concediu medical!

just...you

 

 Si cateodata imi e dor sa te aud...dar pur si simplu nu pot sa te aud...imi va fii dor mai tare si nu mai vreau asta.Tot ce imi pot dori acum e sa te uit, fata, gesturile, zambetul, chiar si ochii aia mari si caprui care te patrund atunci cand minti si care te fac sa spui adevarul. Zilnic fumez o tigara in amintirea ta. Traiesc cu speranta ca fumul se ridica si mi te creeaza pe propria-mi retina si ma face sa mai indur o zi din viata asta cruda si trista in care nu te mai am. Nu mi-am putut imagina ca o sa fac din dragoste un tel in viata si , da, poate ca mint atunci cand iti spun ca nu mai vreau sa te vad sau sa te am, sa te simt al meu. Si probabil ca acum crezi ca plang, ca de obicei. Nu, nu plang! Nu e un moment de slabiciune...e adevarul pierdut de noi pe drum, pe nisip, pe apa...Si adevarul? Plang...nu am apucat sa avem melodia noastra, nici macar steaua noastra...Imi e dor de tine si totusi incerc sa te uit...

Straine, unde esti?

O alta sedinta

"Imi porti sarutul in spate cum isi duc melcii morti sufletul in cochilii de smarald."

Straine, o pierd si nu e vina mea...dar nici vina ei. Adevarul e intotdeauna la mijloc asa cum a fost mereu. Fara timp, fara spatiu...ea era o continua vara rece in umbra toamnei calde iar eu eram un pierde-vara, un sfarsit de inceput .Isi adunase intr-un timp toate petalele de secunde intr-un cearceaf pe care oricum l-a aruncat. Eram in prelungirea ei, un ceas cu secunde inca fara ore. Eram in asteptarea lor. Uneori mi se parea ca nu e femei ci e un copil banal care plange cand marea ingheata si rade la norii de pe cer.  Marea? Tradatoare.
Straine, iubesti? Tu iubesti? Nu te duce atunci la mare. Nu o lasa sa plece acolo. Si nu te duce nici tu caci te prinde in mreje si apoi, cand pleci, se va sfarsi tragic. Straine, nebun sunt, stiu asta, dar nu fii un kamikaze al iubirii. Fii doar tu si ea, fara timp, fara mare. Eu urasc marea pentru ca mi-a luat-o...si acum ma simt pierdut. Alerg si rad si arat ca ma simt plin dar de fapt sunt ...gol...fara haine, fara cuvinte. Ma acopar,ma retrag de obicei intr-o camera in care mai citesc dar randurile alea imi aduc aminte de ea. Straine, sarut-o si las-o sa simta ca eu am sarutat-o... o sa plece pentru ca ea nu ma mai vrea, nu eu. Eu o vreau asa cum e ea. Sarata, amara, dulce, acra,amara de iti vine sa o bati dar nu poti...e acea ea care te lasa fara cuvinte..fara gesturi...si acum, straine, plang dupa ea pentru ca pentru mine ea era aceea. Marea e innecata in capruiul ochilor ei... in sarutul ei iar nisipul in pielea ei...in privirea ei. Desi ma duc adesea pe plaja urasc marea...O urasc pentru ce a facut si nu ma aduc acolo sa injur marea ci..sa imi aduc aminte de ea... de mirosul ei proaspat- a alge marin!

Straine, tu stii cat timp mai ai?