Inecata de o mie de ori in acelasi pat, cu o aceasi fata ascunsa in perna deja facuta plata de la atata dormit pe ea, ma privea si ma pierdea in lacrimile ei. Cate lacrimi o fi varsat pentru mine? Cate ceruri o fi rugat ca sa ma ierte si sa revin la ea? Tin minte, dar si tinutul asta e cu mici scapari de negura, cum am incercat de atatea ori sa ii spun doua cuvinte care ratacea prin mintea mea de cand am vazut-o. Imperfectiunile ei se scaldau intr-o patura perfecta ce se mira ori de cate ori taceam in fata ei. Taceam si in gand imi repetam acele doua cuvinte, lua-le-ar dracu de cuvinte.Am crezut ce citeam in milioanele de semne pe care mi le dadea, fara sa clipeasca.Desi intr-o zi ea mi le-a spus, eu am ramas mut din nou. Apoi m-am intors si am continuat sa merg.
Azi, ti-am scris "te iubesc" pe o petala de floare "nu-ma-uita" desi m-ai uitat.
Nu am vrut sa o ranesc, dar placerea mea sadica de a o lasa ingandurata si trista prima. te-am iubit, te iubesc dar nu te voi mai iubi mult timp de acum inainte. Acum.. recunosc! Atunci....nu!
Nu ti-am zis niciun cuvant dulce, nici amar. Potrivit de acrisor, poate! Dar stiam ca daca iti voi spune, vei vrea sa fugi departe. Si asa s-a si intamplat.In noaptea aia, doar luna nu era ascunsa. Eram in mijlocul strazii, pustie la ora aia.Lumea normala dormea, in timp ce noi alergam sarutand asfaltul si sfasiind noaptea cu imbratisarile din mijlocul soselei. Mirosul imi ardea inima si imi facea ca sufletul sa se strige in mii de bucatele.Stiu doar ca te-ai oprit, mi-ai zambit si ai inchis ochii. M-am apropiat si ti-am spus acele cuvinte. Blestemate cuvinte!Una cu noaptea te-ai facut si eu am ramas singur in ziua de intuneric. Dulce intuneric!
Totusi, a trecut ceva timp de atunci si nu stiu cat iti mai aduci aminte de mine, insa in fiecare zi ti-am scris pe colturile servetelelor un " te iubesc". Azi, ca prin minune, mi-am adus aminte de sarutul tau de fildes, ce aducea a miere de ambrozie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu