Ayda- calatoarea!

In ultimul minut s-a hotarat sa isi aprinda o tigara. Se pare ca era ultima, daca imi amintesc eu bine. Venea in fiecare seara doar ca sa observe trenurile insa niciodata nu am vazut-o plecand cu vreunul. O simteam trista, epuizata iar cand pleca de acolo, era o adolescenta pierduta.Initial vroiam sa o vad si sa ma duc la ea sa o intreb daca are nevoie de ceva. Apoi am inteles ca ea e prietena cu trenurile, cu vagoanele , cu marfarurile, cu zambetul rontait al cailor ferate. Sunt un biet controlor ce sta taota ziua pe acel peron scarbos. Acel peron plin de mirosuri insuportabile, de momente pe care nu as fi vrut sa le traiesc. Cateodata ma intreb de ce ii place gara? Nu a putu alege si ea un loc mai placut ca un parc?Dupa cateva zile in care am vazut-o mi-am zis in gand ca paote e orfana si nu are unde sa mearga. Sau poate asteapta pe cineva. Dar totul se schimbase in dimineata aceea. Cand am vazut-o cu un ghiozdan in spate mi-am zis ca pleaca!Avea niste blugi stramti ca orice adolescent care suporta moda asta de doi bani. Niste basketi in picioare si un tricou larg alb. Deasupr tricoului avea o bluza gri. Parul, ca de obicei, era ciufulit. S-a asezat cuminte pe banca si privea trenurile. Terminandu-mi treaba la ultimul tren sosit, m-am asezat langa ea.Buzele ei rosii iti sareau imediat in ochi. M-am abtinut sa nu ma uit la ea,nici macar o privire cu coada ochilor.

" Probabil ca acum te intrebi de ce sunt aici si de ce vin in fiecare dimineata aici. Iata raspunsul meu: sa privesc trenurile.Mereu te vad cum ma privesti si cum te framanti in interior ca si cand ai vrea sa ma intrebi cine sunt, de ce privesc trenurile cu atata pasiune, de ce vin sa admir calea ferata? Ele sunt casa mea! Ai un foc?"
" Nu.. nu fumez!"
"Arati ca un fumator ...deci nu fumezi...trist. Fumul se imrapstie mult mai repede ca viteza luminii si asa visul nu se stinge niciodata. El alearga si alearga si la un moment dat il prinzi."
Facea gesturi cu mana prin aer doar ca sa imi arate acele infleziuni ale mainii ei!Ascultam ca un copil ce isi asculta parintele atunci cand e mustruluit.
" ce se intampla cand prinzi visul?" Am intrebat doar ca sa mentin un dialog.
"Mori!" -un raspuns dat cu gheata, scos in ultimul fum. Fata ei nici macar nu zambea... se uita intr-un punct fix, in care sarutul trist al ierbii nu ar fi putut atinge-o.S-a ridicat si a plecat in partea ghiseului de unde se iau biletele.
"Eu plec cu trenul asta."
" Calatorie placuta, doomnisoara!Dar unde plecati?"
"intr-un loc in care pot sa adorm pe un vis si sa devina realitate.Intr-un loc in care cineva imi va spuen ca seman cu un marfar care se opreste ca sa fie taiat de povara sufletelor noastre."
Un asemenea raspuns nu mai primisem niciodata.
" dar v-ati uitat ghiozdanul"
" Nu am nevoie de el. Ayda e numele meu, apropo!"
S-a urcat in tren si a iesit la geam. Probabil isi mai gasesise vreo tigara aruncata in buzunar si si-o aprinsese. Pe geam parea o zeitate, un zeu rupt din mitologie. Ea- Ayda- regina trenurrilor~!

Ceai

Am varsat ultimele note pe spate si mi s-au printat in adancul cerului din coloana mea.Melodia s-a sters si a disparut odata cu ziua ce aluneca intr-o unda de tine. M-am ingropat in ceasca de cafea cu un ultim tipat de regret. Nu te regret pe tine, regret cerul care se va innegri odata cu spuma marii care va disparea in lumina.Doua cuburi de zahar si un ultim sarut fac reteta perfecta de o despartire neindurerata, in care cuvintele sunt pionii sentimentelor.Acum.. am un sentiment de ura pe portativul inimii mele.Fericire?Durere!Am simtiti cum zburam intr-un cer plin de umilinta. Durere din nou. Te vedeam  cum strangeai ultimele clipe din mine. Durea al dracului de mult. Durere infinita stearsa in mormantul din cafea. O ultima scrisoare sculptata intr-un cub de zahar ars crescut in umbra din oglinda. Atat a mai ramas...

tratat al degradarii

Din cateogria "zidurile stiu ca ne-am iubit"- tratat al degradarii


Azi la unul dintre colocvii am fost intrebata ce este fericirea. M-am uitat indelung si tot ce aveam in cap era mirosul tau. Aroma ta ma facea fericita. Ne-a dat cate o foaie acel diavol al cunoasterii.Nu am putut scrie decat  cateva cuvinte:

" Fericirea ...el..noi..intr-o zi de iarna!"

Dupa doua ore de stat si de gandit intens la clipe de fericire si de tristete am iesit pe hol si mi-am aprins o tigara.Fericirea mea a murit in fum. A murit si inmormantarea i-am facut prin acel tratat in care mi-am scris ramasitele vremii. M-am degradat in cuvinte si in frunze de litere smulse parca din adancul creierului meu.M-am degradat odata cu fulgii de zapada.Ma degradez in ultimele randuri scrise de tigara in cartea fumatorilor vesniciei.Ma voi degrada intr-un sicriu ars de ploaie si voi inchide ochii intr-o lingura de cafea amara. Dragule, ma degradez visand .

Omagiu trenurilor!

Niciun adio.Niciun somn usor sau alte texte de dimineata. Nici macar un "pa!" azvarlit in cearceafuri arse de cefeaua varsata pe ele. Nici macar atat.Nu iti sunt amanta si nici nu iti sunt iubita. Iti sunt o oarecare. Azi poate mai mult ca niciodata, m-am simtit ca o oarecare, o privitoare de afara, care priveste un ambalaj pustiu ingropat intr-o panza ca de giugliu. Nu renasti , tu doar mori definitiv. Eu pot renaste de cate ori vreau, fara sa fii afectat.


Seara trecuta am renascut in fata ta, dar tu, un prost, nu ai vazut. Stateai linistit pe canapea si deodata ai amutit. Nici fum tigara ta nu mai scotea. Nici macar atat!Am orbit cu soarele in urechi si cu zgomotul tipatului tau in ochi.Am adormit cu un ultim freamat de perna schimbata pe cealalta parte doar pentru ca era mai rece.Iti place tot ce e rece!Ma intreb de ce!In ghetoul in care stai, azi a fost mai mult vant decat singuratate. Dar maine... va fi singuratate atata cat vantul poate cuprinde. Privirea mea a ramas pictata in zidul pe care copiii needucati scriau tot felul de prostii. E 00:10. Mai astept pana la 00:15 ca sa iti aud rasuflarea inultimul mers al trenurilor. Inca te astept in gara ca sa imi auzi respiratia trosnind pe sinele cerului tau!.

Mimo

Azi Mimo mi-a soptit ca un tren a zburat cu 20km/h si ca zbura atat de repede incat norii s-au taiat in viteza lui. Mimo viseaza cu ochii deschisi. Mimo e un copil al strazii, ratacit in lume in cautarea familiei lui. Ne-am intalnit prima data intr-un magazin cand mi-a zambit prima data. Nu m-am mai simtiti deloc singura, ba din contra, simteam ca ins farsit e cineva acolo pentru mine.I-am cumparat o ciocolatica si l-am intrebat cum il cheama.
A sfarsit prin a- mi zice ca numele lui nu o sa mi-l spuna niciodata si ca prietenii il striga Mimo pentru ca mereu se stramba cand oamenii trec pe langa el si nici nu se uita pe unde merg si dau peste el. mimo nu e un oarecare pusti de  pe strada care sa cerseasca mila oamenilor. Mimo este copilul meu, facut cu stelele. mimo viseaza la o lume in care soarele sa apuna de 3 ori pe zi si sa rasara de 4 ori pe noapte. Mimo viseaza la o lume a tramvaielor care sa alunece pe zebre de aluminiu.Mimo, copilul care e imbracat mereu in haine subtiri, care mereu se uita adanc in ochii tai, copilul care mereu iti cauta adevarul si bunatatea in adancul sufletului...a plecat!Mimo, care intotdeauna te va intreba dece ploua sau de ce ninge, te va linisti cu un zambet. Mimo te va intelege daca vrei sa iti savurezi o ultima tigara inainte sa dormi .Mimo, copil cuminte ce este, a ales sa plece si asta doare!

*

" Ayda, tu esti sora mea!"
"Mda, ca sora mai mare ce iti sunt , iti zic sa te culci!"
" vreau sa numaram stelele, putem?
"Nu, ca ploua! Hai lasa-ma sa imi termin tigara si apoi ma culc langa tine"

*

Si tu, Mimo,copilul meu drag si uituc si prostut pe care il iubesc din tot sufletul, pacat ca ai ales un alt drum, cel al ingerilor.





P.s. Am scris acest post cu multe lacrimi in ochi. Multumesc micutului meu Mimo, pe care o sa il iubesc toata viata!Multumesc al meu pui care a plecat prea devreme dintre noi

Anotimp

Inca dormeam dar aroma ta de dimineata scaldata in morfina imi statea in hainele putrezite de noapte. Inca vroiam sa simt ca visez. Inca te vroiam doar vis, real poate doar mort!Nu mi-a mai curs sange albastru ceea ce inseamna ca ma vindec de tine.Imi curge sange de soare spalat cu Wash&Go, samponul cumaprat din benzinarie. Inca miroase a benzina. Nu te-am inteles desi te-am pipait ca o pagina alba, ca un orb ce isi canta sufletul pe foi. Aveam impresia ca totul se invarte intr-un fel de clepsidra. Atunci cand nisipul se termina o intorci si o iei de la capat, prin aceleasi tampenii. De data asta se pare ca nimeni nu a mai intors clepsidra si eu incepeam sa imi recapat viitorul pe care l-am pierdut in trecut, fragmentandu-l in mii de bucati de prezent.Am adormit  in tot vartejul ala. M-am trezit ametita de clipele sarate ale cafelei varsate pe pat. Un buna dimineata si o cafea varstata imi faceau dimineata o tampenie de care m-as fi grabit sa scap. M-am ridicat din pat si m-am dus la oglinda

"Dragule, a mai trecut un anotimp"

dream!

Inca alerg pe o sarma imaginara. Si alerg...ma impiedic, cad si vad cu rochia de matase imi place a sange. M-am lovit cu o piatra de suflet si acum imi curge a rochie de cires!M-a hipnotizat marul la umbra caruia am stat. Marele Domn Mar!Copac al iluziilor trecute- am vorbit cu el si inca isi mai amintea ticul lui, de care, probabil nu a scapat nici in ziua de azi.Merele nu mi-au inspirat niciodata incredere pentru ca erau ca nsite fii risipitori. Plecau in lume sa o cunoasca apoi reveneau acasa, unde cresteau si se faceau prea dulci si prea zemoase. Oribil de zemoase!Azi nu am scris despre el pentru ca nu am chef! azi am devenit o pasare cu aripi lungi crescute in interior.Cum pot sa zbor?!Simplu!Imi iau sarutul, divina respiratie a marii, frunzele ponosite ale marului si... un ultim regret! Azi am scris cu buzele!

Plecare

Pe vitraliul din sufletul tau, un sarpe boa se incolaceste si stocheaza sangele in vasul veninului sau. Ti-am luat cutitul din ochi si ti l-am infipt intre noapte si zi.Am vrut sa ramai in orizont ca o icoana arsa de amintiri.Paharul gol se reumple cu scrumul ochilor tau. Sangele ramas iti fac o aura gaurita de cuvinte precum "da" sau "nu". 

Te rog, acum ca plec, nu ma cauta.dar..daca totusi o sa o faci...de ce m-ai cauta?

Ploaie

*

Statea intinsa pe pat si nu vroia nici macar sa se uite la mine. Ma simteam abandonat. ma ridicasem de pe jos si luasem cutiuta muzica. Am deschis-o. Cantecul nu parea sa o linisteasca, parca era o alta fiinta.Aceleasi gesturi din mana in care avea tigara, aceasi privire ce aluneca pe tavanul alb, acelasi zambet care ar fi putut sa te omoare. Deseori imi spunea ca isi simte sufletul lungit pe moarte. O spunea razand si asta ma speria. Era ciudata. Special de ciudata. Nu indrazneam sa o intreb ce simte.

Inainte de a se termina totul, statea intinsa in pat ca intr-un sicriu de pian cu fragmente zgariate de vioara.Nu s-a sinchisit sa se uite la mine.Simteam cum ea reincepe sa fie un "eu" deformat de atata suferinta. Suferinta ei era ca asteptarea, ca ploaia ce lovea si ultimul atom, ultima particula smulsa din trupul meu.Atunci a fost prima data cand mi-a soptit cu o voce tulburata sa deschid cutiuta. Desigur, am facut ce a zis dar eram prea tanar ca sa cresc gol in ea, in imaginea ei pierduta si am intrebat-o de ce m-a rugat tocmai acum.Putea sa o faca de fiecare data. Mi-a raspuns, cu privirea nemiscata din tavan:

" Am sufletul prea greu de la ploaia asta.Simteam sa iti zic sa dai drumul la dracia aia de cutie si sa ascultam."

M-am ridicat, am deschis-o, am lasat-o si m-am asezat cuminte pe jos.Am lasat capul pe spate si decorul deveanea din ce in ce mai sinistru in care melodia cutiei se rotea in tandem cu ploaia.Brusc ea s-a ridicat si, fara  sa ma priveasca, mi-a luat mana si m-a ridicat de joc.

"Hai sa dansam.te rog..Nu spune nimic..doar ia-mi mana si danseaza."

Nu am apucat sa zic nimic.M-am ridicat si ne miscam in tacere. Dar imi era imposibil sa nu observ faptul ca avea ochii in lacrimi. Am tacut!Era un vals al groazei, in care miscarile gratioase facute cu tigara in mana imi ardeau constiinta ca va fi ultimul din viata noastra, viata in doi.

*

Imi amintesc scena asta mereu cand ploua.

Ayda-19 ani!

-Aydaaaa!!!
Parca o vad pe Mimo cum alearga si se impiedica. Ce copil prost!

*

Nici nu auzeam. Plecam undeva, intr-un loc unde sa imi pot aprinde tigara si sa fumez si sa uit de lume. Azi Ayda implineste 19 ani- poate ca acum e vremea sa plec si sa nu ma mai intorc aici.

*

-Ayda, tu nu auzi?
-Ce vrei?
-La multi ani!
Trageam din tigara aia mai ceva ca cerul cand isi alearga norii dupa apa!
-Ce vrei Mimo?
-Pai e ziua ta si ti-am adus cadoul  meu!
-Multumesc!Acum poti pleca!
-Ayda!De ce stai singura aici?Tacerea nu te loveste cu pietre?
-Mimo, copil prost! Lasa-ma sa ascult linistea marii.
-Mereu ma pui sa tac! Mereu!Nici bine nu ai 18 ani ca deja te crezi mai importanta!
M-am ridicat de langa Mimo. M-am intors si i-am zambit amar! Copil prost!I-as repeta asta intr-una pana s-ar gandi ca asa e si ca ar trebui sa faca ceva cu asta. Dar un copil de 5 ani nu poate mai mult.
-Ayda, de ce pleci?Iti ingropi tipatul mereu in nisip, si ma lasi aici singura.si incepuse sa planga.m-am dus la Mimo si am luat-o in brate. Era mai ceva ca o maimutica.se legase de mine ca intr-un cocon. Seva ii eram si cand se desprinsese avea mai multa gratie.
-Mimo, esti ca un fluture.
-Cum te simti la 18 ani?
-Draga mea Mimo, pai... sunt multe lucruri. Nu realizezi cum e la o varsta decat daca treci prin ea. i-am intors un zambet si a inteles ca nu mai trebuie sa ma bata la cap cu intrebarile. Si-a ridicat genunchii si se aseza cu capul pe ei.


Poate anul asta o sa incoltesc in lumina.Poate ca anul asta o sa plec in tandem cu vantul.

*

Anul asta imi promisese ca va purta o rochie ca o cochilie in abastrul reflectat al marii! Cerul e destul de mare si se putea ineca!La multi ani Ayda, oriunde ai fi!Eu..inca te iubesc.
am temrinat tigara si am asteptat inca o clipa sa adun sarea ochilor ei. Amintirea ochilor ei, dar s-au ascuns in mare.Cu drag, al tau C!

*

Azi fac 19 ani si ma reintorc de unde am plecat, pe malul marii unde ne-am intalnit cand aveam 17 ani. Azi sunt goala de cuvinte si goala de metafore prin care sa exprim ce simt Azi sunt doar eu cea plina de speranta ca va fi aici.Ultima tigara din pachet imi da fiori. Stiu ca nu va dura mult. Ne vom privi, ne vom zambi, vom incepe sa radem pentru ca e singura scapare de monotonie. Ajung la tarm si nu vad decat un pescarus pierdut. Ma simt abandonata brusc si mi-as fi dorit ca Mimo, copilul ala mic de pe strada sa vina aici, sa ma ia in brate si sa imi zica la multi ani.el nu e aici, marea parca nu ma mai vrea iar cerul e ascuns sub patura de nori.Azi fac 19 ani!

19 ani

Si ma simt goala de tine. Patul jeleste a frunze picate din tavan Lustra te saruta in umbra iar eu astept ca soarele sa isi plece capul asupra mea si sa facem dragoste.Poate asa voi renaste in lumina.
Poate o sa vi tu si o sa stai cum stateai odata. intins pe jos, cu tigara in intre  degete si cu privirea spre mine.Apoi te ridicai sa imi spui un la multi ani.

Azi ma simt ca la 19 ani! De azi am 19 ani!:)
La multi ani mie ^_^

Play.Stop.Pause

Pune-mi stop pe vene

 si lasa-mi surasul sa curga.

Da-mi pe repeat glasul sangelui 

ce alearga nebun de stele in cautarea mirosului tau de padure.

 Sterge-mi repede inapoi

 si alearga-ma pe repede inainte prin leaganul ratacit al serii.

 Pune pauza ca sa devin o piatra, 

pe care sa o arunci in mare.

 Apoi ma voi metamorfoza

 si voi deveni pamantul care deseanaza cerul.

 Ma vei scoate apoi ca  un pescar ce isi pandeste

pestele care il salveaza de la inecul cu apa amaruie.

Ma vei pune iar, apoi, doar ca sa imi asculti

glasul  de tablou dezacordat.

Vei ajunge pe o plaja goala si apoi..

vei alunga melodia ce ne lega.

Vei incepe sa plangi cu lacrimi de sare

si vei spune ca doar ti-a intrat nisip 

ce suna a mine in ochi. De fapt

eu ti-am intrat in fiinta si nu plec!

Te vei preface ca ai surzit de la cantec

si vei pleca. Vei lasa glasul sa alunece iar

si iar, apoi sa se metamorfozeze din nou

intr-un sunet pe care il vei amesteca

cu celelalte scoici!

Imi vei lasa doar:

play, stop, pause!

Infantil

Un noi rupt in tu si eu. Un "te iubesc" spus in vant!Un noi amagit de plecarea ta, cea care mi-a lasat sufletul cald rupt dintr-un nor de furtuna.Ai plecat pentru ca eu te-am trimis sa trezesti iarba din mare. Si ai plecat definitiv. Nici o urma de regret. 

Cam infantil!

Ayda- suflet de pian si chitara

Mi-am luat chitara si am uitat notele de pian!Domnea un cer intunecat in bagajele de pergamente patate de iarna, lasate imprastiate peste tot in toamna tarzie.Ultima data el mi-a zis ca notele se vor aduna intr-o patura si ca ma vor prinde. Nu m-au prins, desi cand am incercat sa cant am ramas rupta in fasii de puf. Stiu ca atunci incepusem sa plang cu lacrimi de sol si fa diez. Bemolul ramanea aproape neatins iar el canta la chitara pe care eu inca o am, pe care o ador pur si simplu.Poate sa se supere pianul dar imi iau chitara si plec. Ii las in grija camera in care fumam de obicei . Ii las perdelele care se abureau de la atatea cuvinte nerostite prin saruturile timpurii. Ii las cana de ceai, in care a mai ramas putin ceai de afine, dulce de amar si acru de sarat. Ii las pozele in care eram eu si el fericiti . Atat de fericiti incat pamantul era devorat de cer, iar vantul nu mai raspundea la apel. Ii las aparatul de fotografiat. Mai am unul si, in plus, pianul are nevoie de el sa imortalizeze clipele de gol in care isi canta propria-i moarte. Ii las cearceaful rupt de asteptarea lui. Ii las iubirea mea ca sa ramana pe veci in camera aia! Ii las ultima clipa de dragoste, lipita de frigider.

Daca vreodata se va intoarce, va vedea cate lcururi minunate s-au intamplat in cei 12 pereti!Va striga "Ayda" si un pian mort va canta intreaga partitura a plecarii mele!

Marin Preda

"Între viitorul şi trecutul meu e un joc... Mă simt liniştit şi împăcat, dar îmi dau seama că viaţa mea înseamnă chiar acest joc între trecut şi viitor, care e anormal la vârsta mea... Nu vreau eu să mă gândesc la viitor, dar atunci apare în mine, Pretimpuriul, trecutul, ca un mare semn de întrebare, pe care eu mă prefac că nu-l văd."

Marin Preda- "Marele singuratic"

Ayda- alta haina...

Cuvintele imi zboara dincolo de noi. Am ajuns sa imi caut lacrimile in pietrele prabusite din cer. L-am rugat sa nu ma lase singura pentru ca nu ma descurc cu atatea departari de sine- cu atatea rani ale gandului!
M-am ratacit intr-un loc in care veneam de obicei sa vedem transporturile heruvimice.De obicei duceau mortii calzi in locurile libere ale iadului- un fel de crematoriu al lumii. Am vrut sa fiu in rai de cele mai multe ori.
Am un mers ciudat. Uneori il botezam si ii ziceam : "stangaciul mers al pasarilor". Sunt gratioasa mai ceva ca o lebada prinda in plasa pescarului de vise.Sunt stangace si imi place sa nasc iluzii pe care apoi le abandonez intr-o ghena inculta, alaturi de un ac cusut cu rosu de mac- semn de  ramas bun!
Inca de cand eram mica, lumea imi spunea ca o sa devin cineva. Si am devenit cineva-ul lui, intr-o noapte inghetata de februarie. 21 mai exact. Incepeam sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt si ca la un moment dat nu voi mai fi! Dar cand a venit el, acea amintire s-a sters in umbra.Seman cu mama la aspect. Am parul negru ca ultimul scrum de tigara cazut pe gresie.Buzele sangerii.multi ar fi dat orice sa le sarute, dar numai el a avut ocazia sa le cunoasca povestea, sa le iubeasca, sa le faca sa se muste de atata sare ce curgea in camera noastra. Sunt mai slaba ca un caine vagabond- asta pentru ca ma consum mult in interior si nu pe exterior. De cand a plecat numai pot sa ma hranesc cu umbre si in locul lor prefer aerul!Ah..si o tigara . Poate si o cana de ceai.ma imbrac de cand ma stiu in culori arse de stele si lasate sa se usuce in lumina intunericului. Voi fi mereu un calator asa cum imi este predestinat iar acum scriu pe orice petic de frunze. Parca traiesc intr-un telivizor scaldat in culori de monocrom.
Acum cerul isi cauta pamantul. Acum eu il caut pe el, intr-o mare de albastru ascunsa in negrul tarmului.


Ayda

Ayda

Eu..sunt doar un alt eu. Un eu gol care fumeaza orice fel de tigari, care bea cafea doar noaptea, care danseaza in mijlocul pustietatii, care plange cand toata lumea rade. Eu sunt eu si atat. Tatal meu a murit cand aveam 7 ani iar mama sta cu nebunii pentru ca acolo e singurul colt de rai pentru ea. Eu sunt doar o fata de 19 ani care viseaza cu zapada la un loc. Viseaza la pamantul  liber, la cerul ascuns de ploi.
Eu sunt cea care a alergat dupa un el intr-o ploaie de vara dar nu s-a intors inapoi. Tot eu sunt cea care a plans cu lacrimi de suflete cand a pierdut ultima cheie a sufletului acelui om nesuferit de placut pe care l-am iubit. In momentul ala, acel eu te ura mai mult si te iubesc si mai mult.
Eu sunt cea care de obicei adoarme pe o perna plina de puf, intr-un cearceaf scufundat in iluzii si dezamagiri.
Sunt acel eu care bea ceai din aceasi cana, care de obicei este lasata sa adoarma langa scrumiera. Le spal odata pe saptamana, atunci cand imi resetez inima.
Pe acest eu uitat de lume il cheama Ayda.
Ma cheama Ayda. ..

Pleaca

Pleci,
si spui ca nu o sa mai vi!
Spui ca o sa ma arunci in mare,
ca o sa lasi timpul
sa treaca peste tine
ca un gand ce ramane mut.
Ma arunc in sarea clipelor
si te implor sa stai!
Dar tu faci un pas
te intorci si taci.
tacere dureroasa...
Mai faci un pas si pleci...


De ce nu mai stai?
Am inghetat timpul
!Lasa-ma sa plec!

e ars!

Desi azi am plecat de acasa si ti-am lasat cheia prinsa in cuierul in care de obicei ne prindeam sufletele, m-am uitat in urma si am zarit cearceaful racit de ceaiul varsat. Stiu ca nu ai nevoie de chei. Tu ai vorbe si altceva nu iti mai trebuie. Eu am doar bucati rupte dintr-o oglinda si trebuie sa deschid iar si iar aceleasi usi.
Am zis ca nu iti voi lasa nici o urma din praful zambetului meu. Daca iti las, vei deveni drogat de noptile pierdute in camera aia albastra si vei sterge umbrele noptii de pe tavan cu lumina veiozei.

Apropo..schimba becul.S-a ars!

Dor

E dimineata iar.Poate ca azi e ziua in care voi muri si voi lasa totul mostenire patului.El poate sa mestece genele, sa imi asculte inimile taiate in patru si unite intr-o singura bataie, sa imi ciobeasca buzele fara sa simt durere, ci doar pasiune pentru el.Cand alergam spre nevazut calcam pe petice de sange ..sangele meu nu se varsa in mare, se varsa in camera mea abstracta, lasata goala in urma sarutului rece, in patul anotimpului tau.

Momentan stau la capatul minutului si astept sa ninga. Afara e alunecus iar eu alunec in aerul ars de gheata.

Ti-e dor de mine?Patul s-a saturat de mirosul sangelui meu...!
.