Imi amintesc...ca ma durea. Ma durea sa o privesc ...
De obicei zgomotul uman se pierdea in tacerea absurda a trupului meu iar ea ramanea muta in lumea ei ratacita. Stiu ca mereu, in mintea mea ii desenam harti pe umeri. Harti ce duceau, desigur la sufletul meu pierdut. Aflasem de curand ca sora mea murise dintr-o prostie. Supradoza... iar eu ratacit in umbra apusului am alergat spre ea intr-o vara tarzie in care amurgul parasea cerul usor, usor. Un cuvant si apoi niste fraze banale, zambetul ei imi devenea toamna cu un cer plin de culori stravezii. Totul prindea forma in ochii ei iar eu deveneam eu-ul pierdut acum ceva timp. Nu imi amintesc clar primul cuvant dar sufletul ei imi devenea povara dulce a tipatului surd din cana de cafea!ii deveneam otrava-n vene insa pe ea nu o deranja pentru ca ii eram drogul mult asteptat. Dulcele-i drog!
Ii deveneam cosmar odata cu primul sarut si eram constient ca la un moment dat o sa o parasesc pentru o cauza pierduta. ccateodata imi era usor sa uit cum deveneam pentru ca imediat soarta ma facea sa ma reindragostesc de ea si de zambetul ei. Al dracului zambet dupa care acum plang si imi blestem zilele ca nu ii sunt alaturi. Credeam ca suntem nascuti ca sa traim singuri si sa murim singuri insa al naibii cer mi-a facut o surpriza dureroasa. M-am nascut singur ca sa traiesc singur cu amintirea ei..iar de murit...o sa mor cu dorul de ea pentru ca imi iau supradoza letala din dorul de ea. Sarutul ma durea, zambetul ei ma omora incetul cu incetul pe dinauntru iar eu deveneam putred de sentimente varsate in pamant! Toti devenim pamant iar ea devine inger! Am fost in intuneric si deja intunericul ma acaparase dar a venit ea... Ea ce imi devenea cuvant, silaba, sunet! Imi devenea cheia spre rai! Imi spunea uneori cand stateam in pat acoperiti de lumina ce deveneau fibre pe trupul ei firav ca nu o pot rani, nu o pot sparge pentru ca nu am cum. Si uite-ne acum: ea intr-o parte iar eu in alta si totusi cu gandurile in acelasi loc...Ce ar fi fost daca...
Cand aveam rataciri de suflet imi venea in fata si imi zambea trist." Poate pierzi bucati din inima dar eu ti le voi coase". Si era asa minunat sa o vad zambind. Imi placea fiecare gest al ei in special cand se enerva pentru ca in loc sa vad rautate vedeam blandetea sufletului ei.
Prima zi cu ea a fost ca si cand mi-as fi revazut sora. Aveam sentimentul ala de "bun venit acasa". Cand ne-am privit am simtit cum soarele nu mai e asa frumos dimineata pentru ca ea ii luase locul iar asternuturile parea ale dracului de reci fara ea. Dimineata ma trezea cu mana pusa pe obrazul meu, ea dormind inca si eu ma trezeam doar sa o privesc. Nu zic cu mintea ci cu sufletul acum!Ma invinuiesc acum pentru ca am facut-o sa fie slaba iar lacrimile ei vor fii margaritare in umbra calaului din mine.Sunt un calau de bucurie si de viata pentru ca odata ce am plecat i-am luat-o si ma durea.. ma durea pentru ca nu mai era ea cea de care ma indragostisem. Zambetul ei devenea rece ca o zi din decembrie. Stiu ca prefera sa stea pe podea si sa asculte amara muzica a naturii si sa fumeze o tigara si sa priveasca fumul cum prinde chipul meu in vantul ce venea pe geam. Ultima data cand am sarutat-o, mi-a ramas amar pe buze de la zatul de cafea. Cafea cu lapte asa cum ii place..
Si uite ca mereu ma intorc la ea desi nu ar mai trebui sa o mai caut sa nu o mai ranesc, sa o las sa plece unde ii e locul dar nu mai suport singuratatea si imi doresc sa imi impart o bucatica din aer cu ea sa ma calmez! Imi doresc sa mai adorm o data cu ea dar definitiv, sa ii simt pielea si urmele dintilor mei la nesfarsit. Sunt un betiv de nebunie iar ochii ei asta imi era. Nebunie curata! Suflet curat!
Nu ii cer mila! Ii cer iertare pentru ca nu am avut cum sa ii zic asta!
Te iubesc mereu asa cum ai fost, esti si vei fii! Te iubesc ...dar esti fericita?
De obicei zgomotul uman se pierdea in tacerea absurda a trupului meu iar ea ramanea muta in lumea ei ratacita. Stiu ca mereu, in mintea mea ii desenam harti pe umeri. Harti ce duceau, desigur la sufletul meu pierdut. Aflasem de curand ca sora mea murise dintr-o prostie. Supradoza... iar eu ratacit in umbra apusului am alergat spre ea intr-o vara tarzie in care amurgul parasea cerul usor, usor. Un cuvant si apoi niste fraze banale, zambetul ei imi devenea toamna cu un cer plin de culori stravezii. Totul prindea forma in ochii ei iar eu deveneam eu-ul pierdut acum ceva timp. Nu imi amintesc clar primul cuvant dar sufletul ei imi devenea povara dulce a tipatului surd din cana de cafea!ii deveneam otrava-n vene insa pe ea nu o deranja pentru ca ii eram drogul mult asteptat. Dulcele-i drog!
Ii deveneam cosmar odata cu primul sarut si eram constient ca la un moment dat o sa o parasesc pentru o cauza pierduta. ccateodata imi era usor sa uit cum deveneam pentru ca imediat soarta ma facea sa ma reindragostesc de ea si de zambetul ei. Al dracului zambet dupa care acum plang si imi blestem zilele ca nu ii sunt alaturi. Credeam ca suntem nascuti ca sa traim singuri si sa murim singuri insa al naibii cer mi-a facut o surpriza dureroasa. M-am nascut singur ca sa traiesc singur cu amintirea ei..iar de murit...o sa mor cu dorul de ea pentru ca imi iau supradoza letala din dorul de ea. Sarutul ma durea, zambetul ei ma omora incetul cu incetul pe dinauntru iar eu deveneam putred de sentimente varsate in pamant! Toti devenim pamant iar ea devine inger! Am fost in intuneric si deja intunericul ma acaparase dar a venit ea... Ea ce imi devenea cuvant, silaba, sunet! Imi devenea cheia spre rai! Imi spunea uneori cand stateam in pat acoperiti de lumina ce deveneau fibre pe trupul ei firav ca nu o pot rani, nu o pot sparge pentru ca nu am cum. Si uite-ne acum: ea intr-o parte iar eu in alta si totusi cu gandurile in acelasi loc...Ce ar fi fost daca...
Cand aveam rataciri de suflet imi venea in fata si imi zambea trist." Poate pierzi bucati din inima dar eu ti le voi coase". Si era asa minunat sa o vad zambind. Imi placea fiecare gest al ei in special cand se enerva pentru ca in loc sa vad rautate vedeam blandetea sufletului ei.
Prima zi cu ea a fost ca si cand mi-as fi revazut sora. Aveam sentimentul ala de "bun venit acasa". Cand ne-am privit am simtit cum soarele nu mai e asa frumos dimineata pentru ca ea ii luase locul iar asternuturile parea ale dracului de reci fara ea. Dimineata ma trezea cu mana pusa pe obrazul meu, ea dormind inca si eu ma trezeam doar sa o privesc. Nu zic cu mintea ci cu sufletul acum!Ma invinuiesc acum pentru ca am facut-o sa fie slaba iar lacrimile ei vor fii margaritare in umbra calaului din mine.Sunt un calau de bucurie si de viata pentru ca odata ce am plecat i-am luat-o si ma durea.. ma durea pentru ca nu mai era ea cea de care ma indragostisem. Zambetul ei devenea rece ca o zi din decembrie. Stiu ca prefera sa stea pe podea si sa asculte amara muzica a naturii si sa fumeze o tigara si sa priveasca fumul cum prinde chipul meu in vantul ce venea pe geam. Ultima data cand am sarutat-o, mi-a ramas amar pe buze de la zatul de cafea. Cafea cu lapte asa cum ii place..
Si uite ca mereu ma intorc la ea desi nu ar mai trebui sa o mai caut sa nu o mai ranesc, sa o las sa plece unde ii e locul dar nu mai suport singuratatea si imi doresc sa imi impart o bucatica din aer cu ea sa ma calmez! Imi doresc sa mai adorm o data cu ea dar definitiv, sa ii simt pielea si urmele dintilor mei la nesfarsit. Sunt un betiv de nebunie iar ochii ei asta imi era. Nebunie curata! Suflet curat!
Nu ii cer mila! Ii cer iertare pentru ca nu am avut cum sa ii zic asta!
Te iubesc mereu asa cum ai fost, esti si vei fii! Te iubesc ...dar esti fericita?
