Cand aveam 16 ani, totul s-a naruit. Farama cu farama, zambet cu zambet si frunza cu frunza, totul a disparut!Mama a inebunit odata cu vestea .Scriam despre acel anotimp plin de iubire si plin de fericire la trecut acum. Un suras era acum o mana cereasca, un zambet era cat un an de ploi triste cazute in pamantul gol. Cand m-am hotarat sa plec si sa imi continui viata, mama s-a sinucis. Si asa am ramas un alt om, cazut in pacatul de a-si petrece singuratatea in oceanul de oameni, langa o cale ferata, intr-o gara veche in care trenurile nu mai opreau dar placutele pe care era scris programul trenurilor inca era afisat. Erau automate, la fel ca miscarile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu