:|

Si saruta al naibii de bine...

In parcul cimitirului am lasat ultimii trandafiri. Mda, cimitirul era locul in care ne intalneam mai mereu. Eu veneam la mormantul unui fost colonel. Privirea lui imi inspira un fel de melancolie amestecata cu ura si, totodata, cu iubire si pasiune. Il iubeam pentru ca era un mort care imi suporta zilele negre si zilele bune, momentele in care ma simteam singura si cele in care erau pline de el, un anume el, schimbat mereu, pentru ca acestui colonel nu ii placea obisnuinta.El venea la mormantul fratelui lui. Se aruncase de la un etaj cand a aflat ca parintii lui divorteaza.Nu l-am compatimit nicio clipa. Oamenii vin si oamenii pleaca iar noi vom ramane niste farame in calea lor.
Intr-o noapte tarzie de mai ma plimbam intr-o secunda sfarsita . Ajunsesem in acel cimitir unde , fara sa vreau, m-am asezat pe o banca. In fata bancii era un morman de flori. In seara aia, totul s-a dus. A fost  ca un fel de majordom al sufletului meu, l-a calauzit . Ii explicam cum m-am pierdut apoi m-am regasit prin cautarea cerului, care avea culoarea ochilor meu. I-am povestit cum un ultim prost mi-a trantit usa si, inainte de asta, a tipat la mine cum ca nu as fi in stare sa sterg o lacrima de pe fata lui.I-am zis ca un zambet e mai greu de adus si sa -si aduca aminte ca l-am facut sa rada atunci cand il murdaream cu rujul meu rosu ca un camp de maci sangerii.I-am zis colonelului ca sunt obsedata de stele, cer, luna si, ca nu il vazusem de doua saptamani si ca am renuntat sa il mai sun ca sa vada ca nu imi pasa. Vroiam sa imi ghiceasca urma palmii mele, sa imi simta pasul taras, sa imi arunce privirile acelea cand ma impiedic pentru ca sunt o impiedicata notorie, sa imi spuna privindu-ma in ochi ca de fapt nu ma iubeste. Nu are timp!am pus o data cerul sa te caute si sa imi cumepre de la magazinul de la benzinarie o ciocolata cu gust a el si o cafea cu mirosul lui si sa imi inchirieze un film cu noi doi de cand eram fericiti. Doi oameni din plastic amestecandu-se intr-o lume plina de dezastre.nu mi-a trebuit decat un zambet sa cobor in iadul fericitii si un ocean de lacrimi sa cobor in sufletul lui si cu toate astea... intr-o noapte de mai s-a sfarsit.
Din acea seara, un alt el ma privea si ma asculta in umbra ca un copil ce isi asculta mama in timp ce ii spune povestea de " noapte buna".Dupa doua saptamani, imi lasa cate un trandafir pe banca si imi placea. Era ca si cum presara cu soare de trandafiri fiecare drum se banca, doar ca sa il recunosc de departe. Prima intalnire cu ochii lui verzi a fost sub fumul colonelului, de la tigarile galbene ce atarnau pe jos, pentru ca atunci m-a sarutat.

Si saruta al naibii de bine...