Try to show some love....

Tu....

Scrisoare catre Nadia -Aminon-

*"Eu nu te iubesc...Eu iti ador intunericul ce imi devine lumina...Esti ingerul ce isi cunoaste caderea si isi acopera pacatul cu urme din sufletul meu..".*

Candva imi spuneai ca numele tau inseamna Speranta...Ai fost speranta mea iar eu ti-am fost fidel si am cautat lumina in intunericul tau. Iti ascultam orice soapta, orice scrancet scos in tacere, iti stiam urmele pasilor tai in casa...Nu aveam cu ce sa platim chiria...Iti amintesti? Atunci ai venit la mine simi-ai zambit cu ochii plini de lacrimi ca ne vom descurca, asa cum am facut-o si pana acum. Iti mai amintesti?Iti scriu acum dupa cateva luni bune in care nu am stiut de mine pentru ca te-am lasat pierduta in eternitate, pe un drum ploios in care nu ai vrut sa cauti decat disperarea.

Urmele saruturilor tale mi-au ramas lipite de piele si surasul tau care ma fascina sima facea sa ma gandesc la viitor.Nadia, credeam ca noi nu avem un viitor dar m-am inselat. Ti-am spus lucruri care m-au tulburat  lunile astea si stiu ca am gresit dar acum e prea tarziu, nu? E prea tarziu pentru noi. Ti-am lasat in dulap camasa mea verde... Nu mai am tricoul cu Pink Floyd. Imi amintea de serile in care cumparam suc si ne imbatam cu vorbe dulci, poate prea mari pentru noi. Nu am fost ingerul din viata ta dar tu pentru mine ai fost mai mult decat un inger...Ai fost tu,Nadia! Tu!

Cand am plecat si te-am lasat in ploaie m-am urat si toata ura mi-am indreptat-o spre mine.Imi gasisem un loc de munca destul de bun insa lipsa ta era tot mai acuta.

Diminetile au fost tot mai pustii fara tine. Ma obisnuisem sa imi faci cafeaua ( a ta era mai buna!) si sa imi arati cum te-ai machiat...Ma intrebai de 10 ori  daca imi place apoi imi puneai cafeaua in cana si eu ma pierdeam in zat. Nadia, aveam ochii in lacrimi nu pentru ca as fii facut ceva gresit ci pentru ca ma simteam neputincios. Aveam multe pe cap si cel mai important lucru pentru mine era sa te fac fericita. Am plecat cu gandul ca va fii altcineva care te va face mai fericita.Ai plecat de acasa pentru mine si am apreciat asta... Din cauza lucrului astuia  am realizat ca nu sunt cel care sa merite sacrificiile tale. Stiu cate simteai rau si te duceai in baie sa plangi si ti se ducea machiajul. Cand te linisteai ti-l refaceai dar...niciodata nu iesea la fel...Nu ti-am zis niciodata lucrul asta... Apoi stingeam tigara si plecam.Eram obosit de atata umblat dar cand iti vedeam chipul stiam ca nu pot sa iti indeplinesc dorintele...si ma durea. Plangea inima cu lacrimi de durere. De obicei plecam in gara unde vedeam oameni fericiti, oameni tristi,oameni debusolati.Ca mine.

Nadia...nu uita! Te voi iubi mereu! De fapt... eu nu te iubesc. Demonii nu iubesc niciodata ingerii cazuti in pacati. Ei devin lumina lor in intuneric. Speranta moare ultima...nu-i asa Nadia?

Al tau
Suflet ratacit pe veci,
Aminon!

Om

*"Nu am vrut sa ma nasc om... Nici macar nu am vrut sa ma nasc...Singuratate, iubire pierduta, lacrimi...durere."*

Asta imi spunea de fiecare data cand ne certam dintr-un lucru prostesc. In ultima perioada saruturile ii erau reci ca ale unui mort. Sarutul  lui ma ingheta. Trupul lui devenea unul cu gheata din inima lui iar caldura ochilor  se transforma in intuneric. Lumina nu mai exista si sufletul cauta cersind iubirea de mult avuta.Intr-o zi mi-am imbracat sufletul in matase neagra si am pus doliu la usa. A murit sufletul lui, ce lumina, ce radia intr-un trecut indepartat. Tigara dupa tigara, fum de il tai sa vezi inainte si cafea. Viata? Nu..Moarte. Inca imi e dor de sarutul lui rece ce imi ingheta dimineata dar..era aici!Era cu mine... Acum au ramas doar zgrieturi pe suflet, o groaza de cicatrici pe mainile ce odinioara ii atingeau trupul alb si niste buze muscate pana la sange de durere. Nu a vrut sa se nasca om. Era prea mare durerea lui si imi spunea ca incearca sa fie bine, sa fie cineva care sa conteze pentru cineva...Cauta mereu persoana care sa se ascunda il el, sa devina lacasul sfant al cuiva in  care sa se intoarca si sa nu il paraseasca niciodata. Vroia sa traiasca prin cineva iar acel cineva sa devina lumina lui.
Nu a vrut niciodata sa se nasca om...Nu si-a dorit. Iar eu,incapatanata, il faceam sa ramana om. Il caut intr-una pentru ca patul e gol, lacrimile nu sunt inca uscate iar pernele sunt pline de durerea ce ma sfasie. Imi tot respira in creier ,ii simt mangaierile reci din ultimile dimineti iar apoi imi pregatea cafeaua cu o singura pastila de zaharina. Zaharul face doar rau. Nu am reusit niciodata sa ii spun te iubesc, nu am reusit niciodata sa ii spun ca eu sunt persoana care se intoarce mereu la el dar i-am simtit mana rece atunci cand a plecat definitiv. A fost suparat ca a trait pe lumea asta... A fost suparat caci i s-a parut ca nimeni nu este langa el...dar eu am fost...si nu i-am spus niciodata!
Mestec guma,imi pun castile si plec... Niciodata nu m-am intors undeva zambind si nici nu o voi face...Acasa e...acolo unde el a vrut sa nu se nasca om!Acasa e acolo unde cerul  nu e alergat de oameni si timpul pierdut prin coridoare saracacioase de un alb cu umbre negre!. Acasa este el!

Ce am fost!

Nu aveam rost...
Sfarsitul mi-l preconizasem intr-un bar linistit, cu un pahar de vin rosu de calitate superioara, imbracat in blugi mulati si cu o bluza albastra, culoarea marii. Nu am vazut-o niciodata...O visam mereu cu apa curata, sfarsita de un nisip galben auriu si un miros divin de ocean. Nu am avut sansa sa o vad. Imi terminasem orice socoteala pe pamantul asta plin de oameni nenorociti care isi vand sufletul iubirii. Ce dracu i-a apucat pe toti? Iubirea?! O prostie eterna care e contagioasa si fara leac. Cunosti persoana. Te atrage fizic apoi psihic. Realizezi ca ''ea'' e ca Neverland si o vrei doar pentru tine... Sa fi langa ea, sa o rasfeti, sa o alinti..apoi realizezi ca nu mai poti trai fara ea. O pastrezi in mintea ta zi de zi si iti inchipui ca poti sa o faci cea mai fericita. Pur si simplu o iubesti desi nu vrei asta. E nefiresc de bun sentimentul asta...crezi ca poti face orice, oricum, oriunde!! Si dintr-o data...totul ia sfarsit. Ca un turn care se prabuseste. Si cazi in melancolia iubirii...nu stii daca te mai trezesti din ea viu, intreg. Devii un om neom. Un vampir viu si totusi mort.
Mi-am impus sa nu mai iubesc. Zilele treceau, eu ma jucam cu viata mea crezand ca asa e cel mai bine. Terminam ziua cu o fata si o incepeam cu alta. " Ea" parea departe si ma bantuia amintirea ei. Ma sfasia complet si tot ce vroiam e sa fug dupa ea dar degeaba fugeam.
Si apoi a aparut "EA"... Mi-a dat lumea peste cap, Sfarsitul devenea inceput iar eu ma gandeam cat de minunata poate fi lumea cu ea. Redescopeream minunile vietii cu ea si nu imi dadeam seama cand timpul trece, cum trece insa stiam de ce. Ca sa ma schimb! Nu ne-am vazut niciodata dar parca o cunosteam de o viata. Era un "Eu" devenit "Ea". Ma indragostisem de la primul buna. Asteptam mesajele ei precum un copil cadoul de craciun. Stiu ca si ea era la fel. Eram doua jucarii stricate asteptand pe cineva sa ne repare dar am descoperit ca noi putem sa ne reparam intre noi. Ea m-a reparat pe mine dar eu pe ea inca incerc. O iubesc si acum mi-am preconizat sfarsitul intr-o casa mare cu ea alaturi, imbracata intr-o rochie albastra ca marea pe care o voi vedea de atatea ori!

*

Nu aveam rost...
Mi-am dorit intotdeauna ca "El" sa nu plece nicaieri, sa ramana mereu cu mine. Despartirea a fost dureroasa. Durerea mortii lui a fost insuportabila iar scopul meu fusese distrus speranta cu speranta. Nu am iesit din casa, nu am mancat , nu am baut, iar la sfarsit am incetat sa mai plang. Eram un om  neom. Mi-am visat sfarsitul la malul marii, singura doar eu si ea. Nu mi-am inchipuit ca dupa 8 luni o sa mai simt ceva. Ma transformasem intr-un robot care era setat sa se distreze sau, mai bine zis,  sa isi bata joc de propriul trup, de propria-mi persoana. Amintirea lui inca ma bantuia. M-am gandit sa ma apuc de un joc, reusind asa sa uit de problemele vietii lumesti. De la un simplu mesaj am nceput sa radem sa plangem impreuna zile si nopti intregi la telefon. Cuvintele curgeau din noi iar sarutul lui il simteam in fiecare seara pe fruntea mea. Dragostea exista in fiecare din noi, depinde cum o cautam. Adesea gandeam la fel iar sfarsitul nu era aproape. Il iubesc si ma iubeste...Dar...pana cand?Amintirea "Lui" aparea din cand in cand si asta imi tulbura gandirea, simtirea si asta a fost apasator. trecand usor, usor peste asta. Intr-un final mi-am vazut sfarsitul alaturi el, eu imbracata intr-o rochie albastra ca marea pe care el a vazut-o de atatea ori!!

Eva

Isi cauta umbra in baia alba...O priveam din oglinda holului, eu ramanand nemiscat pe canapeaua din sufragerie. Eram certatati dar gandul ca ar putea cadea ma infiora si o priveam gata-gata sa ma ridic si sa o ajut. Da drumul la apa sa curga in cada putin murdara. Se uita in oglinda si incepe sa planga.Eu nu stiu ce sa fac asa ca ma ridic si pornesc spre bucatarie. Ea aude pasii mei cum ating podeaua ce scartaie din ce in ce mai tare si incepe sa se opreasca din plans. Incepe sa se dezbrace, stiind ca eu o privesc. Isi da jos maioul ala ieftin luat din gara cu 10 lei si ramane doar in sutienul mov. Culoarea mov e preferata ei. Nu dureaza mult si isi da jos si pantaloni. Ramane in sutien si chiloti. Eu raman mut la jumatatea drumului spre bucatarie si o surprind razand si alergand spre dormitor. Isi ia trusa de machiaj si ajunge iar in baie unde incepe sa se machieze. Cad in genunchi si continui sa o privesc. E atat de alba si de pura iar eu nu pot sa o ajut nici macar cu un sarut. Se da cu un ruj rosu, cu tus, cu rimel...si se intoarce la mine. Ma vede cazut si imi zambeste.Ma ia de mana si pornim amandoi intr-un dans nebun pe hol. Inchide lumina si imi pune mana stanga pe soldul ei. Imi zambeste dar trist si parca ma doare zambetul ei. Ma saruta in intunericul noptii iar mie imi rasar primele lacrimi. Ea mi le sterge

" Te iubesc, Teodor! Sa nu uiti asta niciodata!"

"Si eu, Eva!"

Era un mars nuptial de inmormantare in care mainile noastre se impreunau, Niciodata un dans nu a putut fii mai trist decat acesta. Isi lua ramas bun in cel mai dramatic mod iar eu inca visam la o dragoste efemera. Imi cere o tigara iar eu incep sa ma controlez sa vad unde am pus pachetul. Il gasesc ca printr-o minune si observ ca mai sunt doar doua tigari. Ea se aseaza in cada si eu langa  ea si fumam. Niciodata fumul de tigara nu a fost mai amar. Tacerea ei ma face sa vreau sa o sarut, sa facem dragoste, sa ne alungim sarutul pana la luna...dar...terminam tigarile si fumul se risipeste.
"Teodor! Nu te duci sa mai cumperi un pachet?"
" Pai..o sa ma duc dar mai tarziu."
"Teodor... du-te acum!"
"Eva..bine, Eva, ma duc!"

Am coborat scarile si m-am oprit o clipa in fata scarii. Am simtit cum mi se pune un nod in gat. Am cumparat pachetul de tigari si am alergat sa ajung cat mai repede la Eva. Cand am intrat in casa Eva adormise in cada. Pe oglinda aburita scrisese "Iarta-ma" cu rujul ei rosu. M-am apropiat de ea si ni-am aprins tigara.
" Eva, eu nu iert! Eu doar iubesc"