Dying...

Ma cuprindea tacerea si ma facea sa ma simt nelinistit pentru ca nu o mai vazusem de ceva vreme ...

"Ma simt ca si cand ti-as lua ceva dar nu iti dau nimic in schimb."

Vorbele astea imi suna in cap de cateva zile si incerc sa imi explic plecarea ei...Sa o vad iar ar insemna condamnare si tristete pentru ca ma mint singur ca nu mai simt nimic pentru ea.Un nebun isi iubeste nebunia chiar si atunci cand este condamnat la etern din cauza ei. Eu am renegat-o, apoi am vrut-o si am sarutat-o, am iubit-o si apoi iar am lasat-o din cauza lor, monstrii tristi ai lumii contemporane.Am recastigat-o cerului ca mai apoi sa plece singura pentru ca o durea prea mult sarutul frantuzesc fara pic de sentiment de regret. Plecarea ei a fost ca o ploaie calda de vara la inceput; mai tarziu s-a transformat in potop rece ca gheata si incercam sa ma agat de orice amintire de-a ei. Stiu ca o data plecata nu voi mai gasi drumul spre ea. Au fost doua iesiri din prapastia asta numita iubire. Prima a fost cand am uitat sa ma iubesc pe mine si o iubeam doar pe ea si nu credeam ca sensul uitarii devine din ce in ce mai real. Mi-am pierdut constiinta dandu-i-o ei insa sfarsitul a venit mai repede decat credeam. Voci din prezent imi negau viitorul alaturi de ea si imi intuiau deciziile iar eu ca un strain de sentimentele ei le acceptam. Ea cazuse in depresia sentimentelor iar eu turbam in neintelesul ei. O vroiam distrusa dar de fapt ma autodistrugeam pentru ca fara ea nu mai insemnam nimic. Asta am inteles-o doar cand am simtit ca o pierd si cand o vedeam puteam sa jur ca nu o mai iubesc pana in momentul cand zambea si iar ma topeam de dorul ei. Cafeaua isi pierduse aroma fara diminetile in care ma trezeam langa ea. Cu parul ciufulit, cum il avea mai mereu, cu ochii mari si cu sarutul dulce ca o ciocolata calda  devenea icoana diminetilor mele in care soarele se scufunda in zambetul ei. Dar asta a trecut...A doua iesire a fost dupa marea impacare, fara pic de incredere in ea. Si ajunsesem sa fim doi straini care se iubesc dar care nu pun sentimente in sarut si nici in fapte si mai ales in cuvinte.Nesigura pe ea ma intreba de ce o iubesc si nu stiam ce sa ii spun.
"Nu mai are rost sa ne mintim.Cred ca avem nevoie de o pauza...crede-ma, asta, toata chestia asta ma doare mai mult decat pe tine- si incepuse deja sa planga-Cred ca e timpul..."
Atat i-am spus si i-am inchis telefonul...A durut-o, dar ea a mers mai departe.Nu am stat departe de ea pentru ca nu mai respiram fara ea. Un drum plin de ura si regrete ma astepta acum. La dracu...era greu de suportat si s-a hotarat sa plece...A naibii plecare...zilele treceau si ne sunam ca doi prosti din motive banale si uneori ne luam la cearta. Eu o mai iubesc...Dar ea ...cam ma uita si asta doare mai tare ca atunci cand stiam ca nu e langa mine. Viata mea s-a rezumat apoi la a lua dar a nu da nimic si a ma iubi mai mult pe mine. De fapt doar pe mine. Si tot ce pot sa fac este sa ma plang si sa incerc sa o uit dar uitarea doare mai tare ca moartea...si tot ce pot sa fac e sa tac insa asta ma nelinisteste pentru ca nu am mai vazut-o de ceva vreme...
si... mi-e dor de ea!