O alta sedinta

"Imi porti sarutul in spate cum isi duc melcii morti sufletul in cochilii de smarald."

Straine, o pierd si nu e vina mea...dar nici vina ei. Adevarul e intotdeauna la mijloc asa cum a fost mereu. Fara timp, fara spatiu...ea era o continua vara rece in umbra toamnei calde iar eu eram un pierde-vara, un sfarsit de inceput .Isi adunase intr-un timp toate petalele de secunde intr-un cearceaf pe care oricum l-a aruncat. Eram in prelungirea ei, un ceas cu secunde inca fara ore. Eram in asteptarea lor. Uneori mi se parea ca nu e femei ci e un copil banal care plange cand marea ingheata si rade la norii de pe cer.  Marea? Tradatoare.
Straine, iubesti? Tu iubesti? Nu te duce atunci la mare. Nu o lasa sa plece acolo. Si nu te duce nici tu caci te prinde in mreje si apoi, cand pleci, se va sfarsi tragic. Straine, nebun sunt, stiu asta, dar nu fii un kamikaze al iubirii. Fii doar tu si ea, fara timp, fara mare. Eu urasc marea pentru ca mi-a luat-o...si acum ma simt pierdut. Alerg si rad si arat ca ma simt plin dar de fapt sunt ...gol...fara haine, fara cuvinte. Ma acopar,ma retrag de obicei intr-o camera in care mai citesc dar randurile alea imi aduc aminte de ea. Straine, sarut-o si las-o sa simta ca eu am sarutat-o... o sa plece pentru ca ea nu ma mai vrea, nu eu. Eu o vreau asa cum e ea. Sarata, amara, dulce, acra,amara de iti vine sa o bati dar nu poti...e acea ea care te lasa fara cuvinte..fara gesturi...si acum, straine, plang dupa ea pentru ca pentru mine ea era aceea. Marea e innecata in capruiul ochilor ei... in sarutul ei iar nisipul in pielea ei...in privirea ei. Desi ma duc adesea pe plaja urasc marea...O urasc pentru ce a facut si nu ma aduc acolo sa injur marea ci..sa imi aduc aminte de ea... de mirosul ei proaspat- a alge marin!

Straine, tu stii cat timp mai ai?