luni seara

O asteptam..o doream dar ea intarzia sa apara... Totul a inceput cu un comentariu stupid, o cerere de prietenie, si o intalnire pe neasteptate.Au trecut zile in care ne imbatam cu fumul tigarii in sufrageria ei inchiriata si povesteam pana dimineata...aveam atatea in comun si totul s-a sfarsit parca prea repede..din cauza mea. Nu am mai vorbit cu ea, nu i-am mai simtit parfumul lipindu-se de pielea mea, nu i-am vazut ochii aia mari si caprui in care imi vedeam salvarea fireasca de la umanitate, nu i-am mai gustat buzele cu o usoara aroma de tigara si scortisoara, nu i-am mai mangait parul cu textura de bumbac, nu i-am mai zarit nici macar zambetul printre stele. Zambetul ei era al dracului de frumos pentru ca buzele putin crapate imi atingea infinitul si eram fericit.
Eram fericit cu ea! Stiu ca a suferit.. am plecat, sunt un nenorocit, stiu! Si doare! Dar stiu ca ea va fii bine. Ea e persoana mea, sufletul meu pereche, umanitatea mea, ingerul meu, dragostea mea!O iubesc, desi mi-e greu sa recunosc lucrul asta.
Uneori ce ne propunem nu se indeplineste iar asta e unul dintre cele mai triste lucruri... Mi-am propus sa fiu cu ea, sa devenim androginul nebuniei, sa atingem impreuna cerul.
Toate astea s-au schimbat! Perioada in care nu am vorbit am simtit cum sufletul isi leapada un alt rand de piele, ultimul strat si cel mai dureros . Am simtit asta pana intro zi cand ea mi-a lasat un mesaj si am simtit ca mor o data cu ea.Fiecare farama de suferinta a distrus-o definitiv si iremediabil si inima imi spunea sa alerg peste mari sa ajung la ea sa o imbratisez sa am grija de ea sa o urmez in lumea de dincolo. Astea sunt gandurile mele pierdute ...

                                                                               *
Seara stateam singur, inchis intr-o camera incercand sa imi aduc aminte sarutul ei, zambetul ei... Ii vroiam sufletul in al meu. Imi suna soneria air eu eram purtat pe mrejele amintirii ei dar insistenta ma trezise din umbra trecutului. Am deschis usa si era ea. Imi imaginam un vis dar realitatea ma lovea vazand-o pe ea, plangand, plouata fara sa spuna nimic. Nu am reactionat...doar stateam si ne priveam, din ochii ei siroind  picaturi de ploaie amestecate cu lacrimi de sare. Dupa cateva momente lungi de privit i-am facut loc sa intre pe holul care parea nesfarsit in clipa aceea. A intrat cuminte, s-a descaltat de tenesii ei mov, si a intrat in camera intunecoasa. Nu am spus nimic iar tacerea ne apasa. M-am ridicat din fotoliul ruginit de atatea tigari fumate in el si i-am cautat niste haine. Le-a imbracat si si-a reluat locul. tavanul se ascundea de privirea noastra iar noi, eram niste copii goi de sentimente. La un moment dat lacrimile i s-au prefacut in zambete, s-a ridicat ...

" Tu..Mi-ai luat inima, mi-ai mangaiat-o si apoi... ce ai facut apoi? Ai zdrobit-o cu palmele tale... Am avut un sentiment la un moment dat ca asta nu o sa dureze atat de mult..nu secole nici macar ani... Dar tu m-ai linistit in seara aia spunandu-mi ca va fi ok... ca ma vei saruta in fiecare dimineata si imi vei zambi... mi-ai promis ca o sa ma duci peste tot sa vad lumea...stii cat de mult imi place sa vad locuri noi...mi-ai promis lucruri intangibile, mi-ai sarutat piciorul intr-o seara... Am simtit ca ma iubesti...si apoi ce ai facut? Ai plecat si m-ai lasat singura sa imi traiesc viata mizerabila...Am pierdut jocul asta...M-am pierdut pe mine cautandu-te pe tine in sufletul meu..Nu mai sunt puternica...doar  o moarte dulce ma mai poate salva de tine... si tot ce tine de tine... Sunt rupta in bucati de tine, bucati din tine...Noi suntem doar niste suflete pierdute...si asta doare... Si acum am venit sa iti spun lucrurile astea... sa vezi ca, in fiinta mea, sunt doar pentru tine...Sarutul, mangaierea, pana si tigara pe care o fumez este a ta... De atunci, de cand te-am cunoscut, sunt doar a ta... Sanul drept, piciorul, mana , gatul...doar a ta.... Si te iubesc! Esti un nenorocit...Un al naibii nenorocit...un nenorocit pe care il iubesc..."

Dupa toate aceste cuvinte am început sa plâng si sa imi jelesc dragostea....Camera devenea din ce in ce mai mica si parca ma incerca un sentiment de sufocare. Ea ma privea, eu o priveam si atat!Si-a spus cuvintele cu atata blandete si totoodata cu o furie incomensurabila... Ea a stat cand am fost pierdut..Sufletul ei inghetat s-a transformat in lava ...

"Te iubesc..nu am facut-o sa fie rau ci am facut-o pentru binele tau.. sunt un nenorocit..nu ma meriti asta e clar. Meriti ceva mai bun.."

"M-am saturat sa aud ca merit ceva mai bun.... te merit pe tine..."

Atunci am inceput sa plang...si a inceput sa planga si ea si sarutul a inceput sa picure din ochii nostrii. Noaptea, dragostea ne impaienjenea sufletele ascutite de inimi moate rasarite in cerul iubirii noastre...A fost pentru prima data cand i-am auzit toate momentele de slabiciune, toate cuvintele de adio spuse vreodata...fiecare bataie a inimii urmarite de glasul meu. Am iubit-o si o iubesc! Acum stiu sigur ca nu o mai las, nu o mai distrug....O iubesc..si atat!

moments

De multe ori stateam si ascultam playlist-ul din melodiile lui... in felul asta ma asteptam sa ii ascult sufletul si il iubeam. Il iubeam chiar de era fara 10, fix sau si un minut. E plecat acolo dar se va intoarce... sau cel putin asa cred eu.

Niciodata nu reuseam sa ne uitam la un film intreg pentru ca inimile noastre se intalneau iar mainile se imbratisau...si  intr-un final faceam dragoste. El imi dadea tricoul lui gri jos de pe mine iar apoi boxerii albi iar eu ii muscam carnea cruda si-i lasam rani de iubire."Sa nu ma uiti!"- asta imi era explicatia iar tu zambeai... Acum ca e plecat imi lipsesc urmele buzelor lui pe umarul meu drept. Lumina diminetii  il facea sa fie ganditor iar zambetul...ei bine, zambetul il facea sa fie al meu. Privirea lui ma imbraca desi in fiecare dimineata ma trezeam goala!