Ma prinsesei de mana ca sa imi spui un adio frant.Mi-ai dat drumul si asa am plecat departe unul de celalalt pentru a uita durerea. Aveam nevoie de o introspectie pentru a uita cine esti sau cine sunt insa ultimele tale cuvinte imi raneau sufletul. Nu recunoasteam ca m-ai ranit ! Distanta ma facea sa ma izbesc de tine zilnic iar asta imi taia rasuflarea!Imi era frica sa spun cu voce tare ceva care m-ar putea convinge ca ce e intre noi e doar obisnuinta si nu iubirea care ma lasa fara lacrimi uneori.Intr-o seara sarutul tau a ramas rece in momente de iarna ce sunau a decembrie!Si sangele imi tot curgea in venele secatuite de timp! Ajunsesem departe, la o mare atat de pustie si goala. Dar iarna a imbracat-o intr-o haina iar nisipul i-au devenit ochii. Si erau asa de verzi incat valul ii era lacrima. Ma inecam deseori pentru cateva secunde in ea pentru ca nu o vazusem niciodata asa de involburata- marea!Dar tu, straine, caci asta devii in umbra cerului sfarsit, sarutai uscatul in timp ce eu cunoasteam saratul. Iti simteam setea sub pielea mea dar eram incostienta si credeam in tine ca apoi sa imi darami un vis, doua, trei si reuseai sa imi distrugi tot universul! Iubirea ta imi devenea lant ce s-a topit o data cu visul de a fi pe veci impreuna. Durerea te sfarseste insa uitarea te distruge. Nu pe mine, ci pe tine, straine!Te-ai simtit fericit, straine? Caci eu m-am simtit impinsa pe o ultima stanca si cadeam daca nu era marea si iarna.
Iarna ramane anotimpul nostru pentru ca a fost anotimpul despartirii noastre.
Si poate te intrebi ce s-ar intampla daca m-as indragosti din nou!As deveni haos...un haos rational si cu lacrimi in ochi nu voi mai iubi ci voi sta in intunericul meu iar cel de care ma voi indragosti va fi doar o pata alba din prezentul meu.El imi va sterge lacrima, ma va alina, ma va alinta, dar sufletul meu va plange dupa prima mea dragoste, primul sarut si prima despartire surdo-muta pentru ca "nu ne-am spus niciodata adio"...au ramas doar zambete triste care nu se vor sterge niciodata din mintea mea !El imi va fii mereu inger chiar si de ar fii demon iar tu un strain cu chip de print, asa cum mi l-am inchipuit mereu! Imi spuneai uneori ca tu vroiai sa-mi fii prima dragoste dar nu realizai ca tu trebuia sa ma vindeci...Ai fost pansament pentru lacrimi dar nu si pentru suflet! La ultima revedere mi-ai cantat la pian iar eu te-am ascultat sarutand notele dar cand ai terminat mi s-au terminat amintirile si tu te-ai ridicat, mi-ai sarutat mana iar eu am inceput sa plang. Ai crezut ca te-ai inecat in lacrimile mele si mi le-ai sters si m-ai luat la dans. Un vals sfarsit pentru ca era ca un anunt pentru sinuciderea noastra!
Stiam amandoi ca marea ma va cucerii iar tu vei ramane captiv pe uscat!
Straine, pe cat te-am iubit, pe atat acum imi esti doar o amintire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu