With love!

Sarutul diminetilor ne trezea buimaciti de sunetul iubirii... Chipul ei dimineata era ca un inger cazut din iad. Frumos si in acelasi timp  orbit de durere si ura. Pana intr-un punct nu am stiut asta dar intr-o dimineata  dansul din pat s-a transformat in lacrimi. Plangea in somn cautandu-mi orice urma de sarut si orice urma de regret. Am fost visul ei de 3 ani si niciodata o privire nu a durut atat de tare precum a ei din fiecare dimineata.
Dimineata... cafea, croissant cu unt si o tacere trista de care ma simteam vinovat. Avea obiceiul ei sa se trezeasca sa imi ia camasa, sa ma sarute scurt si sa se duca la baie. Ii placeau camasile mele in special cea cu mici carouri verzi si negre. Ma simteam adesea ca un noi la singular si asta ma facea ca la un moment dat sa renunt si apoi aparea ea goala din baie cu camasa mea in mana iar eu...eu, irelevant, incepeam sa plang sau sa rad! Ca prostul!!
Pregateam cafea iar ea isi facea tabietul de dimineata. Se parfuma si imi inunda toata camera cu  mirosul pielii ei, imi colora camera cu fardurile ei si imi lasa amprenta sarutului ei in obrajii peretilor. Perdeaua ii facea loc la geamul casei si lumina o invelea in durere si suspine. Apoi ea se intorcea cuminte in bucatarie, se intindea frumos si se aseza la masa... isi lua cana de cafea in mana si se uita la mine. Ma asezam si eu ma holbam la ea ca un nebun la un perete alb.

" Ce te uiti asa?"
"Te admiram...in dimineata asta esti mai frumoasa"
"..esti mai frumoasa...si Diana cum e dimineata?"- vorbelea astea au fost ca un nor rupt de ploi
"Ti-am mai zis... nu mai am treaba cu Diana.. a fost doar.. ceva trecator"
"au fost 3 ani dragul meu...3 ani in care eu nu am stiut nici de Diana nici de altcineva...credeam ca suntem doar noi doi si lumea...apoi am aflat ca eram doar noi doi, ea si lumea. Cata ironie din partea ta sa ma lasi sa beau din cana asta..."With love" si o inima in carouri. Ti-ai dat seama ca inima mea are gaurele ca o plasa din aia pe care le poarta femeile carora timpul le saruta moartea?"
"O sa imi reprosezi mereu o greseala? Am greit...mi-am cerut iertare.. in fiecare dimineata iti fac cafeaua te astept sa te trezesti..Te iubesc, femeie!"
" Si eu te iubesc dar m-am saturat de gandul ca ai fost al alteia si timpul trece iar eu...eu raman in casa asta...Tu pleci unde Dumnezeu pleci tu si vii cand numai tu stii ... iar eu iti sunt datoare sa stau aici? Ieri cand ai fost plecat am gasit un cadou de la Diana... Stii cana aialalta cu flori si un te iubesc pe ea? Am spart-o... Si am sperat ca daca o sa fac asta si sufletul ei se va sparge... si se va sparge asa de rau incat nu va ma putea fii lipit niciodata pentru ca nici eu nu ma voi repara usor.."- lacrimile i se scurgeau din ochi iar ea, cand vorbea, nici macar nu clipea. Ochii ei ii erau ura si un cocon de durere pentru mine.
" Atunci pleaca...pleaca si gata.. sa uiti de durere,de suferinta pe care ti-am provocat-o."
" Pot sa iti iau tigarile si camasa cu carorui verzi? "
" Tu... t-t-tu chiar pleci?"
"Voi pleca... Doar dupa ce te voi saruta lung si amar cu gust de cafea..Amar...Apoi vom sta in pat sa privim tavanul pentru ca e singurul alb care ma linisteste..Vom vorbi de viitor si te voi saruta iar..De data asta cu durere. O vei simti altfel decat pana acum...Vei adormi iar eu te voi veghea. Iti voi saruta ca prin vis buzele, fruntea, ochii, te voi contempla cum nu am mai facut-o pana acum. Iti voi lua sufletul cu mine in bagaj si voi pleca apoi. Te vei trezi buimac si vei crede ca a trecut durerea si ca sufletul meu s-a dezgehtat de durere si a ramas iubirea in cea mai pura stare dar eu nu voi mai fii langa tine. Perna de langa tine va avea mirosul meu si iti vei baga nasul in ea sa ma mai simti inca o data. O vei face in fiecare seara pana cand mirosul va disparea. O vei saruta in fiecare seara si vei inebuni de durere iar ochii tai vor devenii de un albastru pur.O sa iti las un bilet...Asa vei stii ca am plecat.."
" cand ai de gand sa faci asta?"- nelinistit si plangand am intrebat asta si ca un surd nu mai auzeam nimic pentru ca in minte imi rasuna monologul de dinainte..:Acum ai de gand sa te razbuni asa tare pe mine? Pentru o greseala? Te rog..nu pleca...te implor!!!"
"Ma vei uita cu timpul si sarutul meu iti va deveni o umbra intr-o camera palida...Nu o sa plec acum..vreau sa facem dragoste"

"Vreau sa facem dragoste"... Cuvintele astea m-au sagetatsi m-au lovit si mi-a sfaamat sufletul pentru ca stiam ca va fii ultima oara cand  o sa facem dragoste iar apoi o sa urmeze sfarsitu tragic. Imi era Psiche  dar eu nu ii eram Eros...Eram doar o umbra..si apartineam trecutului ei..Am facut dragoste ca niciodata iar apoi am privit tavanul. Nu vroiam sa adorm si ma lutam cu mine insumi sa nu o fac dar am cazut si am visat-o asa cum era ea..Frumoasa, gingasa, afrodisiaca!Paradis! Dar m-am trezit brusc si a urmat un veac de tacere...In bucatarie, pe frigider imi lasase un mesaj  scris cu rujul rosu:

"Te iubesc, with love...Ma vei uita dar eu nu... Esti si vei fii soarele meu iar eu iti voi fii luna. Multumesc!"

Langa frigider, pe masa, cana din care bause dimineata era sparta...desi a trecut un infinit de 7 luni mesajul inca e acolo, pe frigider. In fiecare dimineata vorbesc cu mesajul ala tampit ca un nebun si iau perna in brate  si sorb aroma amara a diminetilor pustiite de ea.

luni seara

O asteptam..o doream dar ea intarzia sa apara... Totul a inceput cu un comentariu stupid, o cerere de prietenie, si o intalnire pe neasteptate.Au trecut zile in care ne imbatam cu fumul tigarii in sufrageria ei inchiriata si povesteam pana dimineata...aveam atatea in comun si totul s-a sfarsit parca prea repede..din cauza mea. Nu am mai vorbit cu ea, nu i-am mai simtit parfumul lipindu-se de pielea mea, nu i-am vazut ochii aia mari si caprui in care imi vedeam salvarea fireasca de la umanitate, nu i-am mai gustat buzele cu o usoara aroma de tigara si scortisoara, nu i-am mai mangait parul cu textura de bumbac, nu i-am mai zarit nici macar zambetul printre stele. Zambetul ei era al dracului de frumos pentru ca buzele putin crapate imi atingea infinitul si eram fericit.
Eram fericit cu ea! Stiu ca a suferit.. am plecat, sunt un nenorocit, stiu! Si doare! Dar stiu ca ea va fii bine. Ea e persoana mea, sufletul meu pereche, umanitatea mea, ingerul meu, dragostea mea!O iubesc, desi mi-e greu sa recunosc lucrul asta.
Uneori ce ne propunem nu se indeplineste iar asta e unul dintre cele mai triste lucruri... Mi-am propus sa fiu cu ea, sa devenim androginul nebuniei, sa atingem impreuna cerul.
Toate astea s-au schimbat! Perioada in care nu am vorbit am simtit cum sufletul isi leapada un alt rand de piele, ultimul strat si cel mai dureros . Am simtit asta pana intro zi cand ea mi-a lasat un mesaj si am simtit ca mor o data cu ea.Fiecare farama de suferinta a distrus-o definitiv si iremediabil si inima imi spunea sa alerg peste mari sa ajung la ea sa o imbratisez sa am grija de ea sa o urmez in lumea de dincolo. Astea sunt gandurile mele pierdute ...

                                                                               *
Seara stateam singur, inchis intr-o camera incercand sa imi aduc aminte sarutul ei, zambetul ei... Ii vroiam sufletul in al meu. Imi suna soneria air eu eram purtat pe mrejele amintirii ei dar insistenta ma trezise din umbra trecutului. Am deschis usa si era ea. Imi imaginam un vis dar realitatea ma lovea vazand-o pe ea, plangand, plouata fara sa spuna nimic. Nu am reactionat...doar stateam si ne priveam, din ochii ei siroind  picaturi de ploaie amestecate cu lacrimi de sare. Dupa cateva momente lungi de privit i-am facut loc sa intre pe holul care parea nesfarsit in clipa aceea. A intrat cuminte, s-a descaltat de tenesii ei mov, si a intrat in camera intunecoasa. Nu am spus nimic iar tacerea ne apasa. M-am ridicat din fotoliul ruginit de atatea tigari fumate in el si i-am cautat niste haine. Le-a imbracat si si-a reluat locul. tavanul se ascundea de privirea noastra iar noi, eram niste copii goi de sentimente. La un moment dat lacrimile i s-au prefacut in zambete, s-a ridicat ...

" Tu..Mi-ai luat inima, mi-ai mangaiat-o si apoi... ce ai facut apoi? Ai zdrobit-o cu palmele tale... Am avut un sentiment la un moment dat ca asta nu o sa dureze atat de mult..nu secole nici macar ani... Dar tu m-ai linistit in seara aia spunandu-mi ca va fi ok... ca ma vei saruta in fiecare dimineata si imi vei zambi... mi-ai promis ca o sa ma duci peste tot sa vad lumea...stii cat de mult imi place sa vad locuri noi...mi-ai promis lucruri intangibile, mi-ai sarutat piciorul intr-o seara... Am simtit ca ma iubesti...si apoi ce ai facut? Ai plecat si m-ai lasat singura sa imi traiesc viata mizerabila...Am pierdut jocul asta...M-am pierdut pe mine cautandu-te pe tine in sufletul meu..Nu mai sunt puternica...doar  o moarte dulce ma mai poate salva de tine... si tot ce tine de tine... Sunt rupta in bucati de tine, bucati din tine...Noi suntem doar niste suflete pierdute...si asta doare... Si acum am venit sa iti spun lucrurile astea... sa vezi ca, in fiinta mea, sunt doar pentru tine...Sarutul, mangaierea, pana si tigara pe care o fumez este a ta... De atunci, de cand te-am cunoscut, sunt doar a ta... Sanul drept, piciorul, mana , gatul...doar a ta.... Si te iubesc! Esti un nenorocit...Un al naibii nenorocit...un nenorocit pe care il iubesc..."

Dupa toate aceste cuvinte am început sa plâng si sa imi jelesc dragostea....Camera devenea din ce in ce mai mica si parca ma incerca un sentiment de sufocare. Ea ma privea, eu o priveam si atat!Si-a spus cuvintele cu atata blandete si totoodata cu o furie incomensurabila... Ea a stat cand am fost pierdut..Sufletul ei inghetat s-a transformat in lava ...

"Te iubesc..nu am facut-o sa fie rau ci am facut-o pentru binele tau.. sunt un nenorocit..nu ma meriti asta e clar. Meriti ceva mai bun.."

"M-am saturat sa aud ca merit ceva mai bun.... te merit pe tine..."

Atunci am inceput sa plang...si a inceput sa planga si ea si sarutul a inceput sa picure din ochii nostrii. Noaptea, dragostea ne impaienjenea sufletele ascutite de inimi moate rasarite in cerul iubirii noastre...A fost pentru prima data cand i-am auzit toate momentele de slabiciune, toate cuvintele de adio spuse vreodata...fiecare bataie a inimii urmarite de glasul meu. Am iubit-o si o iubesc! Acum stiu sigur ca nu o mai las, nu o mai distrug....O iubesc..si atat!

moments

De multe ori stateam si ascultam playlist-ul din melodiile lui... in felul asta ma asteptam sa ii ascult sufletul si il iubeam. Il iubeam chiar de era fara 10, fix sau si un minut. E plecat acolo dar se va intoarce... sau cel putin asa cred eu.

Niciodata nu reuseam sa ne uitam la un film intreg pentru ca inimile noastre se intalneau iar mainile se imbratisau...si  intr-un final faceam dragoste. El imi dadea tricoul lui gri jos de pe mine iar apoi boxerii albi iar eu ii muscam carnea cruda si-i lasam rani de iubire."Sa nu ma uiti!"- asta imi era explicatia iar tu zambeai... Acum ca e plecat imi lipsesc urmele buzelor lui pe umarul meu drept. Lumina diminetii  il facea sa fie ganditor iar zambetul...ei bine, zambetul il facea sa fie al meu. Privirea lui ma imbraca desi in fiecare dimineata ma trezeam goala!

Iubu

Niciodata nu ne ajunge timpul... Il recreem si tot nu ne ajunge...




Seara de seara iti ascultam inima pentru a stii ca nu m-a uitat iar tu, cu un zambet imi raneai orice urma de tristete din sufletul meu chinuit de timp! Tacerea ta de multe ori nu ii era raspuns dar sarutul tau ma invelea. Imi invelea trupul, sufletul, gandul Tacerea nu iti era raspuns dar... sarutul tau ma invelea.Trupul, sufletul, gandul...Fulgerul imi strabatea geamul ca umbra ta chipul meu.Sarutul, privirea ...patul..Toate asteptau de mult dragostea inimii sa rasune in natura lor iar tu imi spuneai adesea cum iti sunt rasarit si apus, amandoua amestecate precum cafeaua cu lapte.Inainte de a adormi iti vedeam zambetul printr-o crapatura de vis... mereu adorm cu senzatia aia divina!
Si ma trezeam in tricoul tau gri cu urme de dragoste dintr-o seara de dinainte  si in boxeri pentru ca tie iti placea pielea mea alba ca un ajun plin de fericire.
Era o iubire ciudata dar plina de ciudatenii obisnuite! Cateodata tricoul tau nu ma imbraca indeajuns si tu ma imbratisai.. Imi anesteziai toate simturile iar mangaierile tale ma adormeau cu gandul la o alta noapte de dragoste. Ma agatam de tine cu sufletul inconjurat de ganduri pozitive pentru ca stiam ca nu voi pleca de langa tine de buna voie iar tu nu o sa ma lasi niciodata! Tabloul cu regina Maria ne era martora iubirii iar telivizoru rememora dragostea noastra si a ne arata in timp evolutia noastra. Pinguinul de portelan se inmuia cand ne spuneam soapte uitate ...ecoul devenea al nostru iar eternul era cerul nostru!
 
Stiu ca vei pleca... si asta ma doare dar mereu te voi astepta aici, cuminte pentru ca atunci cand te intorci sa gasesti acelasi suflet cald lasa! Dragul meu iubit, scumpul meu ...te iubesc si voi fii aici mereu pentru tine!


<3<3 iubu!

Ianna

"Cu mine se termina raiul si cu mine incepe iadul..."

*

Nu eram intotdeauna dornica sa port o conversatie. El imi zambea mereu cand eu paream serioasa si chestia asta ma facea sa imi doresc  sa il cunosc. Dintr-un zambet in altul am inceput sa vorbim. Tin minte si acum ca ceasul era undeva pe la 8 jumate... In seara aia am vorbit atat de mult incat dimineata intarzia sa apara si rasaritul ne pregatea cafeaua in bucatarie  intr-un mod lenes lasandu-ne parca mai mult timp sa ne cunoastem. Eram Ianna... Ianna pe care nimeni nu o cunoastea asa cum era ea... si lui ii placeam.

Zambetul lui, de fiecare data cand ii povesteam ceva,  simteam ca el devine  ceva familiar. Ochii lui ma incalzeau iar inima imi cerea sa o scot si sa i-o ofer lui pe o tava de lacrimi si de urme de rimel curs de prea multa suferinta. Nu stiu cum desertaciunea buzelor mele au prins contur in cel mai larg zambet...si cel mai cald.

Ianna pe care nu o vroia nimeni era de fapt o orfana de mama, orfana de tata, fara frati, fara surorile care o puteau sprijinii neconditiona. Traise intr-o familie buna, cu bani dar... sufletul ei era mai trist ca o ploaie de toamna cand totul se stinge usor, usor.  Parintii ei adoptivi o luasera de la 3 luni. A invatat sa zica mama unei straine si tata unui domn pe care l-a iubit mai mult ca orice..pana intr-o zi cand, venind de la scoala, urmele trecutului o luasera inaintea viitorului.A ramas iar singura pe lume. Ianna simtea ca fericirea nu ii era predestinata ei. A terminat un liceu, a intrat la facultate. A avut un prieten care obisnuia sa ii faca observatie la orice insa a scapat de el cand a plecat la facultate.

 Pe scarile neterminate ale unui bloc stateam in seara aia... M-a luat de mana si m-a tarat afara sa imi arate luna. Eu vedeam doar stelele si el doar luna. Apoi s-a asezat in mijlocul drumului si a inceput sa imi explice povestea lui de viata... nu ma interesa dar suna incredibil de asemanatoare cu a mea... Nu imi pasa...sufletul meu trecuse prin prea multe... L-am invitat in camera mea de la mansarda... Tapetul se dezlipise iar sufletul nu credea ca ar fi cazul sa il inlocuiesc... Asa pastram amintirile vii pentru ca in unele nopti eram doar eu si tapetul si zbieram la el, il rupeam ca o nebuna insa... tot el ma linistea...
 Atat i-am spus in seara aia... Cu mine se termina raiul si incepe iadul. A inceput sa rada insa era un ras trist care m-a facut sa incep sa plang. Am plans iar el nu m-a oprit, nu a incercat sa ma linsiteasca. Stia durerea lacrimilor mele, Stia ca de fapt eu apartin intunericului. Stia ca sunt un Lucifer al lumii vazute si ca o data cu sfarsitul zambetului meu va veni sfarsitul lumii.Brusc, cu lacrimile mele curgand pe obrazul nedat cu fond de ten m-a sarutat.
Dupa acea seara au urmat alte dimineti cu cafeaua langa pat, cu imbratisari lungi, cu nopti de dragoste interminabile... dar toate au un sfarsit nu? El stia ca fusesem goala ... goala de la inceput pana m-a acoperit cu saruturile lui, cu mangaierile lui... dar  sufletul meu tot gol a ramas... Asa ca m-am hotarat  sa plec, sa il las sa fie fericit asa cum eu nu am putut sa fiu niciodata.
 Inainte sa plec intr-o alta lume i-am scris pe tapet cu ruj rosu
"Sper sa fii fericit! Vreau ca iadul sa se termine cu tine si cu tine sa inceapa raiul. Mi-ai fost rai in timp ce eu ti-am fost iad. Te iubesc dar te urasc atat de mult! Ianna"


El a plecat apoi in cautarea mea. Nu m-a gasit niciodata pentru ca eu acum il veghez  din fericirea tristetii mele. Ianna a renascut intr-un iad plin de rai.

scrisoare pentru tata -Nadia-

"Saruta-ma si du-ma undeva frumos... unde nu voi stii nici cine esti nici cine sunt.. vom stii ca suntem doar intr-un loc frumos si ne vom saruta copilareste. Eu ma voi inrosii iar tu vei zambi frumos la mine ca un tanar fara sperante."

Draga tata,
Viata printre straini e din ce in ce mai grea! Avem de platit chiria si nici unul dintre noi nu munceste! Nimeni nu ne ajuta cu nimic. Tu nu stii cat de greu a fost pana acum, cand ma ascundeam de tine, sa nu stii nimic de el. Poate iti va parea copilaresc dar m-am indragostit de el intr-un loc lipsit de iubire, in care dragostea era ametita de lumina neagra a neonului de proasta calitate. Saruturile lui pareau infinite si in locul tau l-am ales pe el. Un el grandios care imi facea fiecare zi mai fericita...sau asa am crezut!M-am apucat de fumat in lipsa ta si poate acum o sa razi si o sa iti aduci aminte cum te certam si eu si mama cand te prindeam fumand! Ce dor imi e de mama! Dar a plecat prea devreme...
Iti scriu abia acum pentru ca nu am avut curajul insa durerea din suflet m-a acaparat iar eu am cedat intunericului...Stiu ca te-am lasat singur dar stiai si tu ca nu ma va impedica nimeni sa nu fug. Mereu am fost fata cuminte, care invata bine si care asculta de parinti insa am vrut altceva si am avut. Perioada asta o caracterizez prin bautura, fum de tigara, droguri si multa suferinta. Am fost rebela!
El m-a tradat si m-a schimbat dar eu am ramas acelasi suflet pe care il stii. Doamne, de ai stii cat de mult mi-e dor de tine si cat de mult as vrea sa te imbratisez iar tu, ca un bun si intelept parinte, sa ma saruti pe frunte, sa ma certi si sa o luam de la capat.
El e cel pe care il invinuiesc... si o fac pentru toate dansurile de la miezul noptii si toate momentele de ploaie in drum. Atunci imi spunea doar ca ma iubeste si ca eu sunt dragostea lui epica! Nu am fost oarba...stiam ca la un moment dat se va termina dar am fost naiva si asa as vrea sa fiu in continuare... Sa stiu consecintele dar sa fiu naiva si sa ma bucur de toate momentele.
Stiu ca si tu ai avut o chestie ceva de genul cu mama. Nu ati fost  fericiti? La voi fericirea a fost o viata.. La mine fericirea a durat 3 luni ...
Ultima mea intalnire cu el a fost intr-o zi ploioasa... Plangeam insa lacrimile imi erau camuflate in picaturile de ploaie.. sarutul lui a dulce dar inghetat iar inima, sufletul... nu mai erau... Si a durut.. durea ingrozitor de tare dar nu ne-am luat ramas bun.. Stia ca ma va rani mai mult decat o facea atunci...Tata, ii era frica de cum voi reactiona... iar eu am stat in ploaie, in genunchi si ma rugam cerului sa nu fie sfarsitul. Isi gasise de munca iar eu invatam sa intru la facultate. Ti-am promis ca o sa intru la facultate si o sa imi urmez visul. Din cauza lui l-am amanat putin dar acum sunt gata sa-l urmez.
Ultimele zile cu el au fost dureroase... Venea de unde venea sau de la cine venea si se aseza langa mine in pat. Imi placea sa port camasa lui pentru simteam cum parfumul  ma inveleste si nu imi era nici frig nici cald, insa mereu ii spuneam sa traga patura peste noi pentru ca asa ma simteam cu el ca intr-un cocon, de unde nu putea sa se metammorfozeze si asa il tineam mereu al meu. Imi era frica...
Era vesnic imbracat cu tricoul ala verde cu Pink Floyd si blugii rupti. Geaca de piele plangea uitata undeva dupa dulapul meu.
Zilele narcisiste se terminasera si urma perioada thanatica in care fiecare parte din noi suferea de o moarte cruda. Ma ridicam sa ma machiez... Da, tata acum stiu sa ma machiez si nu ma mai manjesc cu tot ce prin in mana ( aici sper sa razi pentru ca mi-e dor de un zambet cald de-al tau) Si el nu mai venea dupa mine in baie sa ma tachineze... Asa mi-am dat seama de sfarsit. Il simteam indiferent dar nu ii spuneam nimic. Taceam pentru ca asa credeam ca e mai bine. El state in pat si privea tavanul cum se scurgea in cearsaful nostru murdar deja de la atata dragoste pierduta si regasita in penele pernelor noastre. faceam cafeaua insa nici ea nu mai avea acelasi gust. Nu facea cafea niciodata pe motiv ca nu ii iesea cum o faceam eu. A mea e mai buna. Isi aprindea silentios tigara si se pierdea in zat iar ochii lui erau mereu in lacrimi. Nu l-am inteles niciodata pentru ca nu mi-a vorbit despre asta insa il simteam cum ceva il macina si il zdruncina si tacerea era chinuitoare. Ma trezeam sa il intreb ceva de fiecare data insa raspunsul se lasa asteptat precum o zi de primavara dupa o iarna lunga... Eu sfarseam prin a pleca in baie unde lacrimile mi se scurgeau pe obraz iar apoi trebuia sa imi refac machiajul si sa par fericita. Pleca, nu stiu unde , insa inainte de asta ma saruta... si era un sarut amarui ca o frunza de pelin, ca o zi de vara fara chef.
Ultima zi a fost...trista, cu multa ploaie...

"-De ce pleci? Nu te gandesti ca ma lasi singura? Am plecat pentru tine..am lasat totul in urma pentru tine si acum pleci? Nu vezi ca tot ceea ce faci e pe dos? Ar fi trebuit sa fim fericiti acum, sa avem un camin al nostru de care sa ne bucuram. Tu alegi sa pleci? Sa ma lasi asa... de capul meu? Esti prost? Cum.. cum poti sa nu ai mila de chestia asta?...De mine?

-Plec..pentru ca e mai bine asa... oamenii isi aleg singuri ispita... eu in schimb iti fac un favor ..ma departez de tine pentru ca eu nu sunt ingerul din viata ta... de fapt, eu sunt demonul si asa voi ramane mereu... Nadia.. pleaca unde vrei, fa ce vrei dar fii fericita... fericirea nu se capata cu un sarut sau cu o imbratisare...fericirea, Nadia, se capata cu nopti pierdute sub cerul instelat si o obtii abia atunci cand mori si traiesti cu speranta ca ai fost fericit. Nadia, speranta mea... lumina mea din intuneric!"

Cuvintele astea imi suna in cap de zile intregi, tata... si nu stiiu cum pot scapa de ele... Stau doar in pat si ma gandesc la zilele cu el... de ce tu si mama mi-ati pus numele asta? Speranta... Ce a fost in capul vostru? Imi amintesc ca atunci plangeam in hohote dar ploaia imi acoperea ochii... Lumea din jur nu mai exista pentru mine. Il vedeam doar pe el cum statea acolo. Il intrebam "de ce plangi?" iar el imi raspundea ca nu face asta...era doar ploaia dar eu nu ma refream la plansul ochilor lui pentru ca ii auzeam sufletul cum plange si cum incearca sa se detaseze de sufletul meu. S-a intors si a plecat... Eu m-am intors pe drumuri ratacite nici de dracu stiute si am ajuns acasa, unde mi-am aprins o tigara si am inceput sa plang. M-am ridicat din pat si m-am imbracat cu o camasa de-a lui uitata in sifonierul cu hainele mele. Ma dureau dar o data ce m-am imbracat cu camasa lui toata durerea s-a sfaramat. Lacrimile au inceput sa curga involuntar si inca ii simteam sarutul in palmele mele nemuncite decat de durere. A doua zi am inceput sa fac curat prin casa... Eram indoliata si asta trebuia sa imi alunge durerea insa pana si gunoiul ma durea pentru ca imi aducea aminte de el si ce lucruri faceam in colturile casei.. Mi-am adus aminte pana si ce cuvinte imi spunea cand eram beti.
"Nadia, sarutul tau...e speranta mea!"
Eram ca o vaduva ce nu stia ce sa mai faca numai sa ii treaca dorul de sotul ei... Apoi a urmat scrisoarea pe care mi-a adus-o un politist....eram indoliata si cu fiecare rand murea ceva din mine. El, grandiosul meu el se sinucisese.

Speranta moare ultima, nu-i asa?

Te sarut indoliatul meu tata!

Te voi iubi mereu chiar si in eternitate. 

Nadia!

Dying...

Ma cuprindea tacerea si ma facea sa ma simt nelinistit pentru ca nu o mai vazusem de ceva vreme ...

"Ma simt ca si cand ti-as lua ceva dar nu iti dau nimic in schimb."

Vorbele astea imi suna in cap de cateva zile si incerc sa imi explic plecarea ei...Sa o vad iar ar insemna condamnare si tristete pentru ca ma mint singur ca nu mai simt nimic pentru ea.Un nebun isi iubeste nebunia chiar si atunci cand este condamnat la etern din cauza ei. Eu am renegat-o, apoi am vrut-o si am sarutat-o, am iubit-o si apoi iar am lasat-o din cauza lor, monstrii tristi ai lumii contemporane.Am recastigat-o cerului ca mai apoi sa plece singura pentru ca o durea prea mult sarutul frantuzesc fara pic de sentiment de regret. Plecarea ei a fost ca o ploaie calda de vara la inceput; mai tarziu s-a transformat in potop rece ca gheata si incercam sa ma agat de orice amintire de-a ei. Stiu ca o data plecata nu voi mai gasi drumul spre ea. Au fost doua iesiri din prapastia asta numita iubire. Prima a fost cand am uitat sa ma iubesc pe mine si o iubeam doar pe ea si nu credeam ca sensul uitarii devine din ce in ce mai real. Mi-am pierdut constiinta dandu-i-o ei insa sfarsitul a venit mai repede decat credeam. Voci din prezent imi negau viitorul alaturi de ea si imi intuiau deciziile iar eu ca un strain de sentimentele ei le acceptam. Ea cazuse in depresia sentimentelor iar eu turbam in neintelesul ei. O vroiam distrusa dar de fapt ma autodistrugeam pentru ca fara ea nu mai insemnam nimic. Asta am inteles-o doar cand am simtit ca o pierd si cand o vedeam puteam sa jur ca nu o mai iubesc pana in momentul cand zambea si iar ma topeam de dorul ei. Cafeaua isi pierduse aroma fara diminetile in care ma trezeam langa ea. Cu parul ciufulit, cum il avea mai mereu, cu ochii mari si cu sarutul dulce ca o ciocolata calda  devenea icoana diminetilor mele in care soarele se scufunda in zambetul ei. Dar asta a trecut...A doua iesire a fost dupa marea impacare, fara pic de incredere in ea. Si ajunsesem sa fim doi straini care se iubesc dar care nu pun sentimente in sarut si nici in fapte si mai ales in cuvinte.Nesigura pe ea ma intreba de ce o iubesc si nu stiam ce sa ii spun.
"Nu mai are rost sa ne mintim.Cred ca avem nevoie de o pauza...crede-ma, asta, toata chestia asta ma doare mai mult decat pe tine- si incepuse deja sa planga-Cred ca e timpul..."
Atat i-am spus si i-am inchis telefonul...A durut-o, dar ea a mers mai departe.Nu am stat departe de ea pentru ca nu mai respiram fara ea. Un drum plin de ura si regrete ma astepta acum. La dracu...era greu de suportat si s-a hotarat sa plece...A naibii plecare...zilele treceau si ne sunam ca doi prosti din motive banale si uneori ne luam la cearta. Eu o mai iubesc...Dar ea ...cam ma uita si asta doare mai tare ca atunci cand stiam ca nu e langa mine. Viata mea s-a rezumat apoi la a lua dar a nu da nimic si a ma iubi mai mult pe mine. De fapt doar pe mine. Si tot ce pot sa fac este sa ma plang si sa incerc sa o uit dar uitarea doare mai tare ca moartea...si tot ce pot sa fac e sa tac insa asta ma nelinisteste pentru ca nu am mai vazut-o de ceva vreme...
si... mi-e dor de ea!