Anotimp

Inca dormeam dar aroma ta de dimineata scaldata in morfina imi statea in hainele putrezite de noapte. Inca vroiam sa simt ca visez. Inca te vroiam doar vis, real poate doar mort!Nu mi-a mai curs sange albastru ceea ce inseamna ca ma vindec de tine.Imi curge sange de soare spalat cu Wash&Go, samponul cumaprat din benzinarie. Inca miroase a benzina. Nu te-am inteles desi te-am pipait ca o pagina alba, ca un orb ce isi canta sufletul pe foi. Aveam impresia ca totul se invarte intr-un fel de clepsidra. Atunci cand nisipul se termina o intorci si o iei de la capat, prin aceleasi tampenii. De data asta se pare ca nimeni nu a mai intors clepsidra si eu incepeam sa imi recapat viitorul pe care l-am pierdut in trecut, fragmentandu-l in mii de bucati de prezent.Am adormit  in tot vartejul ala. M-am trezit ametita de clipele sarate ale cafelei varsate pe pat. Un buna dimineata si o cafea varstata imi faceau dimineata o tampenie de care m-as fi grabit sa scap. M-am ridicat din pat si m-am dus la oglinda

"Dragule, a mai trecut un anotimp"

dream!

Inca alerg pe o sarma imaginara. Si alerg...ma impiedic, cad si vad cu rochia de matase imi place a sange. M-am lovit cu o piatra de suflet si acum imi curge a rochie de cires!M-a hipnotizat marul la umbra caruia am stat. Marele Domn Mar!Copac al iluziilor trecute- am vorbit cu el si inca isi mai amintea ticul lui, de care, probabil nu a scapat nici in ziua de azi.Merele nu mi-au inspirat niciodata incredere pentru ca erau ca nsite fii risipitori. Plecau in lume sa o cunoasca apoi reveneau acasa, unde cresteau si se faceau prea dulci si prea zemoase. Oribil de zemoase!Azi nu am scris despre el pentru ca nu am chef! azi am devenit o pasare cu aripi lungi crescute in interior.Cum pot sa zbor?!Simplu!Imi iau sarutul, divina respiratie a marii, frunzele ponosite ale marului si... un ultim regret! Azi am scris cu buzele!

Plecare

Pe vitraliul din sufletul tau, un sarpe boa se incolaceste si stocheaza sangele in vasul veninului sau. Ti-am luat cutitul din ochi si ti l-am infipt intre noapte si zi.Am vrut sa ramai in orizont ca o icoana arsa de amintiri.Paharul gol se reumple cu scrumul ochilor tau. Sangele ramas iti fac o aura gaurita de cuvinte precum "da" sau "nu". 

Te rog, acum ca plec, nu ma cauta.dar..daca totusi o sa o faci...de ce m-ai cauta?

Ploaie

*

Statea intinsa pe pat si nu vroia nici macar sa se uite la mine. Ma simteam abandonat. ma ridicasem de pe jos si luasem cutiuta muzica. Am deschis-o. Cantecul nu parea sa o linisteasca, parca era o alta fiinta.Aceleasi gesturi din mana in care avea tigara, aceasi privire ce aluneca pe tavanul alb, acelasi zambet care ar fi putut sa te omoare. Deseori imi spunea ca isi simte sufletul lungit pe moarte. O spunea razand si asta ma speria. Era ciudata. Special de ciudata. Nu indrazneam sa o intreb ce simte.

Inainte de a se termina totul, statea intinsa in pat ca intr-un sicriu de pian cu fragmente zgariate de vioara.Nu s-a sinchisit sa se uite la mine.Simteam cum ea reincepe sa fie un "eu" deformat de atata suferinta. Suferinta ei era ca asteptarea, ca ploaia ce lovea si ultimul atom, ultima particula smulsa din trupul meu.Atunci a fost prima data cand mi-a soptit cu o voce tulburata sa deschid cutiuta. Desigur, am facut ce a zis dar eram prea tanar ca sa cresc gol in ea, in imaginea ei pierduta si am intrebat-o de ce m-a rugat tocmai acum.Putea sa o faca de fiecare data. Mi-a raspuns, cu privirea nemiscata din tavan:

" Am sufletul prea greu de la ploaia asta.Simteam sa iti zic sa dai drumul la dracia aia de cutie si sa ascultam."

M-am ridicat, am deschis-o, am lasat-o si m-am asezat cuminte pe jos.Am lasat capul pe spate si decorul deveanea din ce in ce mai sinistru in care melodia cutiei se rotea in tandem cu ploaia.Brusc ea s-a ridicat si, fara  sa ma priveasca, mi-a luat mana si m-a ridicat de joc.

"Hai sa dansam.te rog..Nu spune nimic..doar ia-mi mana si danseaza."

Nu am apucat sa zic nimic.M-am ridicat si ne miscam in tacere. Dar imi era imposibil sa nu observ faptul ca avea ochii in lacrimi. Am tacut!Era un vals al groazei, in care miscarile gratioase facute cu tigara in mana imi ardeau constiinta ca va fi ultimul din viata noastra, viata in doi.

*

Imi amintesc scena asta mereu cand ploua.

Ayda-19 ani!

-Aydaaaa!!!
Parca o vad pe Mimo cum alearga si se impiedica. Ce copil prost!

*

Nici nu auzeam. Plecam undeva, intr-un loc unde sa imi pot aprinde tigara si sa fumez si sa uit de lume. Azi Ayda implineste 19 ani- poate ca acum e vremea sa plec si sa nu ma mai intorc aici.

*

-Ayda, tu nu auzi?
-Ce vrei?
-La multi ani!
Trageam din tigara aia mai ceva ca cerul cand isi alearga norii dupa apa!
-Ce vrei Mimo?
-Pai e ziua ta si ti-am adus cadoul  meu!
-Multumesc!Acum poti pleca!
-Ayda!De ce stai singura aici?Tacerea nu te loveste cu pietre?
-Mimo, copil prost! Lasa-ma sa ascult linistea marii.
-Mereu ma pui sa tac! Mereu!Nici bine nu ai 18 ani ca deja te crezi mai importanta!
M-am ridicat de langa Mimo. M-am intors si i-am zambit amar! Copil prost!I-as repeta asta intr-una pana s-ar gandi ca asa e si ca ar trebui sa faca ceva cu asta. Dar un copil de 5 ani nu poate mai mult.
-Ayda, de ce pleci?Iti ingropi tipatul mereu in nisip, si ma lasi aici singura.si incepuse sa planga.m-am dus la Mimo si am luat-o in brate. Era mai ceva ca o maimutica.se legase de mine ca intr-un cocon. Seva ii eram si cand se desprinsese avea mai multa gratie.
-Mimo, esti ca un fluture.
-Cum te simti la 18 ani?
-Draga mea Mimo, pai... sunt multe lucruri. Nu realizezi cum e la o varsta decat daca treci prin ea. i-am intors un zambet si a inteles ca nu mai trebuie sa ma bata la cap cu intrebarile. Si-a ridicat genunchii si se aseza cu capul pe ei.


Poate anul asta o sa incoltesc in lumina.Poate ca anul asta o sa plec in tandem cu vantul.

*

Anul asta imi promisese ca va purta o rochie ca o cochilie in abastrul reflectat al marii! Cerul e destul de mare si se putea ineca!La multi ani Ayda, oriunde ai fi!Eu..inca te iubesc.
am temrinat tigara si am asteptat inca o clipa sa adun sarea ochilor ei. Amintirea ochilor ei, dar s-au ascuns in mare.Cu drag, al tau C!

*

Azi fac 19 ani si ma reintorc de unde am plecat, pe malul marii unde ne-am intalnit cand aveam 17 ani. Azi sunt goala de cuvinte si goala de metafore prin care sa exprim ce simt Azi sunt doar eu cea plina de speranta ca va fi aici.Ultima tigara din pachet imi da fiori. Stiu ca nu va dura mult. Ne vom privi, ne vom zambi, vom incepe sa radem pentru ca e singura scapare de monotonie. Ajung la tarm si nu vad decat un pescarus pierdut. Ma simt abandonata brusc si mi-as fi dorit ca Mimo, copilul ala mic de pe strada sa vina aici, sa ma ia in brate si sa imi zica la multi ani.el nu e aici, marea parca nu ma mai vrea iar cerul e ascuns sub patura de nori.Azi fac 19 ani!

19 ani

Si ma simt goala de tine. Patul jeleste a frunze picate din tavan Lustra te saruta in umbra iar eu astept ca soarele sa isi plece capul asupra mea si sa facem dragoste.Poate asa voi renaste in lumina.
Poate o sa vi tu si o sa stai cum stateai odata. intins pe jos, cu tigara in intre  degete si cu privirea spre mine.Apoi te ridicai sa imi spui un la multi ani.

Azi ma simt ca la 19 ani! De azi am 19 ani!:)
La multi ani mie ^_^

Play.Stop.Pause

Pune-mi stop pe vene

 si lasa-mi surasul sa curga.

Da-mi pe repeat glasul sangelui 

ce alearga nebun de stele in cautarea mirosului tau de padure.

 Sterge-mi repede inapoi

 si alearga-ma pe repede inainte prin leaganul ratacit al serii.

 Pune pauza ca sa devin o piatra, 

pe care sa o arunci in mare.

 Apoi ma voi metamorfoza

 si voi deveni pamantul care deseanaza cerul.

 Ma vei scoate apoi ca  un pescar ce isi pandeste

pestele care il salveaza de la inecul cu apa amaruie.

Ma vei pune iar, apoi, doar ca sa imi asculti

glasul  de tablou dezacordat.

Vei ajunge pe o plaja goala si apoi..

vei alunga melodia ce ne lega.

Vei incepe sa plangi cu lacrimi de sare

si vei spune ca doar ti-a intrat nisip 

ce suna a mine in ochi. De fapt

eu ti-am intrat in fiinta si nu plec!

Te vei preface ca ai surzit de la cantec

si vei pleca. Vei lasa glasul sa alunece iar

si iar, apoi sa se metamorfozeze din nou

intr-un sunet pe care il vei amesteca

cu celelalte scoici!

Imi vei lasa doar:

play, stop, pause!

Infantil

Un noi rupt in tu si eu. Un "te iubesc" spus in vant!Un noi amagit de plecarea ta, cea care mi-a lasat sufletul cald rupt dintr-un nor de furtuna.Ai plecat pentru ca eu te-am trimis sa trezesti iarba din mare. Si ai plecat definitiv. Nici o urma de regret. 

Cam infantil!

Ayda- suflet de pian si chitara

Mi-am luat chitara si am uitat notele de pian!Domnea un cer intunecat in bagajele de pergamente patate de iarna, lasate imprastiate peste tot in toamna tarzie.Ultima data el mi-a zis ca notele se vor aduna intr-o patura si ca ma vor prinde. Nu m-au prins, desi cand am incercat sa cant am ramas rupta in fasii de puf. Stiu ca atunci incepusem sa plang cu lacrimi de sol si fa diez. Bemolul ramanea aproape neatins iar el canta la chitara pe care eu inca o am, pe care o ador pur si simplu.Poate sa se supere pianul dar imi iau chitara si plec. Ii las in grija camera in care fumam de obicei . Ii las perdelele care se abureau de la atatea cuvinte nerostite prin saruturile timpurii. Ii las cana de ceai, in care a mai ramas putin ceai de afine, dulce de amar si acru de sarat. Ii las pozele in care eram eu si el fericiti . Atat de fericiti incat pamantul era devorat de cer, iar vantul nu mai raspundea la apel. Ii las aparatul de fotografiat. Mai am unul si, in plus, pianul are nevoie de el sa imortalizeze clipele de gol in care isi canta propria-i moarte. Ii las cearceaful rupt de asteptarea lui. Ii las iubirea mea ca sa ramana pe veci in camera aia! Ii las ultima clipa de dragoste, lipita de frigider.

Daca vreodata se va intoarce, va vedea cate lcururi minunate s-au intamplat in cei 12 pereti!Va striga "Ayda" si un pian mort va canta intreaga partitura a plecarii mele!

Marin Preda

"Între viitorul şi trecutul meu e un joc... Mă simt liniştit şi împăcat, dar îmi dau seama că viaţa mea înseamnă chiar acest joc între trecut şi viitor, care e anormal la vârsta mea... Nu vreau eu să mă gândesc la viitor, dar atunci apare în mine, Pretimpuriul, trecutul, ca un mare semn de întrebare, pe care eu mă prefac că nu-l văd."

Marin Preda- "Marele singuratic"

Ayda- alta haina...

Cuvintele imi zboara dincolo de noi. Am ajuns sa imi caut lacrimile in pietrele prabusite din cer. L-am rugat sa nu ma lase singura pentru ca nu ma descurc cu atatea departari de sine- cu atatea rani ale gandului!
M-am ratacit intr-un loc in care veneam de obicei sa vedem transporturile heruvimice.De obicei duceau mortii calzi in locurile libere ale iadului- un fel de crematoriu al lumii. Am vrut sa fiu in rai de cele mai multe ori.
Am un mers ciudat. Uneori il botezam si ii ziceam : "stangaciul mers al pasarilor". Sunt gratioasa mai ceva ca o lebada prinda in plasa pescarului de vise.Sunt stangace si imi place sa nasc iluzii pe care apoi le abandonez intr-o ghena inculta, alaturi de un ac cusut cu rosu de mac- semn de  ramas bun!
Inca de cand eram mica, lumea imi spunea ca o sa devin cineva. Si am devenit cineva-ul lui, intr-o noapte inghetata de februarie. 21 mai exact. Incepeam sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt si ca la un moment dat nu voi mai fi! Dar cand a venit el, acea amintire s-a sters in umbra.Seman cu mama la aspect. Am parul negru ca ultimul scrum de tigara cazut pe gresie.Buzele sangerii.multi ar fi dat orice sa le sarute, dar numai el a avut ocazia sa le cunoasca povestea, sa le iubeasca, sa le faca sa se muste de atata sare ce curgea in camera noastra. Sunt mai slaba ca un caine vagabond- asta pentru ca ma consum mult in interior si nu pe exterior. De cand a plecat numai pot sa ma hranesc cu umbre si in locul lor prefer aerul!Ah..si o tigara . Poate si o cana de ceai.ma imbrac de cand ma stiu in culori arse de stele si lasate sa se usuce in lumina intunericului. Voi fi mereu un calator asa cum imi este predestinat iar acum scriu pe orice petic de frunze. Parca traiesc intr-un telivizor scaldat in culori de monocrom.
Acum cerul isi cauta pamantul. Acum eu il caut pe el, intr-o mare de albastru ascunsa in negrul tarmului.


Ayda

Ayda

Eu..sunt doar un alt eu. Un eu gol care fumeaza orice fel de tigari, care bea cafea doar noaptea, care danseaza in mijlocul pustietatii, care plange cand toata lumea rade. Eu sunt eu si atat. Tatal meu a murit cand aveam 7 ani iar mama sta cu nebunii pentru ca acolo e singurul colt de rai pentru ea. Eu sunt doar o fata de 19 ani care viseaza cu zapada la un loc. Viseaza la pamantul  liber, la cerul ascuns de ploi.
Eu sunt cea care a alergat dupa un el intr-o ploaie de vara dar nu s-a intors inapoi. Tot eu sunt cea care a plans cu lacrimi de suflete cand a pierdut ultima cheie a sufletului acelui om nesuferit de placut pe care l-am iubit. In momentul ala, acel eu te ura mai mult si te iubesc si mai mult.
Eu sunt cea care de obicei adoarme pe o perna plina de puf, intr-un cearceaf scufundat in iluzii si dezamagiri.
Sunt acel eu care bea ceai din aceasi cana, care de obicei este lasata sa adoarma langa scrumiera. Le spal odata pe saptamana, atunci cand imi resetez inima.
Pe acest eu uitat de lume il cheama Ayda.
Ma cheama Ayda. ..

Pleaca

Pleci,
si spui ca nu o sa mai vi!
Spui ca o sa ma arunci in mare,
ca o sa lasi timpul
sa treaca peste tine
ca un gand ce ramane mut.
Ma arunc in sarea clipelor
si te implor sa stai!
Dar tu faci un pas
te intorci si taci.
tacere dureroasa...
Mai faci un pas si pleci...


De ce nu mai stai?
Am inghetat timpul
!Lasa-ma sa plec!

e ars!

Desi azi am plecat de acasa si ti-am lasat cheia prinsa in cuierul in care de obicei ne prindeam sufletele, m-am uitat in urma si am zarit cearceaful racit de ceaiul varsat. Stiu ca nu ai nevoie de chei. Tu ai vorbe si altceva nu iti mai trebuie. Eu am doar bucati rupte dintr-o oglinda si trebuie sa deschid iar si iar aceleasi usi.
Am zis ca nu iti voi lasa nici o urma din praful zambetului meu. Daca iti las, vei deveni drogat de noptile pierdute in camera aia albastra si vei sterge umbrele noptii de pe tavan cu lumina veiozei.

Apropo..schimba becul.S-a ars!

Dor

E dimineata iar.Poate ca azi e ziua in care voi muri si voi lasa totul mostenire patului.El poate sa mestece genele, sa imi asculte inimile taiate in patru si unite intr-o singura bataie, sa imi ciobeasca buzele fara sa simt durere, ci doar pasiune pentru el.Cand alergam spre nevazut calcam pe petice de sange ..sangele meu nu se varsa in mare, se varsa in camera mea abstracta, lasata goala in urma sarutului rece, in patul anotimpului tau.

Momentan stau la capatul minutului si astept sa ninga. Afara e alunecus iar eu alunec in aerul ars de gheata.

Ti-e dor de mine?Patul s-a saturat de mirosul sangelui meu...!
.

daca as muri...

-Daca as muri ce ai face?
-M-as pierde prin cer cautandu-te. As mirosi fiecare petala de nor sa te am. As face fotografii peste fotografii ploii, incercand sa capturez un strop si sa-l intreb de tine. Ploaia e mereu egoista si nu imi va spune...ploaia e mai egoista ca pamantul.... Tu esti mai egoista ca marea.
-Pai tot ce pot face e sa plec atata de departe incat sa crezi ca am murit si apoi sa ma cauti in fiecare firmitura de soare, in fiecare pas de vant. Cauta-ma si atunci ma vei lasa sa plec!

Mai lasa-ma sa stau aici in respiratia sarata a marii, sa simt ca iubesc cerul si ca insel pamantul.Mai vreau doar o clipa sa imi ascund gandul de a pleca si de a te lasa norilor prada!

Te las...

soare...

Blesteme de gheata cad in sufletul meu. Azi te-am gasit cu alta umbra in singuratatea zilei de 8 februarie. Imi pare rau, sau poate imi pare bine.Azi imi ploua a soare!

7 februarie

7 februarie, 2012

Zi cumplita de iarna, in care zapada s-a topit in fulgi. Cerul se imprastia in fumul tigarii mele. Mereu ultima. Sarutul ploii abia atinge pamantul dar talpa tenisilor mei atinge rana zapezii. Ma plimb absurd cu un cantec orb in cap, sunandu-mi a moarte.Noaptea se aproapie iar zapada adoarme. Asezata pe o bucata de stalp, privesc marea, eterna pata de culoare care nu se duce cu niciun detergent- murdarie curata a sufletului incins de singuratate. Sentiment pur. E o alta zi in care vreau sa accentuez cuvantul 'azi' ca si cand ar fi al meu. Il impart cu totii daca e nevoie dar stiu ca nimeni nu isi doreste o zi de azi rupta dintr-un peisaj modern, horror. Taci si asculta galagia orasului pustiit de vreme.
Taci si asculta-ti sufletul inghetat, in camera obscura a orasului!Taci si saruta marea!

azi

Curge patul in ceata clipelor petrecute cu tine. Patul iti stie atingerea iar perna adoarme cu gandul la sarutul tau.Azi nu ma misc din pat. Nici macar nu imi aprind vreo tigara pentru ca oricum s-ar raspandi prin gaura cheii de la usa sparta a dormitorului; usa de la intrare e blocata de fum si de jale cu cheia.
Sunt obsedata de azi si las ca ieri sa ramana o secunda in maine.Ieri a fost mai bine ca azi, ca aseara si ca restul zilelor.Te regret.Si azi vreau sa stau in pat sa contemplez luna veiozei...

taxi?

-Buna ziua! As dori si eu un taxi pe strada Luminii bloc R 13, daca se poate.
-Da! In 10 minute.

Afara ninge a lacrimi de gheata. Totul e pustiu pentru ca lumea nu se sinchiseste sa iasa afara pe vremea asta. Poate doar la magazinul din bloc.Inghet .Primesc un beep si stiu ca trebuie sa vina taxiul insa mai trec vreo 10 minute si apare.Ma urc intr-un taxi  in care un om, trecut de 40 de ani si cam sictirit ma intreaba unde ma duce
-Pai, daca se poate, la iesire din oras.
-Se poate, zise pe un ton sictirit,si incepuse sa se miste bezmetic in cautarea unui servetel.
Nu m-am uitat cu atentie la el. M-am uitat doar la geamul care era putin ciobit si cam murdar./
-Ce vreme. Macar daca ploua si apoi iesea soarele.Dar nu!
Nu il ascultam pentru ca priveam pe geam cum tacerea ma loveste cu secunde si minute scaldate in amintirea ta.Strigatul meu nu il aude. Nu aude cum incerc sa evadez din masina aia in care ma simt sechestrata. Imi regret decizia de ultim moment.Anotimp in care sarutul e imaginea nudului, in care eu te-am pierdut.
-Asa e la noi in tara. Ploua, ninge. Niciodata cum trebuie sa fie.Privirea lui era fixata pe haina mea de bumbac. E cam frig afara pentru cum te-ai inbracat.
-Da..nu dureaza mult si ma intorc acasa deci nu trebuie sa indur frigul prea mult. Am incercat sa schitez un zambet dar tentativa a esuat.
Tipul care conduce incearca si el sa zambeasca insa plictiseala i se citeste pe chip Probabil azi sunt al 1000-lea client si s-a saturat sa priveasca lumea cu un  zambet tamp pe fata.am ajuns.
- 7 lei.
- Nu am marunt. Am doar 10 lei. Vi-i las asa.
-Multumesc.
Cobor si incep sa merg, apoi alerg, apoi plang si ajung de unde am plecat: Pamant! Mi-a fost dor de tine.

Dunhill

Crezi ca daca sunt femeie...nu pot fi rea?

A fost o zi ploioasa, in care cerul s-a suparat pe soare si l-a acoperit cu panza, cam rupta!Am iesit afara sa imi iau un pachet de tigari. La dracu! Nu aveau tigarile mele.Dunhill negru. Urc inapoi in camera mea goala din acel apartament pe care trebuie sa il renovez- colitor rupt din iad, in care orice colt de lumina e acoperit cu ceata fumului de tigara.Incerc sa evit pe cat posibil vecinii care imi urla in cap de fiecare data cand nu fac ce le convine sau cand dau muzica la maxim. O data au venit si politistii doar pentru simplu fapt ca aveam muzica la maxim- "a man`s world". Pe scara blocului, tanti Flori de la etajul 2 s-a gandit sa ma certe ca nu am platit intretinerea. O sa o platesc atunci cand am bani. Momentan incerc sa supravietuiesc. Ajung in apartamentul meu unde incepe linistea si se sfarseste galagia infernala a raiului.Ma schimb de blugii care sunt mai rau decat niste serpi incolaciti pe mine si ma imbrac cu un maiou gasit pe jos. Nu pare murdar!Dau drumul la muzica si parca intru intr-un fel de transa, cea in care incep sa iti vorbesc despre pasari, despre vasele lihnite de foame si secetoase, despre patul care zace murdar de atatea vise distruse. Imi iau tigarile si incep sa cant odata cu melodia. De cand ai plecat am inceput sa urasc cerul. De ce mi te-a luat?

Imi lipsesti!

Strain

De ce albastrul care se scurge in vara trecuta cauta alinare in stele?

Pentru ca asa isi va gasi lacrimile de rosu ce se ascund in flori...

De ce pescarusul infioara nemurirea marii atunci cand cara lacrimi pe aripi?

Pentru ca marea cere sa alunge tristetea ceasului ancorei care raneste mantia cerului...

De ce clipa neincrederii dintre piatra si soarea disparut in nemurire?

Pentru ca esenta dintre piatra si soare.. e doar pamantul...un zgomot crucificat in raze

De ce ninsoarea de umbre se opreste la un plop ce se imbata cu toate?

Pentru ca plopul absoarbe orice urma de umbra rapita de crengile iluziei si dusa in ocanul de speranta..

Dar.. de ce tu?

Pentru ca....nu mai exista speranta pentru mine iar tu ai devenit un alt strain rupt din sufletul meu!

Straine, unde esti?

Mesaj

Azi a nins mai rau ca ieri. Nu ma uitam pe geam pentru ca oricum te vad oriunde, in orice colt al ninsori, in orice fulg de lumina.Orele...au fost ca niste gauri negre in spatiul inchis din camera.M-am simtit mai singura ca niciodata, abandonata intr-un camp necunoscut unde totul era asa cum visasem.Telefonul zacea pe banca rupta si nu parea ca ar avea de gand sa sune. Apoi intr-un moment de impulsivitate l-am luat si am inceput sa tastez cuvinte fara rost, cuvinte pe care le sti de cand m-ai cunoscut. Ti-am trimis un mesaj absurd din care nu ai inteles nimic. Mi-ai raspuns cu un "Adica"... Oricum te-am pierdut si acum e doar o batalie prin care incerc sa te aduc inapoi. E clar: batalia asta o duc doar eu  impotriva tuturor si e doar o alta infrangere si sunt constienta.Uneori ma gandesc daca iti este bine.. daca te gandesti din cand in cand la mine, daca, pur si simplu, iti e dor de mine. Si uneori constat ca nu!

Durere

Doare....doare asa de tare incat cerul isi pune norii sa viseze la ziua de maine...doare cu lacrimi de albastru...

mesaj trist

Ultima convorbire m-a facut sa realizez ca te iubesc. Atunci cand ai renuntat la mine am crezut ca mai exista speranta ca intr-o zi vei redeveni cel mai bun prieten al meu dar si cel pe care il iubesc. Aseara tu m-ai distrus complet, sfaramandu-mi ultima bucata de suflet ramasa , o piesa indoita si ea dintr-un puzzle. Aseara mi-ai spus ca nu mai putem fi nici macar amici.Dragule, iti va fi mai bine asa? Sper ca da! Mie, insa nu imi e bine!Nu imi e bine pentru ca mi-ai luat cel mai bun prieten, cel care ma asculta, la bine si la rau. Ma mandream cu faptul ca am un prieten la  distanta, care ma incuraja si ma facea sa rad. Aseara m-ai facut sa plang pentru a 3-a oara. Doare rau de tot ce ai facut! Crezi ca merit ceva mai bun decat tine? Te inseli atat de mult..Dragule, te iubesc si asta nu se va schimba prea curand...cred ca niciodata.
Vor trece luni poate si ani si nu o sa  vorbim dar la un moment dat iti vei aduce aminte de mine si atunci poate ca vei vrea sa vorbesti cu mine...si atunci, sa stii ca voi fi aici!Mereu voi fi aici pentru tine!
Aseara ma intrebam daca o sa ma suni de ziua mea. Am inceput februarie cum nu se putea mai rau... O sa urmeze 21 februarie. Atunci, poate imi vei lipsi cel mai mult!

Eu inca te iubesc!Cu multa dragoste, mereu a ta Alexandra!