Iubu

Niciodata nu ne ajunge timpul... Il recreem si tot nu ne ajunge...




Seara de seara iti ascultam inima pentru a stii ca nu m-a uitat iar tu, cu un zambet imi raneai orice urma de tristete din sufletul meu chinuit de timp! Tacerea ta de multe ori nu ii era raspuns dar sarutul tau ma invelea. Imi invelea trupul, sufletul, gandul Tacerea nu iti era raspuns dar... sarutul tau ma invelea.Trupul, sufletul, gandul...Fulgerul imi strabatea geamul ca umbra ta chipul meu.Sarutul, privirea ...patul..Toate asteptau de mult dragostea inimii sa rasune in natura lor iar tu imi spuneai adesea cum iti sunt rasarit si apus, amandoua amestecate precum cafeaua cu lapte.Inainte de a adormi iti vedeam zambetul printr-o crapatura de vis... mereu adorm cu senzatia aia divina!
Si ma trezeam in tricoul tau gri cu urme de dragoste dintr-o seara de dinainte  si in boxeri pentru ca tie iti placea pielea mea alba ca un ajun plin de fericire.
Era o iubire ciudata dar plina de ciudatenii obisnuite! Cateodata tricoul tau nu ma imbraca indeajuns si tu ma imbratisai.. Imi anesteziai toate simturile iar mangaierile tale ma adormeau cu gandul la o alta noapte de dragoste. Ma agatam de tine cu sufletul inconjurat de ganduri pozitive pentru ca stiam ca nu voi pleca de langa tine de buna voie iar tu nu o sa ma lasi niciodata! Tabloul cu regina Maria ne era martora iubirii iar telivizoru rememora dragostea noastra si a ne arata in timp evolutia noastra. Pinguinul de portelan se inmuia cand ne spuneam soapte uitate ...ecoul devenea al nostru iar eternul era cerul nostru!
 
Stiu ca vei pleca... si asta ma doare dar mereu te voi astepta aici, cuminte pentru ca atunci cand te intorci sa gasesti acelasi suflet cald lasa! Dragul meu iubit, scumpul meu ...te iubesc si voi fii aici mereu pentru tine!


<3<3 iubu!

Ianna

"Cu mine se termina raiul si cu mine incepe iadul..."

*

Nu eram intotdeauna dornica sa port o conversatie. El imi zambea mereu cand eu paream serioasa si chestia asta ma facea sa imi doresc  sa il cunosc. Dintr-un zambet in altul am inceput sa vorbim. Tin minte si acum ca ceasul era undeva pe la 8 jumate... In seara aia am vorbit atat de mult incat dimineata intarzia sa apara si rasaritul ne pregatea cafeaua in bucatarie  intr-un mod lenes lasandu-ne parca mai mult timp sa ne cunoastem. Eram Ianna... Ianna pe care nimeni nu o cunoastea asa cum era ea... si lui ii placeam.

Zambetul lui, de fiecare data cand ii povesteam ceva,  simteam ca el devine  ceva familiar. Ochii lui ma incalzeau iar inima imi cerea sa o scot si sa i-o ofer lui pe o tava de lacrimi si de urme de rimel curs de prea multa suferinta. Nu stiu cum desertaciunea buzelor mele au prins contur in cel mai larg zambet...si cel mai cald.

Ianna pe care nu o vroia nimeni era de fapt o orfana de mama, orfana de tata, fara frati, fara surorile care o puteau sprijinii neconditiona. Traise intr-o familie buna, cu bani dar... sufletul ei era mai trist ca o ploaie de toamna cand totul se stinge usor, usor.  Parintii ei adoptivi o luasera de la 3 luni. A invatat sa zica mama unei straine si tata unui domn pe care l-a iubit mai mult ca orice..pana intr-o zi cand, venind de la scoala, urmele trecutului o luasera inaintea viitorului.A ramas iar singura pe lume. Ianna simtea ca fericirea nu ii era predestinata ei. A terminat un liceu, a intrat la facultate. A avut un prieten care obisnuia sa ii faca observatie la orice insa a scapat de el cand a plecat la facultate.

 Pe scarile neterminate ale unui bloc stateam in seara aia... M-a luat de mana si m-a tarat afara sa imi arate luna. Eu vedeam doar stelele si el doar luna. Apoi s-a asezat in mijlocul drumului si a inceput sa imi explice povestea lui de viata... nu ma interesa dar suna incredibil de asemanatoare cu a mea... Nu imi pasa...sufletul meu trecuse prin prea multe... L-am invitat in camera mea de la mansarda... Tapetul se dezlipise iar sufletul nu credea ca ar fi cazul sa il inlocuiesc... Asa pastram amintirile vii pentru ca in unele nopti eram doar eu si tapetul si zbieram la el, il rupeam ca o nebuna insa... tot el ma linistea...
 Atat i-am spus in seara aia... Cu mine se termina raiul si incepe iadul. A inceput sa rada insa era un ras trist care m-a facut sa incep sa plang. Am plans iar el nu m-a oprit, nu a incercat sa ma linsiteasca. Stia durerea lacrimilor mele, Stia ca de fapt eu apartin intunericului. Stia ca sunt un Lucifer al lumii vazute si ca o data cu sfarsitul zambetului meu va veni sfarsitul lumii.Brusc, cu lacrimile mele curgand pe obrazul nedat cu fond de ten m-a sarutat.
Dupa acea seara au urmat alte dimineti cu cafeaua langa pat, cu imbratisari lungi, cu nopti de dragoste interminabile... dar toate au un sfarsit nu? El stia ca fusesem goala ... goala de la inceput pana m-a acoperit cu saruturile lui, cu mangaierile lui... dar  sufletul meu tot gol a ramas... Asa ca m-am hotarat  sa plec, sa il las sa fie fericit asa cum eu nu am putut sa fiu niciodata.
 Inainte sa plec intr-o alta lume i-am scris pe tapet cu ruj rosu
"Sper sa fii fericit! Vreau ca iadul sa se termine cu tine si cu tine sa inceapa raiul. Mi-ai fost rai in timp ce eu ti-am fost iad. Te iubesc dar te urasc atat de mult! Ianna"


El a plecat apoi in cautarea mea. Nu m-a gasit niciodata pentru ca eu acum il veghez  din fericirea tristetii mele. Ianna a renascut intr-un iad plin de rai.

scrisoare pentru tata -Nadia-

"Saruta-ma si du-ma undeva frumos... unde nu voi stii nici cine esti nici cine sunt.. vom stii ca suntem doar intr-un loc frumos si ne vom saruta copilareste. Eu ma voi inrosii iar tu vei zambi frumos la mine ca un tanar fara sperante."

Draga tata,
Viata printre straini e din ce in ce mai grea! Avem de platit chiria si nici unul dintre noi nu munceste! Nimeni nu ne ajuta cu nimic. Tu nu stii cat de greu a fost pana acum, cand ma ascundeam de tine, sa nu stii nimic de el. Poate iti va parea copilaresc dar m-am indragostit de el intr-un loc lipsit de iubire, in care dragostea era ametita de lumina neagra a neonului de proasta calitate. Saruturile lui pareau infinite si in locul tau l-am ales pe el. Un el grandios care imi facea fiecare zi mai fericita...sau asa am crezut!M-am apucat de fumat in lipsa ta si poate acum o sa razi si o sa iti aduci aminte cum te certam si eu si mama cand te prindeam fumand! Ce dor imi e de mama! Dar a plecat prea devreme...
Iti scriu abia acum pentru ca nu am avut curajul insa durerea din suflet m-a acaparat iar eu am cedat intunericului...Stiu ca te-am lasat singur dar stiai si tu ca nu ma va impedica nimeni sa nu fug. Mereu am fost fata cuminte, care invata bine si care asculta de parinti insa am vrut altceva si am avut. Perioada asta o caracterizez prin bautura, fum de tigara, droguri si multa suferinta. Am fost rebela!
El m-a tradat si m-a schimbat dar eu am ramas acelasi suflet pe care il stii. Doamne, de ai stii cat de mult mi-e dor de tine si cat de mult as vrea sa te imbratisez iar tu, ca un bun si intelept parinte, sa ma saruti pe frunte, sa ma certi si sa o luam de la capat.
El e cel pe care il invinuiesc... si o fac pentru toate dansurile de la miezul noptii si toate momentele de ploaie in drum. Atunci imi spunea doar ca ma iubeste si ca eu sunt dragostea lui epica! Nu am fost oarba...stiam ca la un moment dat se va termina dar am fost naiva si asa as vrea sa fiu in continuare... Sa stiu consecintele dar sa fiu naiva si sa ma bucur de toate momentele.
Stiu ca si tu ai avut o chestie ceva de genul cu mama. Nu ati fost  fericiti? La voi fericirea a fost o viata.. La mine fericirea a durat 3 luni ...
Ultima mea intalnire cu el a fost intr-o zi ploioasa... Plangeam insa lacrimile imi erau camuflate in picaturile de ploaie.. sarutul lui a dulce dar inghetat iar inima, sufletul... nu mai erau... Si a durut.. durea ingrozitor de tare dar nu ne-am luat ramas bun.. Stia ca ma va rani mai mult decat o facea atunci...Tata, ii era frica de cum voi reactiona... iar eu am stat in ploaie, in genunchi si ma rugam cerului sa nu fie sfarsitul. Isi gasise de munca iar eu invatam sa intru la facultate. Ti-am promis ca o sa intru la facultate si o sa imi urmez visul. Din cauza lui l-am amanat putin dar acum sunt gata sa-l urmez.
Ultimele zile cu el au fost dureroase... Venea de unde venea sau de la cine venea si se aseza langa mine in pat. Imi placea sa port camasa lui pentru simteam cum parfumul  ma inveleste si nu imi era nici frig nici cald, insa mereu ii spuneam sa traga patura peste noi pentru ca asa ma simteam cu el ca intr-un cocon, de unde nu putea sa se metammorfozeze si asa il tineam mereu al meu. Imi era frica...
Era vesnic imbracat cu tricoul ala verde cu Pink Floyd si blugii rupti. Geaca de piele plangea uitata undeva dupa dulapul meu.
Zilele narcisiste se terminasera si urma perioada thanatica in care fiecare parte din noi suferea de o moarte cruda. Ma ridicam sa ma machiez... Da, tata acum stiu sa ma machiez si nu ma mai manjesc cu tot ce prin in mana ( aici sper sa razi pentru ca mi-e dor de un zambet cald de-al tau) Si el nu mai venea dupa mine in baie sa ma tachineze... Asa mi-am dat seama de sfarsit. Il simteam indiferent dar nu ii spuneam nimic. Taceam pentru ca asa credeam ca e mai bine. El state in pat si privea tavanul cum se scurgea in cearsaful nostru murdar deja de la atata dragoste pierduta si regasita in penele pernelor noastre. faceam cafeaua insa nici ea nu mai avea acelasi gust. Nu facea cafea niciodata pe motiv ca nu ii iesea cum o faceam eu. A mea e mai buna. Isi aprindea silentios tigara si se pierdea in zat iar ochii lui erau mereu in lacrimi. Nu l-am inteles niciodata pentru ca nu mi-a vorbit despre asta insa il simteam cum ceva il macina si il zdruncina si tacerea era chinuitoare. Ma trezeam sa il intreb ceva de fiecare data insa raspunsul se lasa asteptat precum o zi de primavara dupa o iarna lunga... Eu sfarseam prin a pleca in baie unde lacrimile mi se scurgeau pe obraz iar apoi trebuia sa imi refac machiajul si sa par fericita. Pleca, nu stiu unde , insa inainte de asta ma saruta... si era un sarut amarui ca o frunza de pelin, ca o zi de vara fara chef.
Ultima zi a fost...trista, cu multa ploaie...

"-De ce pleci? Nu te gandesti ca ma lasi singura? Am plecat pentru tine..am lasat totul in urma pentru tine si acum pleci? Nu vezi ca tot ceea ce faci e pe dos? Ar fi trebuit sa fim fericiti acum, sa avem un camin al nostru de care sa ne bucuram. Tu alegi sa pleci? Sa ma lasi asa... de capul meu? Esti prost? Cum.. cum poti sa nu ai mila de chestia asta?...De mine?

-Plec..pentru ca e mai bine asa... oamenii isi aleg singuri ispita... eu in schimb iti fac un favor ..ma departez de tine pentru ca eu nu sunt ingerul din viata ta... de fapt, eu sunt demonul si asa voi ramane mereu... Nadia.. pleaca unde vrei, fa ce vrei dar fii fericita... fericirea nu se capata cu un sarut sau cu o imbratisare...fericirea, Nadia, se capata cu nopti pierdute sub cerul instelat si o obtii abia atunci cand mori si traiesti cu speranta ca ai fost fericit. Nadia, speranta mea... lumina mea din intuneric!"

Cuvintele astea imi suna in cap de zile intregi, tata... si nu stiiu cum pot scapa de ele... Stau doar in pat si ma gandesc la zilele cu el... de ce tu si mama mi-ati pus numele asta? Speranta... Ce a fost in capul vostru? Imi amintesc ca atunci plangeam in hohote dar ploaia imi acoperea ochii... Lumea din jur nu mai exista pentru mine. Il vedeam doar pe el cum statea acolo. Il intrebam "de ce plangi?" iar el imi raspundea ca nu face asta...era doar ploaia dar eu nu ma refream la plansul ochilor lui pentru ca ii auzeam sufletul cum plange si cum incearca sa se detaseze de sufletul meu. S-a intors si a plecat... Eu m-am intors pe drumuri ratacite nici de dracu stiute si am ajuns acasa, unde mi-am aprins o tigara si am inceput sa plang. M-am ridicat din pat si m-am imbracat cu o camasa de-a lui uitata in sifonierul cu hainele mele. Ma dureau dar o data ce m-am imbracat cu camasa lui toata durerea s-a sfaramat. Lacrimile au inceput sa curga involuntar si inca ii simteam sarutul in palmele mele nemuncite decat de durere. A doua zi am inceput sa fac curat prin casa... Eram indoliata si asta trebuia sa imi alunge durerea insa pana si gunoiul ma durea pentru ca imi aducea aminte de el si ce lucruri faceam in colturile casei.. Mi-am adus aminte pana si ce cuvinte imi spunea cand eram beti.
"Nadia, sarutul tau...e speranta mea!"
Eram ca o vaduva ce nu stia ce sa mai faca numai sa ii treaca dorul de sotul ei... Apoi a urmat scrisoarea pe care mi-a adus-o un politist....eram indoliata si cu fiecare rand murea ceva din mine. El, grandiosul meu el se sinucisese.

Speranta moare ultima, nu-i asa?

Te sarut indoliatul meu tata!

Te voi iubi mereu chiar si in eternitate. 

Nadia!

Dying...

Ma cuprindea tacerea si ma facea sa ma simt nelinistit pentru ca nu o mai vazusem de ceva vreme ...

"Ma simt ca si cand ti-as lua ceva dar nu iti dau nimic in schimb."

Vorbele astea imi suna in cap de cateva zile si incerc sa imi explic plecarea ei...Sa o vad iar ar insemna condamnare si tristete pentru ca ma mint singur ca nu mai simt nimic pentru ea.Un nebun isi iubeste nebunia chiar si atunci cand este condamnat la etern din cauza ei. Eu am renegat-o, apoi am vrut-o si am sarutat-o, am iubit-o si apoi iar am lasat-o din cauza lor, monstrii tristi ai lumii contemporane.Am recastigat-o cerului ca mai apoi sa plece singura pentru ca o durea prea mult sarutul frantuzesc fara pic de sentiment de regret. Plecarea ei a fost ca o ploaie calda de vara la inceput; mai tarziu s-a transformat in potop rece ca gheata si incercam sa ma agat de orice amintire de-a ei. Stiu ca o data plecata nu voi mai gasi drumul spre ea. Au fost doua iesiri din prapastia asta numita iubire. Prima a fost cand am uitat sa ma iubesc pe mine si o iubeam doar pe ea si nu credeam ca sensul uitarii devine din ce in ce mai real. Mi-am pierdut constiinta dandu-i-o ei insa sfarsitul a venit mai repede decat credeam. Voci din prezent imi negau viitorul alaturi de ea si imi intuiau deciziile iar eu ca un strain de sentimentele ei le acceptam. Ea cazuse in depresia sentimentelor iar eu turbam in neintelesul ei. O vroiam distrusa dar de fapt ma autodistrugeam pentru ca fara ea nu mai insemnam nimic. Asta am inteles-o doar cand am simtit ca o pierd si cand o vedeam puteam sa jur ca nu o mai iubesc pana in momentul cand zambea si iar ma topeam de dorul ei. Cafeaua isi pierduse aroma fara diminetile in care ma trezeam langa ea. Cu parul ciufulit, cum il avea mai mereu, cu ochii mari si cu sarutul dulce ca o ciocolata calda  devenea icoana diminetilor mele in care soarele se scufunda in zambetul ei. Dar asta a trecut...A doua iesire a fost dupa marea impacare, fara pic de incredere in ea. Si ajunsesem sa fim doi straini care se iubesc dar care nu pun sentimente in sarut si nici in fapte si mai ales in cuvinte.Nesigura pe ea ma intreba de ce o iubesc si nu stiam ce sa ii spun.
"Nu mai are rost sa ne mintim.Cred ca avem nevoie de o pauza...crede-ma, asta, toata chestia asta ma doare mai mult decat pe tine- si incepuse deja sa planga-Cred ca e timpul..."
Atat i-am spus si i-am inchis telefonul...A durut-o, dar ea a mers mai departe.Nu am stat departe de ea pentru ca nu mai respiram fara ea. Un drum plin de ura si regrete ma astepta acum. La dracu...era greu de suportat si s-a hotarat sa plece...A naibii plecare...zilele treceau si ne sunam ca doi prosti din motive banale si uneori ne luam la cearta. Eu o mai iubesc...Dar ea ...cam ma uita si asta doare mai tare ca atunci cand stiam ca nu e langa mine. Viata mea s-a rezumat apoi la a lua dar a nu da nimic si a ma iubi mai mult pe mine. De fapt doar pe mine. Si tot ce pot sa fac este sa ma plang si sa incerc sa o uit dar uitarea doare mai tare ca moartea...si tot ce pot sa fac e sa tac insa asta ma nelinisteste pentru ca nu am mai vazut-o de ceva vreme...
si... mi-e dor de ea!

Strain...partea I

   Ma prinsesei de mana ca sa imi spui un adio frant.Mi-ai dat drumul si asa am plecat departe unul de celalalt pentru a uita durerea. Aveam nevoie de o introspectie pentru a uita cine esti sau cine sunt insa ultimele tale cuvinte imi raneau sufletul. Nu recunoasteam ca m-ai ranit ! Distanta ma facea sa ma izbesc de tine zilnic iar asta imi taia rasuflarea!Imi era frica sa spun cu voce tare ceva care m-ar putea convinge ca ce e intre noi e doar obisnuinta si nu iubirea care ma lasa fara lacrimi uneori.Intr-o seara sarutul tau a ramas rece in momente de iarna ce sunau a decembrie!Si sangele imi tot curgea in venele secatuite de timp! Ajunsesem departe, la o mare atat de pustie si goala. Dar iarna a imbracat-o intr-o haina iar nisipul i-au devenit ochii. Si erau asa de verzi incat valul ii era lacrima. Ma inecam deseori pentru cateva secunde in ea pentru ca nu o vazusem niciodata asa de involburata- marea!Dar tu, straine, caci asta devii in umbra cerului sfarsit, sarutai uscatul in timp ce eu cunoasteam saratul. Iti simteam setea sub pielea mea dar eram incostienta si credeam in tine ca apoi sa imi darami un vis, doua, trei si reuseai sa imi distrugi tot universul! Iubirea ta imi devenea lant ce s-a topit o data cu visul de a fi pe veci impreuna. Durerea te sfarseste insa uitarea te distruge. Nu pe mine, ci pe tine, straine!Te-ai simtit fericit, straine? Caci eu m-am simtit impinsa pe o ultima stanca si cadeam daca nu era marea si iarna.
   Iarna ramane anotimpul nostru pentru ca a fost anotimpul despartirii noastre.
   Si poate te intrebi ce s-ar intampla daca m-as indragosti din nou!As deveni haos...un haos rational si cu lacrimi in ochi nu voi mai iubi ci voi sta in intunericul meu iar cel de care ma voi indragosti va fi doar o pata alba din prezentul meu.El imi va sterge lacrima, ma va alina, ma va alinta, dar sufletul meu va plange dupa prima mea dragoste, primul sarut si prima despartire surdo-muta pentru ca "nu ne-am spus niciodata adio"...au ramas doar zambete triste care nu se vor sterge niciodata din mintea mea !El imi va fii mereu inger chiar si de ar fii demon iar tu un strain cu chip de print, asa cum mi l-am inchipuit mereu! Imi spuneai uneori ca tu vroiai sa-mi fii prima dragoste dar  nu realizai ca tu trebuia sa ma vindeci...Ai fost pansament pentru lacrimi dar nu si pentru suflet! La ultima revedere mi-ai cantat la pian iar eu te-am ascultat sarutand notele dar cand ai terminat mi s-au terminat amintirile si tu te-ai ridicat, mi-ai sarutat mana iar eu am inceput sa plang. Ai crezut ca te-ai inecat in lacrimile mele si mi le-ai sters si m-ai luat la dans. Un vals sfarsit pentru ca era ca un anunt pentru sinuciderea noastra!
   Stiam amandoi ca marea ma va cucerii iar tu vei ramane captiv pe uscat!
   Straine, pe cat te-am iubit, pe atat acum imi esti doar o amintire!

Momente

Imi amintesc...ca ma durea. Ma durea sa o privesc ...
De obicei zgomotul uman se pierdea in tacerea absurda a trupului meu iar ea ramanea muta in lumea ei ratacita. Stiu ca mereu, in mintea mea ii desenam harti pe umeri. Harti ce duceau, desigur la sufletul meu pierdut. Aflasem de curand ca sora mea murise dintr-o prostie. Supradoza... iar eu ratacit in umbra apusului  am alergat spre ea intr-o vara tarzie in care amurgul parasea cerul usor, usor. Un cuvant si apoi niste fraze banale, zambetul ei imi devenea toamna cu un cer plin de culori stravezii. Totul prindea forma in ochii ei iar eu deveneam eu-ul pierdut acum ceva timp. Nu imi amintesc clar primul cuvant dar sufletul ei imi devenea povara dulce a tipatului surd din cana de cafea!ii deveneam otrava-n vene insa pe ea nu o deranja pentru ca ii eram drogul mult asteptat. Dulcele-i drog!
Ii deveneam cosmar odata cu primul sarut si eram constient ca la un moment dat o sa o parasesc pentru o cauza pierduta. ccateodata imi era usor sa uit cum deveneam pentru ca imediat soarta ma facea sa ma reindragostesc de ea si de zambetul ei. Al dracului zambet dupa care acum plang si imi blestem zilele ca nu ii sunt alaturi. Credeam ca suntem nascuti ca sa traim singuri si sa murim singuri insa al naibii cer mi-a facut o surpriza dureroasa. M-am nascut singur ca sa traiesc singur cu amintirea ei..iar de murit...o sa mor cu dorul de ea pentru ca imi iau supradoza letala din dorul de ea. Sarutul ma durea, zambetul ei ma omora incetul cu incetul pe dinauntru iar eu deveneam putred de sentimente varsate in pamant! Toti devenim pamant iar ea devine inger! Am fost in intuneric si deja intunericul ma acaparase dar a venit ea... Ea ce imi devenea cuvant, silaba, sunet! Imi devenea cheia spre rai! Imi spunea uneori cand stateam in pat acoperiti de lumina ce deveneau fibre pe trupul ei firav ca nu o pot rani, nu o pot sparge pentru ca nu am cum. Si uite-ne acum: ea intr-o parte iar eu in alta si totusi cu gandurile in acelasi loc...Ce ar fi fost daca...
Cand aveam rataciri de suflet imi venea in fata si imi zambea trist." Poate pierzi bucati din inima dar eu ti le voi coase". Si era asa minunat sa o vad zambind. Imi placea fiecare gest al ei in special cand se enerva pentru ca in loc sa vad rautate vedeam blandetea sufletului ei.
Prima zi cu ea a fost ca si cand mi-as fi revazut sora. Aveam sentimentul ala de "bun venit acasa". Cand ne-am privit  am simtit cum soarele nu mai e asa frumos dimineata pentru ca ea ii luase locul iar asternuturile parea ale dracului de reci fara ea. Dimineata ma trezea cu mana pusa pe obrazul meu, ea dormind inca si eu ma trezeam doar sa o privesc.  Nu zic cu mintea ci cu sufletul acum!Ma invinuiesc acum pentru ca am facut-o sa fie slaba iar lacrimile ei vor fii margaritare in umbra calaului din mine.Sunt un calau de bucurie si de viata pentru ca odata ce am plecat i-am luat-o si ma durea.. ma durea pentru ca nu mai era ea cea de care ma indragostisem. Zambetul ei devenea rece ca o zi din decembrie. Stiu ca prefera sa stea pe podea si sa asculte amara muzica a naturii si sa fumeze o tigara si sa priveasca fumul cum prinde chipul meu in vantul ce venea pe geam. Ultima data cand am sarutat-o, mi-a ramas amar pe buze de la zatul de cafea. Cafea cu lapte asa cum ii place..
Si  uite ca mereu ma intorc la ea desi nu ar mai trebui sa o mai caut sa nu o mai ranesc, sa o las sa plece unde ii e locul dar nu mai suport singuratatea si imi doresc sa imi impart o bucatica din aer cu ea sa ma calmez! Imi doresc sa mai adorm o data cu ea dar definitiv, sa ii simt pielea si urmele dintilor mei la nesfarsit. Sunt un betiv de nebunie iar ochii ei asta imi era. Nebunie curata! Suflet curat!
Nu ii cer mila! Ii cer iertare pentru ca nu am avut cum sa ii zic asta!
Te iubesc mereu asa cum ai fost, esti si vei fii! Te iubesc ...dar esti fericita?

Scrisoare de adio

"Cand o citeam, simteam ca e ceva in neregula cu ea si ma topeam in amurgul cuvintelor ei"

Asta..ii spunea ei cand eu eram plecata..iar acum ii repeta ora de ora pentru ca eu am plecat definitiv din viata lui... Ii va lua mult pana va realiza sarutul marii sau linistea unei seri petrecute in lumina amurgului. Am fost Icarul lui, care a cazut si si-a frant  aripile in incercarea de a-l iubi cu toata fiinta. Icar a iubit soarele..iar eu franturi din sufletul lui pentru ca in incercarea mea de a zbura, el devenise soarele meu si tot zburam, zburam pana cand ceara iubirii s-a scurs in aerul sarat al marii si eu am cazut. Franta-n aripi si scaldata in apusul unui drum spre cer, el devine acum luna! Mi-ai fost vara si toamna, apus si rasarit, soare si...acum luna!Etern suras al tristetii! Am fost fericita si acum..sunt cazuta!

Te voi iubi ca un suras , ca o briza calda. Te voi iubi mereu pentru noptile pierdute in cuvintele nepasarii noastre! Te voi iubi mereu pentru sarutul tau si pentru misterul tau! te voiu iubi precum un copil care a descoperit inghetata. te voi iubi mai presus de orice pentru ca tu imi esti Dedalul soarelui!

Sa nu uiti ca te voi iubi mereu!

raspuns

Prinde-mi moartea si saruta-mi marea!Poate asa o sa intelegi cum sunt, cine sunt si de ce sunt asa. NU ma mai judeca pentru ca nu sunt o floare pe cale sa moara...cateodata am nevoie sa imi demonstrezi cine sunt eu in viata ta! Cateodata am nevoie de gust gelozia, tristetea, uitarea...Si apoi sa ne impacam!

Sedinta 7

"Eram foarte bune prietene...Eu dormeam la ea la camin iar ea, uneori, la mine acasa si atunci cand se intampla adormeam dimineata si ne trezeam seara. Asta pentru ca nu ne mai saturam sa povestim. Stateam aproape toata ziua impreuna si tot gaseam ceva de povestit. Eram fericita ca era langa mine. Ea haotica, distrata, mereu cu zambetul pe buze. Ciudat cum o zi obisnuita la facultate iti schimba viata. Ea devenea aerul de care aveam atata nevoie. Stiam ca, daca o sun, imi va raspunde indiferent de ora si la fel..daca ea ma suna ii raspundeam indiferent de moment. Eram trista cand trebuia sa plece insa telefonul ii tinea locul. Imi era de ajuns sa ii aud vocea, sa stiu ca e in regula. Ma obisnuisem atat de mult cu ea. Sufletul ei era prea bun, prea naiv.."

Cum v-ati cunoscut?

"Eram in primele zile de cursuri si ma intrebam daca are o tigara. Ea era langa mine asa ca mi-a fost usor sa o intreb: " Fumezi?".ea, zambind, mi-a spus ca da si m-a intrebat daca vreau in pauza sa iesim sa fumam. Bineinteles ca am acceptat. Prietenia noastra a pornit de la o tigara si ajunsese sa se termine de la un baiat. Mi-e greu fara ea... In ziua aia am facut si schimb de numere de telefon. Ne intelegeam foarte bine. Eram ca un suflet in 2 corpuri, ca doua bucati de puzzle care se potriveau de minune. Am vorbit, ne-am povestit toate tampeniile facute in liceu... Pana cand a venit el. Un el grandios si incetul cu incetul, sora mea imi devenea dusmanul. cel putin asa stateau lucrurile in viziunea mea. O perioada ne-am inteles bine toti 3.. El, inalt, cu ochii albastri precum cristalul marii, ea cu veselia ei molipsitoare, eu indragostita de el  si fericita cu amandoi. Relatia mea cu el a fost una infloritoare. 6 luni minunate, in care dragostea imi amintea mereu de ea. Ea era in cautare iar feircirea ei depindea intr-un fel de noi, amandoi. Ma simteam vinovata cand il sarutam sau cand il tineam de mana pentru ca ea nu avea parte de chestiile astea... ma simteam vinovata pentru fericirea mea."

De ce v-ati departat una de cealalta?

"Gelozia mea se accentuase, Nu imi permiteam sa il pierd... El devenise universul meu, totul as putea spune. Ea ma sustinea in tot dar eu nu o sustineam deloc. MI se parea mereu ca e invidioasa pe mine, pe fericirea mea. El o placea insa am aparut eu si i-am sucit mintile. L-am facut sa ma placa, sa vada ca sunt diferita insa ea era diferita nu eu si asta ma enerva pentru ca o vedeam in fiecare zi. Il vedeam cum i se lumineaza fata cand o vede, lucru care nu i se intampla cand era cu mine. Aveau discutii comune pentru ca ascultau acelasi gen de muzica. Eu, fire total opusa, nu ii intelegeam. Aveam incredere in ea pentru ca parea inocenta. Era inocenta insa eu, dupa un timp, am crezut ca e indragostita de el... Dar,de fapt, ea interpretase relatia lor ca frate si sora, nicidecum o relatie bazata pe iubire... Era iubire doar din partea lui si eu vedeam zilnic asta si ma ingrozeam ca o sa il pierd si ma  suparam pe ea, iar ea... atat de gingasa incat  nu isi dadea seama.
Prostuta...mi-e dor de prostuta aia care radeala fiecare banc sec spus de noi si mi-e dor de tigarile stinse la jumatate cand trebuias a plec la facultate..I-am indepartat. Eu am testat-o pe ea, mi-a dovedit ca e prietena mea cea mai buna dar el a picat testul si eu nu imi permiteam asta.. nu imi permiteam sa il pierd pe el, asa indragostit de ea, dar era al meu.
Am lasat-o un timp sa creada ca e bine intre noi, ne-am distrat, ea si-a rupt piciorul, noi i-am fost alaturi si il vedeam pe el cum sufera alaturi ea, cum o ajuta fara ca ea sa ii ceara ajutorul.
Api a urmat perioada critica, in care am facut-o sa sufere... sa planga dupa ce am fost odata! I-am spus toate lucrurile urate, tot ce tinea de mine si acel el pe care l-am iubit din suflet. M-am autodistrus..dragostea asta m-a epuizat iar ea a renascut. Mai buna, mai frumoasa...altfel decat o vedeam eu. El a disparut din viata mea dar  zilnic il vaad cum se macina intre dorinta de a-i spune si a nu-i spune..E trist cum iubirea adevarata se sfarseste asa. Stiu ca pentru mine ea a fost prietena perfecta..sora mea...mereu va fi chiar daca nu ii arat asta! Chiar si acum, ea e alaturi de mine iar eu sunt distanta.. rece.. "

sedinta 6

"Ma gasise intr-un moment trist , intr-un moment in care viata nu isi mai avea rostul in gandurile mele. Moartea devenea pasiunea mea tragica iar intunericul ma avea din ce in ce mai mult. Eu deveneam intunericul... Nu stiu..sincer nu stiu cum un el atat de siguratic s-a lipit de intunericul meu care a devenit lumina pentru cateva saptamani... Dupa ce mi-a zis ultimele cuvinte am intrat in depresie.. depresia cuvintelor.. prieteni nu mai aveam, iar problemele incepeau sa se stranga. Am fost la un medic iar antidepresivele deja nu isi mai faceau efectul... La un moment dat somniferele devenisera ultima solutie pentru a dormi si a ma putea relaxa. Il visam adesea pe el, cel de care eram indragostita, cu care dansam cand noptile plangeau, cel cu care radeam de mine. (Cat pot sa fiu de impedicata!) In visele mele nu ne sarutam niciodata. Deveneau prea dureroase, apoi voiam sa ma trezesc si sa ii dau cate un mesaj in care sa ii scriu ca nu mai pot fara el, sa ii cer socoteala pentru faptul ca m-a facut sa fiu nebuna dupa el...Dupa un timp a revenit iar eu eram distanta, rece iar lui nu ii placeau treburile astea si uneori ma facea sa ma simt pierduta. Ma amagea cu iluzii alte timpului. adesea ii vorbeam de sinucidere iar el, cu blestemata lui voce calma,calda imi spunea ca e posibila o recuperare, dar fara sa mentioneze greutatea lunilor fara el, fara noi, fara cineva cu care sa vobesc. El nu stia de camera in care imi pierdeam saruturile lui, in care ii numaram gandurile...nu stia de nimic. El venea si pleca air eu ramaneam singura.El nu isi dadea seama cat de rau ma dureau momentele in care pleca si cand revenea ma intreba daca imi e bine iar eu ii spuneam ca da, sunt bine, dar nu stia multe... nu stia de lacrimilie adunate si rasfrante, de cicatricile pe care sufletul meu le avea...

Avea unpla bine facut iar eu eram cheia... gresea un pas, gresea tot planul si era distrus.Planul era sa vorbeasca cu mine apoi sa se imprieteneasca cu mine, eu sa il plac iar el sa ma faca sa renunt la toti prietenii meu, sa ma minta, sa se joace cu mintea mea,sa imi trimita mesaje cu diferite intelesuri. Pasul era terminat, eu indragostita, el fericit. Ma face fericita o noapte, doua, trei, dupa care pleaca fara sa se uite inapoi. Eu devin depresiva si ma gandesc la toate amintirile noastre, plang, nu dorm, nu mananc decat iluzii. Apoi cand ii este greu si o da in bara cu ceva revine la mine. Stii care e cea mai dureroasa parte? Ca nu pot sa il ignor, nu pot sa il uit.. Mereu il primesc si ii spun ca aici ma va gasi mereu si ii spun cele 8 litere, un te iubesc intors ce suna a infinit.Stiai ca un "te iubesc" inseamna de fapt" pe veci vei fi al meu"? Ma intrebam adesea de cate ori i-a reusit planul, cu cate fete...dar cred ca raspunsul nu il voi stii niciodata..."

Regreti?

"Nu am ce sa regret..poate doar faptul ca am fost prea proasta sa ii cad in plasa... minunata lui plasa..."

sedinte

"...vreau sa-ti intru-n sange..."

Ce inseamna asta?

"Sentimentul de  a cere cu imprumut ziua de maine si de a inapoia o zi de ieri spalata de apa marii si cernuta de nisipul ei!Mereu am cautat capruiul ochilor ei, am stat in asteptarea zambetului ei...Tin minte ca am sarutat-o in drumul ei spre casa.. Ii era frig si era tacuta iar sarutul meu a facut-o sa se simta implinita, sa se simta vindecata pentru ca mereu o vedeam trista... la aceasi masa cu acelasi ceai si cu o tigara in mana, mentolata! Mereu acelasi ceai de menta. Imi inghiteam cu incapatanare cuvintele cand sufletul dorea sa ii spuna un  "buna!" banal. Nu o vedeam ca pe cineva banal. Era doar ea si in jurul ei nimic nu conta. Zambetul ei imi facea ziua mai frumoasa dar noaptea era perfecta.Trecea pe langa mine iar eu deveneam dependent de parfumul ei, de pasii ei, de sufletul ei. M-am renascut iubind-o cu atata pasiune si moarte... Pana cand ea s-a rasfrant asupra noastra facand din cer doua locuri pentru doua persoane banale din tren. Trenul- mereu imi vorbea de el...

E ciudat cum, intr-o seara, tot parfumul ala de care devenisem dependent s-a transformat in sangele pe care il gustam in fiecare secunda a vietii mele. A fost seara noastra in care ne-am intalnit ochii, palmele iar mai tarziu buzele...E ciudat cum, nu stiu cum, devenise real ce visam de mult timp. Era ireal! Drumul spre casa la ora 6 dimineata parea peticit cu umbre ale trecutului si cu vindecarea lor totodata! Eram pierduti si imi placea. Luna ne era martora iubirii secrete.. totul era frumos.Nu era banal, nu era absurd, toate aveau sens. Simteam ca doar trebuie sa o imbratisez si eram fericit. 

Am mintit in legatura cu mine, cu sufletul meu, cu frumusetea lui... dar ea nu mintise cu nimic, era pura..Eu deveneam iadul, ea era raiul meu! Eu deveneam diavol ea devenea ingerul meu pe care urma sa il pierd din cauza minciunilor mele. Stiam ca nu ma va mai iubi sau daca ar continua sa o faca sufletul ei ar fi fost prea ranit si nu ar fi dus nicaieri. 

Era firea aia rebela si totodata cumintenia ei ma uimea. Era paradoxul in persoana. Se juca cu mintea mea iar eu o lasam sa faca ce vrea cu ea. Mereu ma astepta cu acea camera uitata de timp curata, uneori dormind in pat... ma surprindea cu teoriile ei cum ca fiecare om isi abandoneaza ideile pe strada...in medie cam 10-15 idei, si vreo 40 de ganduri... in fiecare minut! Nu o intelegeam dar o lasam sa creada asta...S-a terminat cand a aflat adevarul si asta a sfasiat-o! Adanc! Realizase ca dragostea mea fata de ea era sincera dar nu era de acord cu ceea ce facusem... stia ca o sa ma paraseasca intr-un final dar nu isi daduse seama cum si de ce.

Aflase de la un prieten, poate vantul, poate luna, poate ploaia pe careo adora ea. Acea Ea de care sunt inca indragostit... Imi era si prietena si iubita si soare si luna.

Adevarul a fost inceputul sfarsitului....In ultima noapte de dragoste ea mi-a spus ca vrea sa imi intre in sange si sa ma pastreze acolo...stiam ca in felul asta nu ar mai fi suferit...nu ar mai fi fost dezamagita, pur si simplu ar fi stiut tot de la inceput.

Sfarsitul a venit cu o cafea si o tigara stinsa la jumate... Ea a plecat si m-a lasat pierdut..."

plecat

Ea avea franturi de suflet pierdute asa cum si eu le aveam.Sarutul ei era din alta lume iar camera in care dormea era pur si simplu universul. I-am zis data trecuta cand incerca sa adoarma si se prefacea adormita: "Ti-am citit surasul si suspinul si ...suntem la fel. Tu esti ca mine..singuratica si nelinistita.Marea te-a tradat si mie imi e frica...Franturi din sufletul tau inca jelesc marea albastra dar stiu ca acum ploaia o sa te castige. Batalia asta e fara rost cand stiu cum o sa se intample lucrurile." Ea in momentul ala ma privea cu ochii pierduti si nu intelegea prea bine ce i se intampla.

Doua suflete scaldate in amarul vremii in care traim si totusi... noi plecam.

maine la 5

"A crezut de mii  de ori ca ea imi va fii inceputul iar eu ii voi fii sfarsitul.dar lucrurile au luat-o razna si s-a schimbat tot. Eu i-am fost inceput iar ea mi-a  fost sfarsitul. Ba chiar am crezut ca o sa ii arat ce este intunericul."

Te astept maine la 5. E bine?

"E foarte bine."

sedinta 5

"Azi ma aleg pe mine pentru ca de fiecare data incerc sa nu fiu egoista  si sa te aleg pe tine..mereu ne-am scufundat in noroi de atata fericire si inca mai mirosi a tutun ..uita-te in jurul tau... am facut totul pentru tine si pentru fiecare secunda de glorie a ta..glorie... S-a nascut din puterea mea de a sta in spatele tau, sa te aleg pe tine... mereu imi spuneai  ca nu e nevoie dar stiai ca voi sta..si te voi alege pe tine..
Stii mereu ca ce zic e adevarat, dar nu ma crezi. Iti place sa te plimbi intre doua lumi...sa plutesti pe un ocean de gratitudine..Asa i-am zis..si chiar de data asta ma alesesem pe mine cea plina de fericire, cea plina de sustinere azi ma transformasem in femeia la care ma gandeam atata timp si am continuat sa ii spun ca tacerea nu ii este raspuns ci e mai mult o sinucidere a cuvintelor.Am recunoscut, spre rusinea mea, cum sarutul lui imi era invelis in fiecare noapte...fericire? iubire? cine mai are nevoie de el? Spune-mi tu, cel care le stii pe toate...cel la care vin cu gandul ca imi vei vedea suferinta...Ma simt trista ca m-am ales pe mine..spune-mi tu, de ce vin mereu si ma destainui unui strain? Nu am nevoie de tine.. mai tarziu o sa am obligatii fata de tine.."

Dupa ce a cazut in genunchi s-a ridicat usor si s-a asezat pe canapea..vedeam cat e de tulburata si nu incetam sa imi fie mila. Mie nu ar fi trebuit sa imi fie mila. O tratam, la fel ca si pe el. Ii ascultam. Nu am indraznit decat sa ii pun o singura intrebare.

-Iubesti?De ce nu ii povestesti lui toate astea? Toate sentimentele tale?


"Crezi ca m-ar crede?Esti singurul care ma asculta ...A te indragosti e sinonim cu a te sinucide, a deveni schizofrenic!Mi-a spus ca mereu va fii acolo si ca nu va lasa sa ma raneasca pe nimeni...desi...stia foarte bine ca el ma raneste...Am nevoie de liniste, de refacere..Multumesc"

A plecat...dar inainte sa inchida usa, cu fata plina de lacrimi mi-a zambit. Acel zambet pur pe care nu l-am mai avut de mult timp si a spus "Promit!"...Oare de ce?

concediu medical!

just...you

 

 Si cateodata imi e dor sa te aud...dar pur si simplu nu pot sa te aud...imi va fii dor mai tare si nu mai vreau asta.Tot ce imi pot dori acum e sa te uit, fata, gesturile, zambetul, chiar si ochii aia mari si caprui care te patrund atunci cand minti si care te fac sa spui adevarul. Zilnic fumez o tigara in amintirea ta. Traiesc cu speranta ca fumul se ridica si mi te creeaza pe propria-mi retina si ma face sa mai indur o zi din viata asta cruda si trista in care nu te mai am. Nu mi-am putut imagina ca o sa fac din dragoste un tel in viata si , da, poate ca mint atunci cand iti spun ca nu mai vreau sa te vad sau sa te am, sa te simt al meu. Si probabil ca acum crezi ca plang, ca de obicei. Nu, nu plang! Nu e un moment de slabiciune...e adevarul pierdut de noi pe drum, pe nisip, pe apa...Si adevarul? Plang...nu am apucat sa avem melodia noastra, nici macar steaua noastra...Imi e dor de tine si totusi incerc sa te uit...

Straine, unde esti?

O alta sedinta

"Imi porti sarutul in spate cum isi duc melcii morti sufletul in cochilii de smarald."

Straine, o pierd si nu e vina mea...dar nici vina ei. Adevarul e intotdeauna la mijloc asa cum a fost mereu. Fara timp, fara spatiu...ea era o continua vara rece in umbra toamnei calde iar eu eram un pierde-vara, un sfarsit de inceput .Isi adunase intr-un timp toate petalele de secunde intr-un cearceaf pe care oricum l-a aruncat. Eram in prelungirea ei, un ceas cu secunde inca fara ore. Eram in asteptarea lor. Uneori mi se parea ca nu e femei ci e un copil banal care plange cand marea ingheata si rade la norii de pe cer.  Marea? Tradatoare.
Straine, iubesti? Tu iubesti? Nu te duce atunci la mare. Nu o lasa sa plece acolo. Si nu te duce nici tu caci te prinde in mreje si apoi, cand pleci, se va sfarsi tragic. Straine, nebun sunt, stiu asta, dar nu fii un kamikaze al iubirii. Fii doar tu si ea, fara timp, fara mare. Eu urasc marea pentru ca mi-a luat-o...si acum ma simt pierdut. Alerg si rad si arat ca ma simt plin dar de fapt sunt ...gol...fara haine, fara cuvinte. Ma acopar,ma retrag de obicei intr-o camera in care mai citesc dar randurile alea imi aduc aminte de ea. Straine, sarut-o si las-o sa simta ca eu am sarutat-o... o sa plece pentru ca ea nu ma mai vrea, nu eu. Eu o vreau asa cum e ea. Sarata, amara, dulce, acra,amara de iti vine sa o bati dar nu poti...e acea ea care te lasa fara cuvinte..fara gesturi...si acum, straine, plang dupa ea pentru ca pentru mine ea era aceea. Marea e innecata in capruiul ochilor ei... in sarutul ei iar nisipul in pielea ei...in privirea ei. Desi ma duc adesea pe plaja urasc marea...O urasc pentru ce a facut si nu ma aduc acolo sa injur marea ci..sa imi aduc aminte de ea... de mirosul ei proaspat- a alge marin!

Straine, tu stii cat timp mai ai?

perfect

                  Perfect fara tine...fara NOI

Plaja....si sarutul- sedinta 4

"Sarutul marii nu o mai imbia de mult timp si parca ii simtea racoarea pe pielea ei adormita. Nu mi-a raspuns asa cum ma asteptam si poate ca am fost un pic dezamagit. Poate putin mai mult. Stiam unde vroiam sa o duc, unde sa ne sarutam ca pentru prima oara, era planuit si nu prea. Detaliile nu contau... eram doar noi si marea asa cum i-a placut dintotdeauna...Stiam ca daca o duc sa isi revada prietena voi fi privit ca un erou si nicidecum precum un criminal. Inca nu apucasem sa ii ucid visele iar dupa ultimele revederi... am spus ca nu mai am nevoie sa o vad si uite ca... am vazut cat de greu e sa traiesti fara ea... E ca aerul sau ca nisipul. Fiecare fir de nisip e altfel dar totusi ea e peste tot. Am vrut sa ii fiu prieten... sa ii ating inima si tototdata sa ii fiu aproape de suflet... sa o inteleg. O perioada nu ne-am vorbit... si ma bucuram ca prostul de orice din jurul meu crezand ca e mai bine fara ea. Ca nu ea e universul meu ci ca eu am fost universul ei si imi placea sa ma gandesc daca ea se gandeste la mine si cum se gandeste si de ce. Raspunsurile nu le voi afla niciodata, poate!Aveam o placere sadica in a ma gandi ca ea sufera pe urma mea dar eu sufeream mai mult ca ea. Mereu ea, ea ,ea, ea,ea...ma saturasem sa aud de ea, sa vad si sa miros a ea... uneori parfumul ei imi inundau narile si ma speriam crezand ca e acolo dar nu era si ma intorceam trist si posomorat. Ramasesem straini intr-un timp si, cum am zis, ii duceam lipsa... zambetul, mainile, oja intinsa pe degete nu numai pe unghii, teribilismul ei cu creionul negru de la ochi... ii duceam dorul si nu imi inchipuiam cat de tare. Dar nu mai era ea... insa nebunia ramasese aceeasi. Acelasi zambet, ochii inabusiti intr-un machiaj decent si dragut. Matura? Poate... dar asteptam sa iasa copilul din ea...sa o vad pe acea ea de care eram indragostit pana peste cap...era somnoroasa si se misca taras, mai mult impinsa de mine."

"Si cand ati ajuns pe plaja?"

"Cand am ajuns pe plaja? Isi revenise complet. Alerga de colo colo ca un nebun schizofrenic in nebunia lui. Iubea si se vedea lucrul asta... dar nu stiu pe cine.. poate pe mine, poate marea..poate cerul sau poate ce era intre noi... Pretuia mai mult ce era intre noi asta era sigur... pozele erau facute instant, nu ma gandeam cum iese in poze iar ea uneori era morocanoasa.Ma doare si acum memoria pentru ca ea ma raneste..cu gandul la ea... o invinui dar nu e ea cea care ma face sa sufar ci memoria... memoria care nu o lasa , nu ii lasa amintirea...ma zbuciuma...tin minte ca a atins apa marii si parca o sarutase... ramasese blocata un pic apoi s-a intors cu zambetul spre mine... acel zambet.. strain de toate, m-am simtit coplesit pentru ca era ea.. de care aveam atat nevoie sa traiesc, sa imi simt venele pulsand.Personalitatea ei nu s-a degradat in suferinta, in goana dupa eul meu narcisic...s-a maturizat si a crescut frumos iar eu o priveam in toata splendoarea ei de adolescenta, de om matur si de copil. Pozele au ramas pe vecie insa ele nu ii arata decat ce zi minunata a fost... Pacat ca nu ii arata ce am simtit eu.. Nisipul ma indura insa pe ea abia o astepta... imi punea piedica, sa o scap din privire si sa o pierd in mare. Marea mi-o luase prima data... a doua oara a fost o incercare.. o ezitare si se ducea...dar a preferat sa alerge mai departe... drumul il stia destul de bine.Era cel obsnuit cu mici opriri ca cea din fata bisericii...a fumat o tigara insa focul o parasise la un moment dat. Sarutul a fost o clipire care a aprut eternitatea invelita in infinit. Am simtit infinitul pe pielea mea. Oare sunt nebun sau ea iubeste mare?"

Se terminase timpul... A revenit dupa cateva luni de repaos si sincer nu ma asteptam la o revenire... Ma gandesc cu groaza daca va veni si maine...

repros

-Imi sfarsesc ultimele puteri intr-o cana de cafea cu zat pe margine.Sticluta albastra imi deseneaza unghiile cu tipatul tau din ultima seara doar pentru ca eu m-am razgandit si te-am inselat. Este a 1000-a oara cand ma apuc sa iti  povestesc o scrisoare in care eu imi sunt victima si criminala, in care imi savarsesc si desavarsesc fapta. Stii... si acum imi aprind tigara, asa e. Mereu ghicesti, mereu ma simti, mereu ma gusti numai ca acum...Dar lasa asta pe alta data.Acum sa vorbim , adica sa vorbesc despre seara in care  nu mai aveam tigari, nu mai aveam bautura iar tu, netrebnicule, m-ai lasat sa alerg dupa iluzii si deziluzii. Te priveam asa cu ochii goi iar tu  imi raspundeai in tandemul picaturilor de ploaie pentru ca brusc nici vremea nu mai tinea cu mine. Iubite, ghinionistule, desteptule,prostule... am alergat cat mai departe de tine si tot la tine ma intorc... cand mi-e foame de tine ma intorc sa te beau si sa te respir prin tigari. Iar cand voi pleca... vei stii ca am facut-o definitiv.