de dinainte..:Acum ai de gand sa te razbuni asa tare pe mine? Pentru o greseala? Te rog..nu pleca...te implor!!!"
"Ma vei uita cu timpul si sarutul meu iti va deveni o umbra intr-o camera palida...Nu o sa plec acum..vreau sa facem dragoste"

"Vreau sa facem dragoste"... Cuvintele astea m-au sagetatsi m-au lovit si mi-a sfaamat sufletul pentru ca stiam ca va fii ultima oara cand  o sa facem dragoste iar apoi o sa urmeze sfarsitu tragic. Imi era Psiche  dar eu nu ii eram Eros...Eram doar o umbra..si apartineam trecutului ei..Am facut dragoste ca niciodata iar apoi am privit tavanul. Nu vroiam sa adorm si ma lutam cu mine insumi sa nu o fac dar am cazut si am visat-o asa cum era ea..Frumoasa, gingasa, afrodisiaca!Paradis! Dar m-am trezit brusc si a urmat un veac de tacere...In bucatarie, pe frigider imi lasase un mesaj  scris cu rujul rosu:

"Te iubesc, with love...Ma vei uita dar eu nu... Esti si vei fii soarele meu iar eu iti voi fii luna. Multumesc!"

Langa frigider, pe masa, cana din care bause dimineata era sparta...desi a trecut un infinit de 7 luni mesajul inca e acolo, pe frigider. In fiecare dimineata vorbesc cu mesajul ala tampit ca un nebun si iau perna in brate  si sorb aroma amara a diminetilor pustiite de ea.






miercuri, 30 aprilie 2014

luni seara

O asteptam..o doream dar ea intarzia sa apara... Totul a inceput cu un comentariu stupid, o cerere de prietenie, si o intalnire pe neasteptate.Au trecut zile in care ne imbatam cu fumul tigarii in sufrageria ei inchiriata si povesteam pana dimineata...aveam atatea in comun si totul s-a sfarsit parca prea repede..din cauza mea. Nu am mai vorbit cu ea, nu i-am mai simtit parfumul lipindu-se de pielea mea, nu i-am vazut ochii aia mari si caprui in care imi vedeam salvarea fireasca de la umanitate, nu i-am mai gustat buzele cu o usoara aroma de tigara si scortisoara, nu i-am mai mangait parul cu textura de bumbac, nu i-am mai zarit nici macar zambetul printre stele. Zambetul ei era al dracului de frumos pentru ca buzele putin crapate imi atingea infinitul si eram fericit.
Eram fericit cu ea! Stiu ca a suferit.. am plecat, sunt un nenorocit, stiu! Si doare! Dar stiu ca ea va fii bine. Ea e persoana mea, sufletul meu pereche, umanitatea mea, ingerul meu, dragostea mea!O iubesc, desi mi-e greu sa recunosc lucrul asta.
Uneori ce ne propunem nu se indeplineste iar asta e unul dintre cele mai triste lucruri... Mi-am propus sa fiu cu ea, sa devenim androginul nebuniei, sa atingem impreuna cerul.
Toate astea s-au schimbat! Perioada in care nu am vorbit am simtit cum sufletul isi leapada un alt rand de piele, ultimul strat si cel mai dureros . Am simtit asta pana intro zi cand ea mi-a lasat un mesaj si am simtit ca mor o data cu ea.Fiecare farama de suferinta a distrus-o definitiv si iremediabil si inima imi spunea sa alerg peste mari sa ajung la ea sa o imbratisez sa am grija de ea sa o urmez in lumea de dincolo. Astea sunt gandurile mele pierdute ...

                                                                               *
Seara stateam singur, inchis intr-o camera incercand sa imi aduc aminte sarutul ei, zambetul ei... Ii vroiam sufletul in al meu. Imi suna soneria air eu eram purtat pe mrejele amintirii ei dar insistenta ma trezise din umbra trecutului. Am deschis usa si era ea. Imi imaginam un vis dar realitatea ma lovea vazand-o pe ea, plangand, plouata fara sa spuna nimic. Nu am reactionat...doar stateam si ne priveam, din ochii ei siroind  picaturi de ploaie amestecate cu lacrimi de sare. Dupa cateva momente lungi de privit i-am facut loc sa intre pe holul care parea nesfarsit in clipa aceea. A intrat cuminte, s-a descaltat de tenesii ei mov, si a intrat in camera intunecoasa. Nu am spus nimic iar tacerea ne apasa. M-am ridicat din fotoliul ruginit de atatea tigari fumate in el si i-am cautat niste haine. Le-a imbracat si si-a reluat locul. tavanul se ascundea de privirea noastra iar noi, eram niste copii goi de sentimente. La un moment dat lacrimile i s-au prefacut in zambete, s-a ridicat ...

" Tu..Mi-ai luat inima, mi-ai mangaiat-o si apoi... ce ai facut apoi? Ai zdrobit-o cu palmele tale... Am avut un sentiment la un moment dat ca asta nu o sa dureze atat de mult..nu secole nici macar ani... Dar tu m-ai linistit in seara aia spunandu-mi ca va fi ok... ca ma vei saruta in fiecare dimineata si imi vei zambi... mi-ai promis ca o sa ma duci peste tot sa vad lumea...stii cat de mult imi place sa vad locuri noi...mi-ai promis lucruri intangibile, mi-ai sarutat piciorul intr-o seara... Am simtit ca ma iubesti...si apoi ce ai facut? Ai plecat si m-ai lasat singura sa imi traiesc viata mizerabila...Am pierdut jocul asta...M-am pierdut pe mine cautandu-te pe tine in sufletul meu..Nu mai sunt puternica...doar  o moarte dulce ma mai poate salva de tine... si tot ce tine de tine... Sunt rupta in bucati de tine, bucati din tine...Noi suntem doar niste suflete pierdute...si asta doare... Si acum am venit sa iti spun lucrurile astea... sa vezi ca, in fiinta mea, sunt doar pentru tine...Sarutul, mangaierea, pana si tigara pe care o fumez este a ta... De atunci, de cand te-am cunoscut, sunt doar a ta... Sanul drept, piciorul, mana , gatul...doar a ta.... Si te iubesc! Esti un nenorocit...Un al naibii nenorocit...un nenorocit pe care il iubesc..."

Dupa toate aceste cuvinte am început sa plâng si sa imi jelesc dragostea....Camera devenea din ce in ce mai mica si parca ma incerca un sentiment de sufocare. Ea ma privea, eu o priveam si atat!Si-a spus cuvintele cu atata blandete si totoodata cu o furie incomensurabila... Ea a stat cand am fost pierdut..Sufletul ei inghetat s-a transformat in lava ...

"Te iubesc..nu am facut-o sa fie rau ci am facut-o pentru binele tau.. sunt un nenorocit..nu ma meriti asta e clar. Meriti ceva mai bun.."

"M-am saturat sa aud ca merit ceva mai bun.... te merit pe tine..."

Atunci am inceput sa plang...si a inceput sa planga si ea si sarutul a inceput sa picure din ochii nostrii. Noaptea, dragostea ne impaienjenea sufletele ascutite de inimi moate rasarite in cerul iubirii noastre...A fost pentru prima data cand i-am auzit toate momentele de slabiciune, toate cuvintele de adio spuse vreodata...fiecare bataie a inimii urmarite de glasul meu. Am iubit-o si o iubesc! Acum stiu sigur ca nu o mai las, nu o mai distrug....O iubesc..si atat!












luni, 21 aprilie 2014

moments

De multe ori stateam si ascultam playlist-ul din melodiile lui... in felul asta ma asteptam sa ii ascult sufletul si il iubeam. Il iubeam chiar de era fara 10, fix sau si un minut. E plecat acolo dar se va intoarce... sau cel putin asa cred eu.

Niciodata nu reuseam sa ne uitam la un film intreg pentru ca inimile noastre se intalneau iar mainile se imbratisau...si  intr-un final faceam dragoste. El imi dadea tricoul lui gri jos de pe mine iar apoi boxerii albi iar eu ii muscam carnea cruda si-i lasam rani de iubire."Sa nu ma uiti!"- asta imi era explicatia iar tu zambeai... Acum ca e plecat imi lipsesc urmele buzelor lui pe umarul meu drept. Lumina diminetii  il facea sa fie ganditor iar zambetul...ei bine, zambetul il facea sa fie al meu. Privirea lui ma imbraca desi in fiecare dimineata ma trezeam goala!

vineri, 28 martie 2014

Iubu

Niciodata nu ne ajunge timpul... Il recreem si tot nu ne ajunge...




Seara de seara iti ascultam inima pentru a stii ca nu m-a uitat iar tu, cu un zambet imi raneai orice urma de tristete din sufletul meu chinuit de timp! Tacerea ta de multe ori nu ii era raspuns dar sarutul tau ma invelea. Imi invelea trupul, sufletul, gandul Tacerea nu iti era raspuns dar... sarutul tau ma invelea.Trupul, sufletul, gandul...Fulgerul imi strabatea geamul ca umbra ta chipul meu.Sarutul, privirea ...patul..Toate asteptau de mult dragostea inimii sa rasune in natura lor iar tu imi spuneai adesea cum iti sunt rasarit si apus, amandoua amestecate precum cafeaua cu lapte.Inainte de a adormi iti vedeam zambetul printr-o crapatura de vis... mereu adorm cu senzatia aia divina!
Si ma trezeam in tricoul tau gri cu urme de dragoste dintr-o seara de dinainte  si in boxeri pentru ca tie iti placea pielea mea alba ca un ajun plin de fericire.
Era o iubire ciudata dar plina de ciudatenii obisnuite! Cateodata tricoul tau nu ma imbraca indeajuns si tu ma imbratisai.. Imi anesteziai toate simturile iar mangaierile tale ma adormeau cu gandul la o alta noapte de dragoste. Ma agatam de tine cu sufletul inconjurat de ganduri pozitive pentru ca stiam ca nu voi pleca de langa tine de buna voie iar tu nu o sa ma lasi niciodata! Tabloul cu regina Maria ne era martora iubirii iar telivizoru rememora dragostea noastra si a ne arata in timp evolutia noastra. Pinguinul de portelan se inmuia cand ne spuneam soapte uitate ...ecoul devenea al nostru iar eternul era cerul nostru!
 
Stiu ca vei pleca... si asta ma doare dar mereu te voi astepta aici, cuminte pentru ca atunci cand te intorci sa gasesti acelasi suflet cald lasa! Dragul meu iubit, scumpul meu ...te iubesc si voi fii aici mereu pentru tine!


<3<3 iubu!






luni, 24 martie 2014

Ianna

"Cu mine se termina raiul si cu mine incepe iadul..."

*

Nu eram intotdeauna dornica sa port o conversatie. El imi zambea mereu cand eu paream serioasa si chestia asta ma facea sa imi doresc  sa il cunosc. Dintr-un zambet in altul am inceput sa vorbim. Tin minte si acum ca ceasul era undeva pe la 8 jumate... In seara aia am vorbit atat de mult incat dimineata intarzia sa apara si rasaritul ne pregatea cafeaua in bucatarie  intr-un mod lenes lasandu-ne parca mai mult timp sa ne cunoastem. Eram Ianna... Ianna pe care nimeni nu o cunoastea asa cum era ea... si lui ii placeam.

Zambetul lui, de fiecare data cand ii povesteam ceva,  simteam ca el devine  ceva familiar. Ochii lui ma incalzeau iar inima imi cerea sa o scot si sa i-o ofer lui pe o tava de lacrimi si de urme de rimel curs de prea multa suferinta. Nu stiu cum desertaciunea buzelor mele au prins contur in cel mai larg zambet...si cel mai cald.

Ianna pe care nu o vroia nimeni era de fapt o orfana de mama, orfana de tata, fara frati, fara surorile care o puteau sprijinii neconditiona. Traise intr-o familie buna, cu bani dar... sufletul ei era mai trist ca o ploaie de toamna cand totul se stinge usor, usor.  Parintii ei adoptivi o luasera de la 3 luni. A invatat sa zica mama unei straine si tata unui domn pe care l-a iubit mai mult ca orice..pana intr-o zi cand, venind de la scoala, urmele trecutului o luasera inaintea viitorului.A ramas iar singura pe lume. Ianna simtea ca fericirea nu ii era predestinata ei. A terminat un liceu, a intrat la facultate. A avut un prieten care obisnuia sa ii faca observatie la orice insa a scapat de el cand a plecat la facultate.

 Pe scarile neterminate ale unui bloc stateam in seara aia... M-a luat de mana si m-a tarat afara sa imi arate luna. Eu vedeam doar stelele si el doar luna. Apoi s-a asezat in mijlocul drumului si a inceput sa imi explice povestea lui de viata... nu ma interesa dar suna incredibil de asemanatoare cu a mea... Nu imi pasa...sufletul meu trecuse prin prea multe... L-am invitat in camera mea de la mansarda... Tapetul se dezlipise iar sufletul nu credea ca ar fi cazul sa il inlocuiesc... Asa pastram amintirile vii pentru ca in unele nopti eram doar eu si tapetul si zbieram la el, il rupeam ca o nebuna insa... tot el ma linistea...
 Atat i-am spus in seara aia... Cu mine se termina raiul si incepe iadul. A inceput sa rada insa era un ras trist care m-a facut sa incep sa plang. Am plans iar el nu m-a oprit, nu a incercat sa ma linsiteasca. Stia durerea lacrimilor mele, Stia ca de fapt eu apartin intunericului. Stia ca sunt un Lucifer al lumii vazute si ca o data cu sfarsitul zambetului meu va veni sfarsitul lumii.Brusc, cu lacrimile mele curgand pe obrazul nedat cu fond de ten m-a sarutat.
Dupa acea seara au urmat alte dimineti cu cafeaua langa pat, cu imbratisari lungi, cu nopti de dragoste interminabile... dar toate au un sfarsit nu? El stia ca fusesem goala ... goala de la inceput pana m-a acoperit cu saruturile lui, cu mangaierile lui... dar  sufletul meu tot gol a ramas... Asa ca m-am hotarat  sa plec, sa il las sa fie fericit asa cum eu nu am putut sa fiu niciodata.
 Inainte sa plec intr-o alta lume i-am scris pe tapet cu ruj rosu
"Sper sa fii fericit! Vreau ca iadul sa se termine cu tine si cu tine sa inceapa raiul. Mi-ai fost rai in timp ce eu ti-am fost iad. Te iubesc dar te urasc atat de mult! Ianna"


El a plecat apoi in cautarea mea. Nu m-a gasit niciodata pentru ca eu acum il veghez  din fericirea tristetii mele. Ianna a renascut intr-un iad plin de rai.






luni, 17 martie 2014

scrisoare pentru tata -Nadia-

"Saruta-ma si du-ma undeva frumos... unde nu voi stii nici cine esti nici cine sunt.. vom stii ca suntem doar intr-un loc frumos si ne vom saruta copilareste. Eu ma voi inrosii iar tu vei zambi frumos la mine ca un tanar fara sperante."



Draga tata,
Viata printre straini e din ce in ce mai grea! Avem de platit chiria si nici unul dintre noi nu munceste! Nimeni nu ne ajuta cu nimic. Tu nu stii cat de greu a fost pana acum, cand ma ascundeam de tine, sa nu stii nimic de el. Poate iti va parea copilaresc dar m-am indragostit de el intr-un loc lipsit de iubire, in care dragostea era ametita de lumina neagra a neonului de proasta calitate. Saruturile lui pareau infinite si in locul tau l-am ales pe el. Un el grandios care imi facea fiecare zi mai fericita...sau asa am crezut!M-am apucat de fumat in lipsa ta si poate acum o sa razi si o sa iti aduci aminte cum te certam si eu si mama cand te prindeam fumand! Ce dor imi e de mama! Dar a plecat prea devreme...
Iti scriu abia acum pentru ca nu am avut curajul insa durerea din suflet m-a acaparat iar eu am cedat intunericului...Stiu ca te-am lasat singur dar stiai si tu ca nu ma va impedica nimeni sa nu fug. Mereu am fost fata cuminte, care invata bine si care asculta de parinti insa am vrut altceva si am avut. Perioada asta o caracterizez prin bautura, fum de tigara, droguri si multa suferinta. Am fost rebela!
El m-a tradat si m-a schimbat dar eu am ramas acelasi suflet pe care il stii. Doamne, de ai stii cat de mult mi-e dor de tine si cat de mult as vrea sa te imbratisez iar tu, ca un bun si intelept parinte, sa ma saruti pe frunte, sa ma certi si sa o luam de la capat.
El e cel pe care il invinuiesc... si o fac pentru toate dansurile de la miezul noptii si toate momentele de ploaie in drum. Atunci imi spunea doar ca ma iubeste si ca eu sunt dragostea lui epica! Nu am fost oarba...stiam ca la un moment dat se va termina dar am fost naiva si asa as vrea sa fiu in continuare... Sa stiu consecintele dar sa fiu naiva si sa ma bucur de toate momentele.
Stiu ca si tu ai avut o chestie ceva de genul cu mama. Nu ati fost  fericiti? La voi fericirea a fost o viata.. La mine fericirea a durat 3 luni ...
Ultima mea intalnire cu el a fost intr-o zi ploioasa... Plangeam insa lacrimile imi erau camuflate in picaturile de ploaie.. sarutul lui a dulce dar inghetat iar inima, sufletul... nu mai erau... Si a durut.. durea ingrozitor de tare dar nu ne-am luat ramas bun.. Stia ca ma va rani mai mult decat o facea atunci...Tata, ii era frica de cum voi reactiona... iar eu am stat in ploaie, in genunchi si ma rugam cerului sa nu fie sfarsitul. Isi gasise de munca iar eu invatam sa intru la facultate. Ti-am promis ca o sa intru la facultate si o sa imi urmez visul. Din cauza lui l-am amanat putin dar acum sunt gata sa-l urmez.
Ultimele zile cu el au fost dureroase... Venea de unde venea sau de la cine venea si se aseza langa mine in pat. Imi placea sa port camasa lui pentru simteam cum parfumul  ma inveleste si nu imi era nici frig nici cald, insa mereu ii spuneam sa traga patura peste noi pentru ca asa ma simteam cu el ca intr-un cocon, de unde nu putea sa se metammorfozeze si asa il tineam mereu al meu. Imi era frica...
Era vesnic imbracat cu tricoul ala verde cu Pink Floyd si blugii rupti. Geaca de piele plangea uitata undeva dupa dulapul meu.
Zilele narcisiste se terminasera si urma perioada thanatica in care fiecare parte din noi suferea de o moarte cruda. Ma ridicam sa ma machiez... Da, tata acum stiu sa ma machiez si nu ma mai manjesc cu tot ce prin in mana ( aici sper sa razi pentru ca mi-e dor de un zambet cald de-al tau) Si el nu mai venea dupa mine in baie sa ma tachineze... Asa mi-am dat seama de sfarsit. Il simteam indiferent dar nu ii spuneam nimic. Taceam pentru ca asa credeam ca e mai bine. El state in pat si privea tavanul cum se scurgea in cearsaful nostru murdar deja de la atata dragoste pierduta si regasita in penele pernelor noastre. faceam cafeaua insa nici ea nu mai avea acelasi gust. Nu facea cafea niciodata pe motiv ca nu ii iesea cum o faceam eu. A mea e mai buna. Isi aprindea silentios tigara si se pierdea in zat iar ochii lui erau mereu in lacrimi. Nu l-am inteles niciodata pentru ca nu mi-a vorbit despre asta insa il simteam cum ceva il macina si il zdruncina si tacerea era chinuitoare. Ma trezeam sa il intreb ceva de fiecare data insa raspunsul se lasa asteptat precum o zi de primavara dupa o iarna lunga... Eu sfarseam prin a pleca in baie unde lacrimile mi se scurgeau pe obraz iar apoi trebuia sa imi refac machiajul si sa par fericita. Pleca, nu stiu unde , insa inainte de asta ma saruta... si era un sarut amarui ca o frunza de pelin, ca o zi de vara fara chef.
Ultima zi a fost...trista, cu multa ploaie...

"-De ce pleci? Nu te gandesti ca ma lasi singura? Am plecat pentru tine..am lasat totul in urma pentru tine si acum pleci? Nu vezi ca tot ceea ce faci e pe dos? Ar fi trebuit sa fim fericiti acum, sa avem un camin al nostru de care sa ne bucuram. Tu alegi sa pleci? Sa ma lasi asa... de capul meu? Esti prost? Cum.. cum poti sa nu ai mila de chestia asta?...De mine?
-Plec..pentru ca e mai bine asa... oamenii isi aleg singuri ispita... eu in schimb iti fac un favor ..ma departez de tine pentru ca eu nu sunt ingerul din viata ta... de fapt, eu sunt demonul si asa voi ramane mereu... Nadia.. pleaca unde vrei, fa ce vrei dar fii fericita... fericirea nu se capata cu un sarut sau cu o imbratisare...fericirea, Nadia, se capata cu nopti pierdute sub cerul instelat si o obtii abia atunci cand mori si traiesti cu speranta ca ai fost fericit. Nadia, speranta mea... lumina mea din intuneric!"


Cuvintele astea imi suna in cap de zile intregi, tata... si nu stiiu cum pot scapa de ele... Stau doar in pat si ma gandesc la zilele cu el... de ce tu si mama mi-ati pus numele asta? Speranta... Ce a fost in capul vostru? Imi amintesc ca atunci plangeam in hohote dar ploaia imi acoperea ochii... Lumea din jur nu mai exista pentru mine. Il vedeam doar pe el cum statea acolo. Il intrebam "de ce plangi?" iar el imi raspundea ca nu face asta...era doar ploaia dar eu nu ma refream la plansul ochilor lui pentru ca ii auzeam sufletul cum plange si cum incearca sa se detaseze de sufletul meu. S-a intors si a plecat... Eu m-am intors pe drumuri ratacite nici de dracu stiute si am ajuns acasa, unde mi-am aprins o tigara si am inceput sa plang. M-am ridicat din pat si m-am imbracat cu o camasa de-a lui uitata in sifonierul cu hainele mele. Ma dureau dar o data ce m-am imbracat cu camasa lui toata durerea s-a sfaramat. Lacrimile au inceput sa curga involuntar si inca ii simteam sarutul in palmele mele nemuncite decat de durere. A doua zi am inceput sa fac curat prin casa... Eram indoliata si asta trebuia sa imi alunge durerea insa pana si gunoiul ma durea pentru ca imi aducea aminte de el si ce lucruri faceam in colturile casei.. Mi-am adus aminte pana si ce cuvinte imi spunea cand eram beti.
"Nadia, sarutul tau...e speranta mea!"
Eram ca o vaduva ce nu stia ce sa mai faca numai sa ii treaca dorul de sotul ei... Apoi a urmat scrisoarea pe care mi-a adus-o un politist....eram indoliata si cu fiecare rand murea ceva din mine. El, grandiosul meu el se sinucisese.


Speranta moare ultima, nu-i asa?
Te sarut indoliatul meu tata!
Te voi iubi mereu chiar si in eternitate. 
Nadia!










joi, 2 ianuarie 2014

Dying...

Ma cuprindea tacerea si ma facea sa ma simt nelinistit pentru ca nu o mai vazusem de ceva vreme ...



"Ma simt ca si cand ti-as lua ceva dar nu iti dau nimic in schimb."
Vorbele astea imi suna in cap de cateva zile si incerc sa imi explic plecarea ei...Sa o vad iar ar insemna condamnare si tristete pentru ca ma mint singur ca nu mai simt nimic pentru ea.Un nebun isi iubeste nebunia chiar si atunci cand este condamnat la etern din cauza ei. Eu am renegat-o, apoi am vrut-o si am sarutat-o, am iubit-o si apoi iar am lasat-o din cauza lor, monstrii tristi ai lumii contemporane.Am recastigat-o cerului ca mai apoi sa plece singura pentru ca o durea prea mult sarutul frantuzesc fara pic de sentiment de regret. Plecarea ei a fost ca o ploaie calda de vara la inceput; mai tarziu s-a transformat in potop rece ca gheata si incercam sa ma agat de orice amintire de-a ei. Stiu ca o data plecata nu voi mai gasi drumul spre ea. Au fost doua iesiri din prapastia asta numita iubire. Prima a fost cand am uitat sa ma iubesc pe mine si o iubeam doar pe ea si nu credeam ca sensul uitarii devine din ce in ce mai real. Mi-am pierdut constiinta dandu-i-o ei insa sfarsitul a venit mai repede decat credeam. Voci din prezent imi negau viitorul alaturi de ea si imi intuiau deciziile iar eu ca un strain de sentimentele ei le acceptam. Ea cazuse in depresia sentimentelor iar eu turbam in neintelesul ei. O vroiam distrusa dar de fapt ma autodistrugeam pentru ca fara ea nu mai insemnam nimic. Asta am inteles-o doar cand am simtit ca o pierd si cand o vedeam puteam sa jur ca nu o mai iubesc pana in momentul cand zambea si iar ma topeam de dorul ei. Cafeaua isi pierduse aroma fara diminetile in care ma trezeam langa ea. Cu parul ciufulit, cum il avea mai mereu, cu ochii mari si cu sarutul dulce ca o ciocolata calda  devenea icoana diminetilor mele in care soarele se scufunda in zambetul ei. Dar asta a trecut...A doua iesire a fost dupa marea impacare, fara pic de incredere in ea. Si ajunsesem sa fim doi straini care se iubesc dar care nu pun sentimente in sarut si nici in fapte si mai ales in cuvinte.Nesigura pe ea ma intreba de ce o iubesc si nu stiam ce sa ii spun.
"Nu mai are rost sa ne mintim.Cred ca avem nevoie de o pauza...crede-ma, asta, toata chestia asta ma doare mai mult decat pe tine- si incepuse deja sa planga-Cred ca e timpul..."
Atat i-am spus si i-am inchis telefonul...A durut-o, dar ea a mers mai departe.Nu am stat departe de ea pentru ca nu mai respiram fara ea. Un drum plin de ura si regrete ma astepta acum. La dracu...era greu de suportat si s-a hotarat sa plece...A naibii plecare...zilele treceau si ne sunam ca doi prosti din motive banale si uneori ne luam la cearta. Eu o mai iubesc...Dar ea ...cam ma uita si asta doare mai tare ca atunci cand stiam ca nu e langa mine. Viata mea s-a rezumat apoi la a lua dar a nu da nimic si a ma iubi mai mult pe mine. De fapt doar pe mine. Si tot ce pot sa fac este sa ma plang si sa incerc sa o uit dar uitarea doare mai tare ca moartea...si tot ce pot sa fac e sa tac insa asta ma nelinisteste pentru ca nu am mai vazut-o de ceva vreme...
si... mi-e dor de ea!



joi, 26 decembrie 2013

Strain...partea I


   Ma prinsesei de mana ca sa imi spui un adio frant.Mi-ai dat drumul si asa am plecat departe unul de celalalt pentru a uita durerea. Aveam nevoie de o introspectie pentru a uita cine esti sau cine sunt insa ultimele tale cuvinte imi raneau sufletul. Nu recunoasteam ca m-ai ranit ! Distanta ma facea sa ma izbesc de tine zilnic iar asta imi taia rasuflarea!Imi era frica sa spun cu voce tare ceva care m-ar putea convinge ca ce e intre noi e doar obisnuinta si nu iubirea care ma lasa fara lacrimi uneori.Intr-o seara sarutul tau a ramas rece in momente de iarna ce sunau a decembrie!Si sangele imi tot curgea in venele secatuite de timp! Ajunsesem departe, la o mare atat de pustie si goala. Dar iarna a imbracat-o intr-o haina iar nisipul i-au devenit ochii. Si erau asa de verzi incat valul ii era lacrima. Ma inecam deseori pentru cateva secunde in ea pentru ca nu o vazusem niciodata asa de involburata- marea!Dar tu, straine, caci asta devii in umbra cerului sfarsit, sarutai uscatul in timp ce eu cunoasteam saratul. Iti simteam setea sub pielea mea dar eram incostienta si credeam in tine ca apoi sa imi darami un vis, doua, trei si reuseai sa imi distrugi tot universul! Iubirea ta imi devenea lant ce s-a topit o data cu visul de a fi pe veci impreuna. Durerea te sfarseste insa uitarea te distruge. Nu pe mine, ci pe tine, straine!Te-ai simtit fericit, straine? Caci eu m-am simtit impinsa pe o ultima stanca si cadeam daca nu era marea si iarna.
   Iarna ramane anotimpul nostru pentru ca a fost anotimpul despartirii noastre.
   Si poate te intrebi ce s-ar intampla daca m-as indragosti din nou!As deveni haos...un haos rational si cu lacrimi in ochi nu voi mai iubi ci voi sta in intunericul meu iar cel de care ma voi indragosti va fi doar o pata alba din prezentul meu.El imi va sterge lacrima, ma va alina, ma va alinta, dar sufletul meu va plange dupa prima mea dragoste, primul sarut si prima despartire surdo-muta pentru ca "nu ne-am spus niciodata adio"...au ramas doar zambete triste care nu se vor sterge niciodata din mintea mea !El imi va fii mereu inger chiar si de ar fii demon iar tu un strain cu chip de print, asa cum mi l-am inchipuit mereu! Imi spuneai uneori ca tu vroiai sa-mi fii prima dragoste dar  nu realizai ca tu trebuia sa ma vindeci...Ai fost pansament pentru lacrimi dar nu si pentru suflet! La ultima revedere mi-ai cantat la pian iar eu te-am ascultat sarutand notele dar cand ai terminat mi s-au terminat amintirile si tu te-ai ridicat, mi-ai sarutat mana iar eu am inceput sa plang. Ai crezut ca te-ai inecat in lacrimile mele si mi le-ai sters si m-ai luat la dans. Un vals sfarsit pentru ca era ca un anunt pentru sinuciderea noastra!
   Stiam amandoi ca marea ma va cucerii iar tu vei ramane captiv pe uscat!
   Straine, pe cat te-am iubit, pe atat acum imi esti doar o amintire!




























luni, 25 noiembrie 2013

Momente

Imi amintesc...ca ma durea. Ma durea sa o privesc ...
De obicei zgomotul uman se pierdea in tacerea absurda a trupului meu iar ea ramanea muta in lumea ei ratacita. Stiu ca mereu, in mintea mea ii desenam harti pe umeri. Harti ce duceau, desigur la sufletul meu pierdut. Aflasem de curand ca sora mea murise dintr-o prostie. Supradoza... iar eu ratacit in umbra apusului  am alergat spre ea intr-o vara tarzie in care amurgul parasea cerul usor, usor. Un cuvant si apoi niste fraze banale, zambetul ei imi devenea toamna cu un cer plin de culori stravezii. Totul prindea forma in ochii ei iar eu deveneam eu-ul pierdut acum ceva timp. Nu imi amintesc clar primul cuvant dar sufletul ei imi devenea povara dulce a tipatului surd din cana de cafea!ii deveneam otrava-n vene insa pe ea nu o deranja pentru ca ii eram drogul mult asteptat. Dulcele-i drog!
Ii deveneam cosmar odata cu primul sarut si eram constient ca la un moment dat o sa o parasesc pentru o cauza pierduta. ccateodata imi era usor sa uit cum deveneam pentru ca imediat soarta ma facea sa ma reindragostesc de ea si de zambetul ei. Al dracului zambet dupa care acum plang si imi blestem zilele ca nu ii sunt alaturi. Credeam ca suntem nascuti ca sa traim singuri si sa murim singuri insa al naibii cer mi-a facut o surpriza dureroasa. M-am nascut singur ca sa traiesc singur cu amintirea ei..iar de murit...o sa mor cu dorul de ea pentru ca imi iau supradoza letala din dorul de ea. Sarutul ma durea, zambetul ei ma omora incetul cu incetul pe dinauntru iar eu deveneam putred de sentimente varsate in pamant! Toti devenim pamant iar ea devine inger! Am fost in intuneric si deja intunericul ma acaparase dar a venit ea... Ea ce imi devenea cuvant, silaba, sunet! Imi devenea cheia spre rai! Imi spunea uneori cand stateam in pat acoperiti de lumina ce deveneau fibre pe trupul ei firav ca nu o pot rani, nu o pot sparge pentru ca nu am cum. Si uite-ne acum: ea intr-o parte iar eu in alta si totusi cu gandurile in acelasi loc...Ce ar fi fost daca...
Cand aveam rataciri de suflet imi venea in fata si imi zambea trist." Poate pierzi bucati din inima dar eu ti le voi coase". Si era asa minunat sa o vad zambind. Imi placea fiecare gest al ei in special cand se enerva pentru ca in loc sa vad rautate vedeam blandetea sufletului ei.
Prima zi cu ea a fost ca si cand mi-as fi revazut sora. Aveam sentimentul ala de "bun venit acasa". Cand ne-am privit  am simtit cum soarele nu mai e asa frumos dimineata pentru ca ea ii luase locul iar asternuturile parea ale dracului de reci fara ea. Dimineata ma trezea cu mana pusa pe obrazul meu, ea dormind inca si eu ma trezeam doar sa o privesc.  Nu zic cu mintea ci cu sufletul acum!Ma invinuiesc acum pentru ca am facut-o sa fie slaba iar lacrimile ei vor fii margaritare in umbra calaului din mine.Sunt un calau de bucurie si de viata pentru ca odata ce am plecat i-am luat-o si ma durea.. ma durea pentru ca nu mai era ea cea de care ma indragostisem. Zambetul ei devenea rece ca o zi din decembrie. Stiu ca prefera sa stea pe podea si sa asculte amara muzica a naturii si sa fumeze o tigara si sa priveasca fumul cum prinde chipul meu in vantul ce venea pe geam. Ultima data cand am sarutat-o, mi-a ramas amar pe buze de la zatul de cafea. Cafea cu lapte asa cum ii place..
Si  uite ca mereu ma intorc la ea desi nu ar mai trebui sa o mai caut sa nu o mai ranesc, sa o las sa plece unde ii e locul dar nu mai suport singuratatea si imi doresc sa imi impart o bucatica din aer cu ea sa ma calmez! Imi doresc sa mai adorm o data cu ea dar definitiv, sa ii simt pielea si urmele dintilor mei la nesfarsit. Sunt un betiv de nebunie iar ochii ei asta imi era. Nebunie curata! Suflet curat!
Nu ii cer mila! Ii cer iertare pentru ca nu am avut cum sa ii zic asta!
Te iubesc mereu asa cum ai fost, esti si vei fii! Te iubesc ...dar esti fericita?






marți, 19 noiembrie 2013

Scrisoare de adio

"Cand o citeam, simteam ca e ceva in neregula cu ea si ma topeam in amurgul cuvintelor ei"

Asta..ii spunea ei cand eu eram plecata..iar acum ii repeta ora de ora pentru ca eu am plecat definitiv din viata lui... Ii va lua mult pana va realiza sarutul marii sau linistea unei seri petrecute in lumina amurgului. Am fost Icarul lui, care a cazut si si-a frant  aripile in incercarea de a-l iubi cu toata fiinta. Icar a iubit soarele..iar eu franturi din sufletul lui pentru ca in incercarea mea de a zbura, el devenise soarele meu si tot zburam, zburam pana cand ceara iubirii s-a scurs in aerul sarat al marii si eu am cazut. Franta-n aripi si scaldata in apusul unui drum spre cer, el devine acum luna! Mi-ai fost vara si toamna, apus si rasarit, soare si...acum luna!Etern suras al tristetii! Am fost fericita si acum..sunt cazuta!

Te voi iubi ca un suras , ca o briza calda. Te voi iubi mereu pentru noptile pierdute in cuvintele nepasarii noastre! Te voi iubi mereu pentru sarutul tau si pentru misterul tau! te voiu iubi precum un copil care a descoperit inghetata. te voi iubi mai presus de orice pentru ca tu imi esti Dedalul soarelui!

Sa nu uiti ca te voi iubi mereu!

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

raspuns

Prinde-mi moartea si saruta-mi marea!Poate asa o sa intelegi cum sunt, cine sunt si de ce sunt asa. NU ma mai judeca pentru ca nu sunt o floare pe cale sa moara...cateodata am nevoie sa imi demonstrezi cine sunt eu in viata ta! Cateodata am nevoie de gust gelozia, tristetea, uitarea...Si apoi sa ne impacam!

vineri, 27 septembrie 2013

Sedinta 7

"Eram foarte bune prietene...Eu dormeam la ea la camin iar ea, uneori, la mine acasa si atunci cand se intampla adormeam dimineata si ne trezeam seara. Asta pentru ca nu ne mai saturam sa povestim. Stateam aproape toata ziua impreuna si tot gaseam ceva de povestit. Eram fericita ca era langa mine. Ea haotica, distrata, mereu cu zambetul pe buze. Ciudat cum o zi obisnuita la facultate iti schimba viata. Ea devenea aerul de care aveam atata nevoie. Stiam ca, daca o sun, imi va raspunde indiferent de ora si la fel..daca ea ma suna ii raspundeam indiferent de moment. Eram trista cand trebuia sa plece insa telefonul ii tinea locul. Imi era de ajuns sa ii aud vocea, sa stiu ca e in regula. Ma obisnuisem atat de mult cu ea. Sufletul ei era prea bun, prea naiv.."


Cum v-ati cunoscut?

"Eram in primele zile de cursuri si ma intrebam daca are o tigara. Ea era langa mine asa ca mi-a fost usor sa o intreb: " Fumezi?".ea, zambind, mi-a spus ca da si m-a intrebat daca vreau in pauza sa iesim sa fumam. Bineinteles ca am acceptat. Prietenia noastra a pornit de la o tigara si ajunsese sa se termine de la un baiat. Mi-e greu fara ea... In ziua aia am facut si schimb de numere de telefon. Ne intelegeam foarte bine. Eram ca un suflet in 2 corpuri, ca doua bucati de puzzle care se potriveau de minune. Am vorbit, ne-am povestit toate tampeniile facute in liceu... Pana cand a venit el. Un el grandios si incetul cu incetul, sora mea imi devenea dusmanul. cel putin asa stateau lucrurile in viziunea mea. O perioada ne-am inteles bine toti 3.. El, inalt, cu ochii albastri precum cristalul marii, ea cu veselia ei molipsitoare, eu indragostita de el  si fericita cu amandoi. Relatia mea cu el a fost una infloritoare. 6 luni minunate, in care dragostea imi amintea mereu de ea. Ea era in cautare iar feircirea ei depindea intr-un fel de noi, amandoi. Ma simteam vinovata cand il sarutam sau cand il tineam de mana pentru ca ea nu avea parte de chestiile astea... ma simteam vinovata pentru fericirea mea."

De ce v-ati departat una de cealalta?

"Gelozia mea se accentuase, Nu imi permiteam sa il pierd... El devenise universul meu, totul as putea spune. Ea ma sustinea in tot dar eu nu o sustineam deloc. MI se parea mereu ca e invidioasa pe mine, pe fericirea mea. El o placea insa am aparut eu si i-am sucit mintile. L-am facut sa ma placa, sa vada ca sunt diferita insa ea era diferita nu eu si asta ma enerva pentru ca o vedeam in fiecare zi. Il vedeam cum i se lumineaza fata cand o vede, lucru care nu i se intampla cand era cu mine. Aveau discutii comune pentru ca ascultau acelasi gen de muzica. Eu, fire total opusa, nu ii intelegeam. Aveam incredere in ea pentru ca parea inocenta. Era inocenta insa eu, dupa un timp, am crezut ca e indragostita de el... Dar,de fapt, ea interpretase relatia lor ca frate si sora, nicidecum o relatie bazata pe iubire... Era iubire doar din partea lui si eu vedeam zilnic asta si ma ingrozeam ca o sa il pierd si ma  suparam pe ea, iar ea... atat de gingasa incat  nu isi dadea seama.
Prostuta...mi-e dor de prostuta aia care radeala fiecare banc sec spus de noi si mi-e dor de tigarile stinse la jumatate cand trebuias a plec la facultate..I-am indepartat. Eu am testat-o pe ea, mi-a dovedit ca e prietena mea cea mai buna dar el a picat testul si eu nu imi permiteam asta.. nu imi permiteam sa il pierd pe el, asa indragostit de ea, dar era al meu.
Am lasat-o un timp sa creada ca e bine intre noi, ne-am distrat, ea si-a rupt piciorul, noi i-am fost alaturi si il vedeam pe el cum sufera alaturi ea, cum o ajuta fara ca ea sa ii ceara ajutorul.
Api a urmat perioada critica, in care am facut-o sa sufere... sa planga dupa ce am fost odata! I-am spus toate lucrurile urate, tot ce tinea de mine si acel el pe care l-am iubit din suflet. M-am autodistrus..dragostea asta m-a epuizat iar ea a renascut. Mai buna, mai frumoasa...altfel decat o vedeam eu. El a disparut din viata mea dar  zilnic il vaad cum se macina intre dorinta de a-i spune si a nu-i spune..E trist cum iubirea adevarata se sfarseste asa. Stiu ca pentru mine ea a fost prietena perfecta..sora mea...mereu va fi chiar daca nu ii arat asta! Chiar si acum, ea e alaturi de mine iar eu sunt distanta.. rece.. "