"Nu pot sa dorm, iar stelele stralucesc prea tare in umbra ta!"
Atat am apucat sa-i spun in acea noapte.Apoi a urmat o noapte trista de liniste in care ea statea cu tricoul alb gaurit de atatea vise, cu picioarele dezgolite, cu parul ciufulit.Doamne , si ce buze avea!Privea pe geam dar se vedea ca de fapt gandul ei era in alta parte. Ultima oara cand am incercat sa aflu ce gandea mi-a zis ca are nevoie de liniste iar aici nu o poate avea si s-a imbracat si a plecat. Imi placea cand statea acolo neclintita si acum, stiind cum a fost data trecuta am preferat sa tac precum un caine pedepsit, care nu schelalaie , care nu plange, care nu cerseste mila. Mi-am invatat lectia!
Tricoul alb era imprimat cu o fata ce isi tinea mainile in fata. Nu era masura ei dar eram sigur ca ii vine perfect. Cu un umar gol , pe care i se vedea urma sarutului meu infantil, se odihnea breteaua sutienului negru, usor dantelat cu panza de paianjen adunat din lacrimi. A plans mult aici, dar cred ca a fost cu adevarat fericita! Amintirile nu mor. Ele secatuiesc intr-un sertar aruncat, intr-o odaie goala, pustie de atatea idealuri smulse din radacina ca sa nu mai creasca altele. Speranta moare prima iar ce ramane in urma ei e doar praf!
Ultimul sarut al ei din acea noapte a fost acrisor cu fire de amar scurse in vene.Buzele ei dulci erau date cu rosu carmin. Acel rosu puternic a sters orice urma de zambet pe chipul ei palid, cu tenul de portelan. Era o papusa in globul camerei mele! Si nici macar nu ningea. Globul era stricat datorita mie! Pervazul acoperit cu paturi era alinat de atingerea pielii ei. Incercam sa inteleg licarirea ochilor ei verzi. Un verde atat de limpede!Intr-un moment de nebunie am apucat sa scot un sunet. Nu l-a auzit iar eu am tacut in continuare din gura.Inca ii simteam sarutul.
"E ca un sarut al mortii dar poate mai rece!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu