seara

Imi citeai etichete rupte pe sticlele de Coca-cola care erau aruncate in parc. Imi citeai zambetul si stelele. Cerul se numara in ochii tai drogati de lumina si de fumul ascuns in umbra ta! Te-ai asezat cu capul pe genunchii mei si ti-ai aprins o tigara. Mi-ai dat-o ca si cand ar fi cadoul tau destinat mie pentru simplul fapt ca stau si te ascult aberand. Aberatia de cuvinte moarte imi stralucea in paradoxul bancii scaldata in raze de tigara. Ti-ai rupt maioul in mii se franjuri si ai inceput sa razi. Am ras. M-am oprit si mi-am pus capul pe sanii tai, ascultandu-ti inima galopand in nesfarsitul drum al drogului tau! In cele din urma ti-am luat tigara si am inceput sa fumez. Ochii tai imi repezeau zambetul spre un nesfarsit glas al tacerii. Ai inceput sa canti. Vocea ta parea ragusita ca intr-o sticla!M-ai intrebat daca iti place iar eu ti-am raspuns ca da! Asteptam sa obosesti ca sa adormi pe genunchii mei ca atunci cand erai mica iar eu, ca un frate mai mare pe care nu l-ai avut niciodata, sa te tin in brate si sa te privesc, asa drogat cum eram. Imi sarutai obrazul cum nimeni nu mai facea dar te-am orpit pentur ca in seara aia iti simteam limba mai ceva  ca un cuvant de sabie. Imi strapungeai orice durere de vis si orice alunecare spre eternitate. Ma opreai si nu vroiam lucrul asta. Te opream si imi dadeai mana sa te cuprind si apoi sa ma ridic si sa te iau in brate. Cuvintele isi pierdusea de mult sensul iar acum tot ce cautam era linistea... dar nu orice liniste...ci cea de dinaintea furtunii. Imi spuneai ca ai de gand sa mai bei un pahar de vin si daca te trezesti la spital nu iti pasa pentru ca ai ceea ce ti-ai dorit intotdeauna: eu, cer, stele, luna, tu, banca, parc, drog! EU! Imi venea sa plang si ca intr-o eroare de tristete te-am sarutat prelung. Te-am lasat pe banca si am plecat. Cat de banal!

Cat de amara a  fost acea plecare, Eliza?
Cat de nenorocit am fost, Eliza?
M-ai regretat, Eliza?


Eliza, Eliza ai fost comarul meu iubit!