Inca alerg pe o sarma imaginara. Si alerg...ma impiedic, cad si vad cu rochia de matase imi place a sange. M-am lovit cu o piatra de suflet si acum imi curge a rochie de cires!M-a hipnotizat marul la umbra caruia am stat. Marele Domn Mar!Copac al iluziilor trecute- am vorbit cu el si inca isi mai amintea ticul lui, de care, probabil nu a scapat nici in ziua de azi.Merele nu mi-au inspirat niciodata incredere pentru ca erau ca nsite fii risipitori. Plecau in lume sa o cunoasca apoi reveneau acasa, unde cresteau si se faceau prea dulci si prea zemoase. Oribil de zemoase!Azi nu am scris despre el pentru ca nu am chef! azi am devenit o pasare cu aripi lungi crescute in interior.Cum pot sa zbor?!Simplu!Imi iau sarutul, divina respiratie a marii, frunzele ponosite ale marului si... un ultim regret! Azi am scris cu buzele!
Inseamna ca ai buze delicoase de scri asa frumos.
RăspundețiȘtergereMie imi plac merele,sunt atat de vinovate in istorie... si totusi atat de importante,cu ele incepe adevarata istorie...