Icar cazut X

-         Vrei să mori? Mă întreba adesea, jucându-se în părul meu şi căutând nimicul in ochii
mei.

-         Te iubesc!

-         Şi eu! De ce vrei să mori?

-         Vreau să simt gustul sărat al lumii!

-         Poftim sare! Dar rămâi aici! E cald, e bine! Şi…şi dacă mă iubeşti , vei rămâne aici
cu mine! Nu înțelegi!

-         M-am hotărât ca  în seara asta sa dorm pe
tavan. Vreau să ascult glasul cerului în seara asta! Durerea surdă o să ardă în tăcerea scrumului ce a căzut odată cu mine.

-         Bine!

Prima ceartă! Credeam că  va fi ultima. Acum, pe câmpul de maci roşii ca sângele demonilor, mă apropii de gândul cerului meu! Îngerii au sânge albastru! Acum îţi spun:  „pa, pa, îngerule crud! Sărutul acru va rămâne numai al tău, ca semn de rămas bun! Priveşte în sus, spre pământul
meu.  Cu ochii vei aduce sarea şi marea pe pământ!”

*

Striveşte-mi amarul sau poate sărutul

Sau cântă-mi asfinţitul de lumânare.

Găseşte-mi petala amară şi îndulceşte-mi-o

Cu sare.

Alungă-mi disperarea şi nu mă mai lăsa

Sa fiu un veşnic client al stelelor.

Ia-mă acasă, unde e interzis;

Fă-mă să fiu un pescăruş, să

mă hrănesc cu mirosuri desenate pe tapeţi

de apă.

Aş vrea să fiu un ceas. Să opresc timpul

Atunci cănd nu duceam lipsă de zâmbete…

-         Cât e ceasul?

-         Nu ştiu!

-         Dă-mi o ţigară! Mă simt pierdută!

-         E şapte!

-         Aş fi vrut să fie nouă!

-         De ce?

-         M-am săturat de gol! La nouă se reumple paharul cu apă şi pământ. Îmi dai ţigara?

De atunci nu am mai fost nişte actori. Zărind lumini de ape, adormeam adesea îmbrăţişaţi. Amprente  moarte, lăsate în pat, se destrămau acum şi îşi făceau de cap în patul sacrificiului nostru. Dimineţile în care eram
obosiţi, mă trezeam iar tu dormeai în continuare, însă eu nu te-am părăsit, aşa cum ai făcut-o tu! De când ai plecat îmi târăsc scheletul îngerului meu, prăfuindu-mi trupul meu gol de atâtea silabe epuizate, trântite
în coşul de picnic! Picnic cu nimic, având o pătura de iarbă şi jucându-ne un teatru absurd în care eu şi tu suntem doua păpuşi uitate în vitrină. S-a spart vitrina şi tu ai plecat. Eu am rămas sa culeg cioburile şi să le pun iar cap la cap. ultima dată te-am aşteptat şi te-am rugat să fii tu ninsoarea mea, poate aşa voi reuşi să îţi sărut amurgul. Te-am rugat să mă laşi în lumea mea, cu îngerii mei alcoolici. Ştii prea bine ca ei nu beau nici lacrimi, nici sânge, nici iubire; ci sec!

Ultima oară mi-ai zis Eliza. Căutai un pseudonim tăcut, un gest mut pentru a mă chema în adierea nebunilor din noi. Ţin minte, şi acum râd ironic, cum tu îmi şopteai că am cunoscut infinitul şi că oricâte vise ai
avea ţi s-au ascuns .

„ De ce?”

„ Pentru că am acum, pe pielea mea, pictate lacrimile , visurile, idealurile tale..”