Au rămas buzele mele pe ceașca de cafea. Buze roșii lipsite de cicatrici, însă cu multe riduri. De când ai plecat nu am mai băut cafea, ci doar zațul , praful ultimei dimineți.
- Încă o cafea, păpuşa?
- Nu mai am bani.. şi nici timp!
- Iubita, aici vi mereu .. e din partea casei!
Sorbeam iar cafeaua şi parcă orbeam la gândul că într-o dimineață m-ai părăsit, lăsându-mă dormind în cearceaful zidit de raze! Oricum cerul devenea gri, iar drumul pe care îl apucasem nu mai era de mult același, de când eram mică. Drum peticit cu mucuri de țigară, cu sticle sparte de vin şi coniac ce au speriatstelele! Eu nu m-am speriat. Am băut cafeaua cu silă şi am plecat!
- Ţi-ai lăsat valiza aici!
- Nu îmi trebuie! Am nevoie să fiu doar eu : goală , fără haine, fără cuvinte…! Cu un zâmbet tâmp afișat pe chip , îmi venea sa urlu. Încercarea de a supraviețui prin zâmbete a dat greș.
- Dar…
- Mulțumesc!
- Dar…
Dar am plecat. Am lăsat diminețile, serile, închise în valiză! Soarele nu o să mai răsară pentru mine. El doar va apune definitiv! Am lăsat calvarul vieții mele acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu