– Dormi?
Nu am răspuns. Şi Şi-a luat haina de piele, lăsată în cuier de o seară înainte şi a plecat. Nu am apucat să îi sărut ecoul ca semn de rămas bun! Știam că oricâte vise am construi tot se vor dărâma. Nu ceream multă durere, doar un suflet pe care să îmi așez capul atunci când visez. Farfuria era plină de nimicuri, dar cu miros de ceaţa- a umed! Cafeaua nu mai era arsă
ci crudă, de la atâta frig! Oglinda din baie nu mai era zâmbitoare, era surdo-mută de la atâtea țipete ale mele! Deja ruginisem, deși nu trecuseră decât 5 minute! Totul era alb pentru mine. Negrul rămăsese acolo pe cer ca o pată de sânge, căzută sau ruptă din pământ!
Stăteam nemișcată şi acoperită cu cearceaful fumului gol, de data asta! Am început să râd. Un râs de nebună cu câteva lacrimi pe obraz. Am auzit cheia rupându-se in ială. M-am ridicat si am șoptit „Buna dimineaţa! Te urăsc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu