vineri, 28 martie 2014

Iubu

Niciodata nu ne ajunge timpul... Il recreem si tot nu ne ajunge...




Seara de seara iti ascultam inima pentru a stii ca nu m-a uitat iar tu, cu un zambet imi raneai orice urma de tristete din sufletul meu chinuit de timp! Tacerea ta de multe ori nu ii era raspuns dar sarutul tau ma invelea. Imi invelea trupul, sufletul, gandul Tacerea nu iti era raspuns dar... sarutul tau ma invelea.Trupul, sufletul, gandul...Fulgerul imi strabatea geamul ca umbra ta chipul meu.Sarutul, privirea ...patul..Toate asteptau de mult dragostea inimii sa rasune in natura lor iar tu imi spuneai adesea cum iti sunt rasarit si apus, amandoua amestecate precum cafeaua cu lapte.Inainte de a adormi iti vedeam zambetul printr-o crapatura de vis... mereu adorm cu senzatia aia divina!
Si ma trezeam in tricoul tau gri cu urme de dragoste dintr-o seara de dinainte  si in boxeri pentru ca tie iti placea pielea mea alba ca un ajun plin de fericire.
Era o iubire ciudata dar plina de ciudatenii obisnuite! Cateodata tricoul tau nu ma imbraca indeajuns si tu ma imbratisai.. Imi anesteziai toate simturile iar mangaierile tale ma adormeau cu gandul la o alta noapte de dragoste. Ma agatam de tine cu sufletul inconjurat de ganduri pozitive pentru ca stiam ca nu voi pleca de langa tine de buna voie iar tu nu o sa ma lasi niciodata! Tabloul cu regina Maria ne era martora iubirii iar telivizoru rememora dragostea noastra si a ne arata in timp evolutia noastra. Pinguinul de portelan se inmuia cand ne spuneam soapte uitate ...ecoul devenea al nostru iar eternul era cerul nostru!
 
Stiu ca vei pleca... si asta ma doare dar mereu te voi astepta aici, cuminte pentru ca atunci cand te intorci sa gasesti acelasi suflet cald lasa! Dragul meu iubit, scumpul meu ...te iubesc si voi fii aici mereu pentru tine!


<3<3 iubu!






luni, 24 martie 2014

Ianna

"Cu mine se termina raiul si cu mine incepe iadul..."

*

Nu eram intotdeauna dornica sa port o conversatie. El imi zambea mereu cand eu paream serioasa si chestia asta ma facea sa imi doresc  sa il cunosc. Dintr-un zambet in altul am inceput sa vorbim. Tin minte si acum ca ceasul era undeva pe la 8 jumate... In seara aia am vorbit atat de mult incat dimineata intarzia sa apara si rasaritul ne pregatea cafeaua in bucatarie  intr-un mod lenes lasandu-ne parca mai mult timp sa ne cunoastem. Eram Ianna... Ianna pe care nimeni nu o cunoastea asa cum era ea... si lui ii placeam.

Zambetul lui, de fiecare data cand ii povesteam ceva,  simteam ca el devine  ceva familiar. Ochii lui ma incalzeau iar inima imi cerea sa o scot si sa i-o ofer lui pe o tava de lacrimi si de urme de rimel curs de prea multa suferinta. Nu stiu cum desertaciunea buzelor mele au prins contur in cel mai larg zambet...si cel mai cald.

Ianna pe care nu o vroia nimeni era de fapt o orfana de mama, orfana de tata, fara frati, fara surorile care o puteau sprijinii neconditiona. Traise intr-o familie buna, cu bani dar... sufletul ei era mai trist ca o ploaie de toamna cand totul se stinge usor, usor.  Parintii ei adoptivi o luasera de la 3 luni. A invatat sa zica mama unei straine si tata unui domn pe care l-a iubit mai mult ca orice..pana intr-o zi cand, venind de la scoala, urmele trecutului o luasera inaintea viitorului.A ramas iar singura pe lume. Ianna simtea ca fericirea nu ii era predestinata ei. A terminat un liceu, a intrat la facultate. A avut un prieten care obisnuia sa ii faca observatie la orice insa a scapat de el cand a plecat la facultate.

 Pe scarile neterminate ale unui bloc stateam in seara aia... M-a luat de mana si m-a tarat afara sa imi arate luna. Eu vedeam doar stelele si el doar luna. Apoi s-a asezat in mijlocul drumului si a inceput sa imi explice povestea lui de viata... nu ma interesa dar suna incredibil de asemanatoare cu a mea... Nu imi pasa...sufletul meu trecuse prin prea multe... L-am invitat in camera mea de la mansarda... Tapetul se dezlipise iar sufletul nu credea ca ar fi cazul sa il inlocuiesc... Asa pastram amintirile vii pentru ca in unele nopti eram doar eu si tapetul si zbieram la el, il rupeam ca o nebuna insa... tot el ma linistea...
 Atat i-am spus in seara aia... Cu mine se termina raiul si incepe iadul. A inceput sa rada insa era un ras trist care m-a facut sa incep sa plang. Am plans iar el nu m-a oprit, nu a incercat sa ma linsiteasca. Stia durerea lacrimilor mele, Stia ca de fapt eu apartin intunericului. Stia ca sunt un Lucifer al lumii vazute si ca o data cu sfarsitul zambetului meu va veni sfarsitul lumii.Brusc, cu lacrimile mele curgand pe obrazul nedat cu fond de ten m-a sarutat.
Dupa acea seara au urmat alte dimineti cu cafeaua langa pat, cu imbratisari lungi, cu nopti de dragoste interminabile... dar toate au un sfarsit nu? El stia ca fusesem goala ... goala de la inceput pana m-a acoperit cu saruturile lui, cu mangaierile lui... dar  sufletul meu tot gol a ramas... Asa ca m-am hotarat  sa plec, sa il las sa fie fericit asa cum eu nu am putut sa fiu niciodata.
 Inainte sa plec intr-o alta lume i-am scris pe tapet cu ruj rosu
"Sper sa fii fericit! Vreau ca iadul sa se termine cu tine si cu tine sa inceapa raiul. Mi-ai fost rai in timp ce eu ti-am fost iad. Te iubesc dar te urasc atat de mult! Ianna"


El a plecat apoi in cautarea mea. Nu m-a gasit niciodata pentru ca eu acum il veghez  din fericirea tristetii mele. Ianna a renascut intr-un iad plin de rai.






luni, 17 martie 2014

scrisoare pentru tata -Nadia-

"Saruta-ma si du-ma undeva frumos... unde nu voi stii nici cine esti nici cine sunt.. vom stii ca suntem doar intr-un loc frumos si ne vom saruta copilareste. Eu ma voi inrosii iar tu vei zambi frumos la mine ca un tanar fara sperante."



Draga tata,
Viata printre straini e din ce in ce mai grea! Avem de platit chiria si nici unul dintre noi nu munceste! Nimeni nu ne ajuta cu nimic. Tu nu stii cat de greu a fost pana acum, cand ma ascundeam de tine, sa nu stii nimic de el. Poate iti va parea copilaresc dar m-am indragostit de el intr-un loc lipsit de iubire, in care dragostea era ametita de lumina neagra a neonului de proasta calitate. Saruturile lui pareau infinite si in locul tau l-am ales pe el. Un el grandios care imi facea fiecare zi mai fericita...sau asa am crezut!M-am apucat de fumat in lipsa ta si poate acum o sa razi si o sa iti aduci aminte cum te certam si eu si mama cand te prindeam fumand! Ce dor imi e de mama! Dar a plecat prea devreme...
Iti scriu abia acum pentru ca nu am avut curajul insa durerea din suflet m-a acaparat iar eu am cedat intunericului...Stiu ca te-am lasat singur dar stiai si tu ca nu ma va impedica nimeni sa nu fug. Mereu am fost fata cuminte, care invata bine si care asculta de parinti insa am vrut altceva si am avut. Perioada asta o caracterizez prin bautura, fum de tigara, droguri si multa suferinta. Am fost rebela!
El m-a tradat si m-a schimbat dar eu am ramas acelasi suflet pe care il stii. Doamne, de ai stii cat de mult mi-e dor de tine si cat de mult as vrea sa te imbratisez iar tu, ca un bun si intelept parinte, sa ma saruti pe frunte, sa ma certi si sa o luam de la capat.
El e cel pe care il invinuiesc... si o fac pentru toate dansurile de la miezul noptii si toate momentele de ploaie in drum. Atunci imi spunea doar ca ma iubeste si ca eu sunt dragostea lui epica! Nu am fost oarba...stiam ca la un moment dat se va termina dar am fost naiva si asa as vrea sa fiu in continuare... Sa stiu consecintele dar sa fiu naiva si sa ma bucur de toate momentele.
Stiu ca si tu ai avut o chestie ceva de genul cu mama. Nu ati fost  fericiti? La voi fericirea a fost o viata.. La mine fericirea a durat 3 luni ...
Ultima mea intalnire cu el a fost intr-o zi ploioasa... Plangeam insa lacrimile imi erau camuflate in picaturile de ploaie.. sarutul lui a dulce dar inghetat iar inima, sufletul... nu mai erau... Si a durut.. durea ingrozitor de tare dar nu ne-am luat ramas bun.. Stia ca ma va rani mai mult decat o facea atunci...Tata, ii era frica de cum voi reactiona... iar eu am stat in ploaie, in genunchi si ma rugam cerului sa nu fie sfarsitul. Isi gasise de munca iar eu invatam sa intru la facultate. Ti-am promis ca o sa intru la facultate si o sa imi urmez visul. Din cauza lui l-am amanat putin dar acum sunt gata sa-l urmez.
Ultimele zile cu el au fost dureroase... Venea de unde venea sau de la cine venea si se aseza langa mine in pat. Imi placea sa port camasa lui pentru simteam cum parfumul  ma inveleste si nu imi era nici frig nici cald, insa mereu ii spuneam sa traga patura peste noi pentru ca asa ma simteam cu el ca intr-un cocon, de unde nu putea sa se metammorfozeze si asa il tineam mereu al meu. Imi era frica...
Era vesnic imbracat cu tricoul ala verde cu Pink Floyd si blugii rupti. Geaca de piele plangea uitata undeva dupa dulapul meu.
Zilele narcisiste se terminasera si urma perioada thanatica in care fiecare parte din noi suferea de o moarte cruda. Ma ridicam sa ma machiez... Da, tata acum stiu sa ma machiez si nu ma mai manjesc cu tot ce prin in mana ( aici sper sa razi pentru ca mi-e dor de un zambet cald de-al tau) Si el nu mai venea dupa mine in baie sa ma tachineze... Asa mi-am dat seama de sfarsit. Il simteam indiferent dar nu ii spuneam nimic. Taceam pentru ca asa credeam ca e mai bine. El state in pat si privea tavanul cum se scurgea in cearsaful nostru murdar deja de la atata dragoste pierduta si regasita in penele pernelor noastre. faceam cafeaua insa nici ea nu mai avea acelasi gust. Nu facea cafea niciodata pe motiv ca nu ii iesea cum o faceam eu. A mea e mai buna. Isi aprindea silentios tigara si se pierdea in zat iar ochii lui erau mereu in lacrimi. Nu l-am inteles niciodata pentru ca nu mi-a vorbit despre asta insa il simteam cum ceva il macina si il zdruncina si tacerea era chinuitoare. Ma trezeam sa il intreb ceva de fiecare data insa raspunsul se lasa asteptat precum o zi de primavara dupa o iarna lunga... Eu sfarseam prin a pleca in baie unde lacrimile mi se scurgeau pe obraz iar apoi trebuia sa imi refac machiajul si sa par fericita. Pleca, nu stiu unde , insa inainte de asta ma saruta... si era un sarut amarui ca o frunza de pelin, ca o zi de vara fara chef.
Ultima zi a fost...trista, cu multa ploaie...

"-De ce pleci? Nu te gandesti ca ma lasi singura? Am plecat pentru tine..am lasat totul in urma pentru tine si acum pleci? Nu vezi ca tot ceea ce faci e pe dos? Ar fi trebuit sa fim fericiti acum, sa avem un camin al nostru de care sa ne bucuram. Tu alegi sa pleci? Sa ma lasi asa... de capul meu? Esti prost? Cum.. cum poti sa nu ai mila de chestia asta?...De mine?
-Plec..pentru ca e mai bine asa... oamenii isi aleg singuri ispita... eu in schimb iti fac un favor ..ma departez de tine pentru ca eu nu sunt ingerul din viata ta... de fapt, eu sunt demonul si asa voi ramane mereu... Nadia.. pleaca unde vrei, fa ce vrei dar fii fericita... fericirea nu se capata cu un sarut sau cu o imbratisare...fericirea, Nadia, se capata cu nopti pierdute sub cerul instelat si o obtii abia atunci cand mori si traiesti cu speranta ca ai fost fericit. Nadia, speranta mea... lumina mea din intuneric!"


Cuvintele astea imi suna in cap de zile intregi, tata... si nu stiiu cum pot scapa de ele... Stau doar in pat si ma gandesc la zilele cu el... de ce tu si mama mi-ati pus numele asta? Speranta... Ce a fost in capul vostru? Imi amintesc ca atunci plangeam in hohote dar ploaia imi acoperea ochii... Lumea din jur nu mai exista pentru mine. Il vedeam doar pe el cum statea acolo. Il intrebam "de ce plangi?" iar el imi raspundea ca nu face asta...era doar ploaia dar eu nu ma refream la plansul ochilor lui pentru ca ii auzeam sufletul cum plange si cum incearca sa se detaseze de sufletul meu. S-a intors si a plecat... Eu m-am intors pe drumuri ratacite nici de dracu stiute si am ajuns acasa, unde mi-am aprins o tigara si am inceput sa plang. M-am ridicat din pat si m-am imbracat cu o camasa de-a lui uitata in sifonierul cu hainele mele. Ma dureau dar o data ce m-am imbracat cu camasa lui toata durerea s-a sfaramat. Lacrimile au inceput sa curga involuntar si inca ii simteam sarutul in palmele mele nemuncite decat de durere. A doua zi am inceput sa fac curat prin casa... Eram indoliata si asta trebuia sa imi alunge durerea insa pana si gunoiul ma durea pentru ca imi aducea aminte de el si ce lucruri faceam in colturile casei.. Mi-am adus aminte pana si ce cuvinte imi spunea cand eram beti.
"Nadia, sarutul tau...e speranta mea!"
Eram ca o vaduva ce nu stia ce sa mai faca numai sa ii treaca dorul de sotul ei... Apoi a urmat scrisoarea pe care mi-a adus-o un politist....eram indoliata si cu fiecare rand murea ceva din mine. El, grandiosul meu el se sinucisese.


Speranta moare ultima, nu-i asa?
Te sarut indoliatul meu tata!
Te voi iubi mereu chiar si in eternitate. 
Nadia!