O priveam cum sta nemiscata pe banca de lemn rupta din curtea campusului. Ma durea tacerea ei, fire galagioasa de fel,ea fiind sufletul pauzelor.O simteam rece in toamna calda ce adia usor peste parul ei.Era o copila calda de obicei, cu blugii putin largi ce iti lasau impresia ca e mai plinuta de fel, cu parul ei de castana, ciufulit parca trecusera un uragan, cu tenesii ei gri calcati de atatea ganduri prostute...era doar naiva.Ma uitam la ea cum... parca era parte din mine. Veselia ei exploda intr-un petic de cer ce plutea spre mine. Mi se parea mie ca soarele nu mai arde asa de tare si zambeam! Ma cunosteam destul de bine inainte de EA. Imi cunosteam tabieturile, imi stiam lacrimile, zambetele, casa, drumul spre casa.Dar... de atunci tot ce am stiut a fost EA, sau mai bine zis drumul spre EA. Nu o cunosteam dar o simteam.Parca stiam ca nu ii place sa fie sarutata dar stiam ca ii e frica de intuneric. Se ferea haios de umbra si sarea de colo-colo. Nu imi puteam imagina ce avea fiinta asta atat de magnifica. Pauza aceea a parut infinita ca un clipit de ochi.Imi stiam ego-ul ca-n palma si totusi o simpla privire si ego-ul meu a disparut...s-a pierdut in umbra ei, in zambetul ei, in fiinta ei. Noaptea aceea nu am putut dormi. Ma pierdeam in detaliile ce o inconjurau si mi-am adus aminte ca a vobit cu mine. Teona mi s-a recomandat.Tin minte ca ma uitam cu coada ochiului la ea de teama sa nu creada ca ma holbez ca un needucat.Am cautat-o pe un site de socializare desi, sincer nu mai stiam bine ce imi zisese ea, dar, intr-un final, am gasit-o si seara aia a fost un vis ca un vin bun fiert, cu mere si scortisoara. Nu ca as fii ahtiat dupa bautura dar stiam gustul pur al unei clipe de fericire!
E lunga povestea mea...Eu- omul radical, realist, rece,student la drept- indragostit de o studenta de la istorie, nebuna de legat. Asa s-ar rezuma pana acum dar daca s-ar fi sfarsit acolo poate ca ar fi fost mai bine.Stiti...lumea mi-a fost data peste cap.Sarutul ei avea gustul alte lumi iar mie imi placea sa stau singur in lumea aia imensa si sa o ascult aberand ore intregi. Aberatia ei era muzica dulce non-sens! Desi imi spusese ca nu ii place sa fie atinsa, sarutata sau lasata singura in intuneric, eu o inveleam cu durerea ei. Imi povestea ore intregi despre ea, despre familia ei si cand i se facea foame alerga din camera in camera si ma striga. Cand am adus-o acasa la mine prima data mi s-a asezat pe canapea in sufragerie. O simteam ca si cand vroia sa spuna ca a ajuns acasa dar nu a avut curaj, cred, sa spuna.Acum lumea mea avea un centru al dracului de ciudat dar al naibii de frumos.Superstitioasa din fire, nu alerga decat pe canalizarile cu 4 gauri," cele cu 6 gauri aduc ghinion". Cand pleca parca se rupea ceva din mine si mereu o priveam trist cum se urca in autobuz si raman singur in cei 4 pereti ai mei.Mereu pleca cu o parte din mine pana cand...pana cand a plecat de tot, cu firmiturile ramase din sufletul meu.
Acum sunt doar amintiri care chiar dor. Atat pot azi. Maine va fii mai mult promit!
E lunga povestea mea...Eu- omul radical, realist, rece,student la drept- indragostit de o studenta de la istorie, nebuna de legat. Asa s-ar rezuma pana acum dar daca s-ar fi sfarsit acolo poate ca ar fi fost mai bine.Stiti...lumea mi-a fost data peste cap.Sarutul ei avea gustul alte lumi iar mie imi placea sa stau singur in lumea aia imensa si sa o ascult aberand ore intregi. Aberatia ei era muzica dulce non-sens! Desi imi spusese ca nu ii place sa fie atinsa, sarutata sau lasata singura in intuneric, eu o inveleam cu durerea ei. Imi povestea ore intregi despre ea, despre familia ei si cand i se facea foame alerga din camera in camera si ma striga. Cand am adus-o acasa la mine prima data mi s-a asezat pe canapea in sufragerie. O simteam ca si cand vroia sa spuna ca a ajuns acasa dar nu a avut curaj, cred, sa spuna.Acum lumea mea avea un centru al dracului de ciudat dar al naibii de frumos.Superstitioasa din fire, nu alerga decat pe canalizarile cu 4 gauri," cele cu 6 gauri aduc ghinion". Cand pleca parca se rupea ceva din mine si mereu o priveam trist cum se urca in autobuz si raman singur in cei 4 pereti ai mei.Mereu pleca cu o parte din mine pana cand...pana cand a plecat de tot, cu firmiturile ramase din sufletul meu.
Acum sunt doar amintiri care chiar dor. Atat pot azi. Maine va fii mai mult promit!
S-a ridicat de pe canapea. Cu lacrimi in ochi a plecat dar l-am vazut pe geam cum s-a oprit chiar in fata unei canalizari cu 4 gauri. A cazut in genunchi dar apoi a realizat ca lumea se uita la el.A plecat de tot...Maine sedinta e de la 5!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu